Joi, vremea se va raci in toate regiunile, astfel incat temperaturile minime vor deveni preponderent negative, informeaza Mediafax. In sudul, centrul si estul tarii cerul va fi mai mult noros, vor cadea precipitatii pe arii relativ extinse si izolat cantitatile de apa vor depasi 15 l/mp.

La munte vor predomina ninsorile si in special in zona Carpatilor Meridionali si Orientali se va depune un strat nou de zapada. In sud si in sud-est vor fi mai ales ploi, ziua si precipitatii mixte, noaptea, iar in restul teritoriului innorarile vor fi temporare si se vor semnala mai ales ninsori si lapovita. Izolat vor fi conditii de polei.

Vor fi perioade de timp in care vantul va avea intensificari la munte, cu viteze de peste 60...70 km/h si va viscoli sau va spulbera zapada, iar in restul teritoriului vitezele vor fi mai reduse (in general sub 50...55 km/h). Temperaturile maxime vor fi cuprinse intre 0 si 13 grade, iar cele minime se vor situa intre -8 si 2 grade.

La Bucuresti, vremea se va raci fata de intervalul anterior, astfel incat temperatura maxima va fi in jur de 10 grade, iar cea minima de 0...1 grad. Cerul va fi mai mult noros si vor cadea precipitatii sub forma de ploaie, iar noaptea, trecator si sub forma de lapovita si ninsoare. Vantul va avea unele intensificari ziua, apoi va slabi treptat in intensitate.

Vineri, in vestul, centrul si nordul tarii, cerul va avea innorari si, mai ales in cursul zilei, local vor fi precipitatii slabe, mai ales sub forma de lapovita si ninsoare, iar la munte va ninge. In restul teritoriului, cerul va fi variabil, cu unele innorari in primele ore in regiunile sudice, unde, precipitatii slabe, mixte se vor mai semnala doar izolat.

Vantul va sufla slab si moderat, cu unele intensificari in Dobrogea, Moldova, Banat si in zona montana inalta. Temperaturile maxime vor fi cuprinse intre 1 grad in estul Transilvaniei si in Dealurile de Vest si 9 grade in Oltenia, iar cele minime se vor situa, in general, intre -8 si 0 grade.