Guvernul sustine ca raportul raportul privind Mecanismul de Cooperare si Verificare (MCV) publicat miercuri de Comisia Europeana reconfirma progresele continue si constante inregistrate de Romania in toate domeniile evaluate, potrivit unui comunicat al Executivului. In aceste conditii, Guvernul considera ca recunosterea progreselor din raportul MCV ar putea fi subliniata mai clar prin introducerea unei perspective de finalizare a acestei monitorizari de catre Comisia Europeana.

"Acest al treilea raport anual consecutiv pozitiv dovedeste caracterul durabil si sustenabil al reformei in justitie si al luptei impotriva coruptiei, fiind un indicator al masurii in care autoritatile romane si-au asumat si au indeplinit obiectivele MCV. In acest sens, consideram ca recunoasterea progreselor din raportul MCV ar putea fi subliniata mai clar prin introducerea unei perspective de finalizare a acestei monitorizari de catre Comisia Europeana. Astfel, avand in vedere concluziile pozitive ale raportului, consideram ca exista premisele finalizarii procesului MCV prin internalizarea obiectivelor mecanismului la nivelul autoritatilor romane, de exemplu, in structura Strategiei Nationale Anticoruptie", se arata in comunicatul Guvernului.

Potrivit acestuia, reformele prevazute de MCV, inclusiv lupta impotriva coruptiei, sunt si trebuie in continuare intreprinse in primul rand pentru societatea romaneasca, dincolo de reperele stabilite prin acest mecanism de cooperare si verificare. Angajamentul Guvernului de a indeplini aceste obiective, in beneficiul societatii romanesti si al cetatenilor romani, este unul puternic si fara echivoc, se mai precizeaza in comunicat.

Raportul MCV arata ca rezultatele obtinute de principalele institutii judiciare si de integritate in ceea ce priveste combaterea coruptiei la nivel inalt sunt in continuare impresionante. Ca de obicei, raportul critica Parlamentul, unde deciziile cu privire la faptul de a permite sau nu organelor de urmarire penala "sa ii trateze pe parlamentari ca pe niste cetateni obisnuiti sunt in continuare lipsite de criterii obiective".