Seful DIICOT, Daniel Horodniceanu, a declarat miercuri ca dosarul Romgaz este aproape de finalizare, in acest moment fiind in lucru actul de sesizare a instantei, scrie Agerpres.

Daniel HorodniceanuFoto: Mediafax

"Este un dosar monitorizat de actuala conducere a DIICOT. Noi avem o suma de dosare mai vechi, sau mai importante, pentru ca discutam de infractionalitate complexa. Dosarul se afla in stadiul final, se va finaliza in perioada imediat urmatoare, se lucreaza la actul de sesizare din ce stiu eu", a spus Horodniceanu intr-un interviu acordat Digi 24.

Intrebat ce se va intampla cu fostul ministru Varujan Vosganian, implicat in dosar, dupa ce acestuia ii va expira mandatul de parlamentar, Horodniceanu a spus ca acest lucru depinde de procurorul de caz. "Varujan Vosganian totusi nu este cercetat in acest moment pentru ca nu a putut fi inceputa urmarirea penala fata de dansul. Vom vedea care va mai fi oportunitatea la acel moment fata de cercetarea dumnealui si daca faptele, ca si prescriptie, subzista", a afirmat seful DIICOT.

Solicitarea Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie privind inceperea urmaririi penale impotriva lui Vosganian a fost respinsa de Senat.

Din referatul intocmit de procurorii DIICOT rezulta ca, in perioada decembrie 2006 - decembrie 2008, Varujan Vosganian si, in perioada decembrie 2008 - septembrie 2010, Adriean Videanu, in calitate de ministri, au aprobat, semnat si sustinut in Guvern sase ordine, respectiv trei memorandumuri in scopul sprijinirii intereselor financiare ale grupului infractional constituit de catre Ioan Niculae si au utilizat SNGN Romgaz SA (unitate nationala de interes strategic) in interesul privat al SC Interagro SA, acordand discounturi comerciale substantiale la livrarea de gaze naturale catre aceasta companie, peste plafoanele practicate de Romgaz SA, precum si gaze naturale exclusiv din productia interna, cu nerespectarea dispozitiilor legale si in conditiile in care Interagro SA inregistra debite istorice la plata gazelor consumate.

DIICOT mai sustine ca demersurile ministrilor Varujan Vosganian si Adriean Videanu s-au realizat in conditiile in care Interagro SA inregistra o datorie reprezentand aproximativ 70% din bugetul anual al societatii nationale, fiind grav afectate principalele activitati ale Romgaz SA, aceasta fiind transformata practic intr-un furnizor al unui "client privat privilegiat" si fiind pus in pericol sistemul energetic national pe segmentul gazelor naturale.

Procurorii mai arata ca, prin activitatea ministrilor Vosganian si Videanu, respectiv prin vanzarea preferentiala catre Interagro a unor cantitati masive de gaze naturale, aceasta societate a fost plasata intr-o veritabila pozitie de monopol pe piata gazelor naturale.

In referat se mai retinea ca Romgaz a livrat in aceasta maniera catre Interagro gaze naturale din productia proprie in valoare de aproximativ 1.500.000.000 lei, respectiv 500 milioane dolari, din care 270 milioane lei (92 milioane dolari) reprezinta valoarea reducerilor comerciale acordate ilegal.

Impozitul pe profit datorat bugetului de stat de catre Romgaz aferent veniturilor diminuate cu cuantumul reducerilor comerciale acordate catre Interagro este de aproximativ 43 milioane lei (15 milioane dolari), iar TVA este de aproximativ 54 milioane lei (19 milioane dolari).

Valoarea reducerilor comerciale de intreruptibilitate acordate catre Interagro pentru achizitiile de gaze naturale din productia interna a Romgaz reprezinta un procent de circa 51% din totalul de 500 milioane lei, aferent reducerilor comerciale acordate consumatorilor eligibili cu statut de consumatori intreruptibili in perioada februarie 2008 - decembrie 2010, sustin procurorii.