Teofil Bauer, ambasadorul Ucrainei: Drumul Moldovei spre UE, ca si al Ucrainei, se desfasoara cu obstacole din exterior

de R.M.     HotNews.ro
Marţi, 26 ianuarie 2016, 18:30 Actualitate | Esenţial

Ambasadorul Ucrainei, Teofil Bauer
Foto: Hotnews
Ucraina incepe anul 2016 cu intrarea in vigoare a acordului de liber-schimb cu Uniunea Europeana si cu obiectivele declarate de a prelua controlul asupra estului separatist si de a demara negocierile pentru recuperarea peninsulei Crimeea, anexata de Rusia in martie 2014. Ambasadorul Ucrainei la Bucuresti, Teofil Bauer, a discutat online cu cititorii HotNews.ro despre aceste subiecte, dar si despre necesitatea sanctiunilor occidentale impotriva Rusiei.
  • Citeste la finalul articolului raspunsurile acordate de ambasadorul Ucrainei cititorilor HotNews.ro

Nota Redactiei:
  • Puneti intrebari invitatului folosind formularul de comentarii de la finalul articolului.
  • Pentru a pastra coerenta si relevanta discutiei, nu vom valida comentariile care nu au legatura cu temele anuntate sau care constau in atacuri la persoana.


Citeste mai multe despre   











Citeste pe Stirile ProTV

VIDEO Lupul de pe Wall Street, varianta romaneasca. Falsii brokeri care au furat un mil. de euro, inspirati de filmul lui Scorsese 

Detalii incredibile ies la iveala in dosarul brokerilor falsi, care au reusit sa pacaleasca cel putin 19 persoane din Romania, cu un milion de euro.
2746 vizualizari
  • ukraine (Marţi, 26 ianuarie 2016, 22:11)

    petliura [utilizator]

    D-le ambasador al Ucrainei,

    1. Au in vedere factorii de raspundere de la Kiev posibilitatea de a organiza un referendum popular in Donetsk si Lugansk , sub supravegherea ONU ori OSCE, care sa raspunda la intrebarea " Doriti ca regiunea dvs sa ramana parte integranta a Ucrainei -da sau nu ?" - ca o solutie extrema pentru a restabili o pace durabila.

    2.Semnarea tratatului de liber schimb intre Ucraina si UE creeaza conditii favorabile pentru o dinamizare a raporturilor economice romano-ucrainiene. Aveti in vedere ceva proiecte pentru modernizarea infrastructurii rutiere in regiunile de la frontiera dintre cele 2 state ? Ma refer indeosebi la : - modernizarea soselei Odesa-Reni si
    - constructia unui pod rutier pe Dunare intre Isaccea (Romania) si Orlivka (Ucraina)
    • R: (Miercuri, 27 ianuarie 2016, 11:05)

      Teofil Bauer [hotnews.ro] i-a raspuns lui petliura

      1. Trebuie sa avem in vedere ca Ucraina tinde spre o reglementare pasnica a situatiei in Ucraina, si astazi vedem posibilitatea de reglementare politica doar prin prisma realizarii de catre Rusia a acordurilor de la Minsk. In primul rand e vorba de incetarea totala a focurilor din partea rebelilor, este vorba despre scoatereea reprezentantilor fortelor militare rusesti, dar conform datelor noastre exista in aceste zone peste 8000 de militari rusi, precum si scoaterea tehnicii militare si a armamentului si desfasurarea de catre Ucraina a controlului asupra segmentului respectiv de granita cu Rusia

      2. Inepand cu 1 ianuarie, Ucraina coopereaza cu UE in conditiile desfasurarii si implemetnatarii acordului de liber schimb. Aceasta deschide noi posibilitati pentru Ucraina si UE in domeniul comercial economic. Intensificarea relatiilor comerciale cu Romania e o parte componenta a acestui proiect. Ieri am avut o intrevedere cu oamenii de afaceri romani care au interes in ce priveste cooperarea comerciala si economica cu Ucraina. Cu siguranta printre proiectele prioritare figureaza si constructia soseselei Odesa - Reni si inceperea trecerii peste Dunare cu ajutorul bacului intre spre Orlivka. La ora actuala, aspecte juridice sunt deja reglementate in aceasta sfera si acum ramane doar sa realizam proiectele despre care vorbim.
  • Frontiera de la gurile Dunarii (Miercuri, 27 ianuarie 2016, 3:02)

    Blue_James [utilizator]

    Domnule Ambasador, As vrea sa cunosc punctul de vedere al guvernului ucrainean cu privire la ostroavele situate pe bratul Chilia...In special ostrovul Maican, insula ce a colmatat cu partea romaneasca a bratului Dunarii, dar care continua sa ramana sub jurisdictia ucraineana, desi tratatele internationale in vigoare delimiteaza frontiera de stat pe cursul navigabil al Dunarii, cum justifica partea ucraineana aceasta anomalie? De asemenea, delimitarea frontierei comune in zona canalului Musura, insula K, cel mai nou pamat romanesc, care este punctul de vedere al tarii dumneavoastra?.... Va multumesc!!!!
    • Re: (Miercuri, 27 ianuarie 2016, 11:08)

      Teofil Bauer [hotnews.ro] i-a raspuns lui Blue_James

      Raspunzand la intrebare as dori sa mentionez: astfel de intrebari intre statele vecine apar in mod periodic si sunt convins ca pentru Romania astfel de chestiuni apar si cu alte state cu care are granita pe Dunare. Reglementarea unor astfel de probleme intra in competenta comisiilor specializate create intre tarile respective special pentru a solutiona astfel de chestiuni.

      Activitatea acestor comisii cu siguranta reiese din normele internationale in domeniul respectiv
  • Mentinerea pacii (Miercuri, 27 ianuarie 2016, 3:57)

    Caligula [utilizator]

    Domnule Ambasador,

    Mentinerea pacii in regiunile despartite de Ucraina pivoteaza in mare masura in jurul capacitatii militare de descurajare pe care o poseda Ucraina.
    1. Ce face Ucraina pentru a-si intarii capacitatea de aparare?
    2. Cum credeti ca o cooperare in domeniul apararii cu Romania si Polonia poate ajuta?
    • Re: (Miercuri, 27 ianuarie 2016, 11:11)

      Teofil Bauer [hotnews.ro] i-a raspuns lui Caligula

      Conflictul care s-a declansat in estul Ucrainei a adus in Ucraina in fata faptului ca e nevoita sa isi consolideze potentialul de aparare si in paralel cu masurile cu caracter politic si diplomatic cu siguranta are loc si o activitate in ce priveste intarirea capacitatii de aparare a tarii.

      In Ucraina se dezvolta potentialul si capacitatile de aparare care vor duce la asigurarea potentialului necesar. In ce priveste cooperarea cu Romania, pot mentiona ca sub egida NATO au fost create si initaite patru task-uri, dintre care unul sub egida Romaniei, securitatea cibernetica
  • Ridicarea sanctiunilor (Miercuri, 27 ianuarie 2016, 9:30)

    shlomo_bernstein [utilizator]

    Domnule Ambasador, atat Franta cat si SUA au anuntat posibila ridicare a sanctiunilor Rusiei din vara. Aveti senzatia ca Occidentul va va vinde din nou in numele relatiilor comerciale pe care nu vrea sa le piarda cu Rusia?
    De ce guvernul din care faceti parte al lui Iateniuk nu a intervenit pt. a apara Crimeea militar, atat cat se putea, sau macar sa nu fi retras trupele din Crimeea? De ce a abandonat atat de usor acea peninsula care sustine ca-i apartine? Au crezut, la fel ca si Saakasvili in 2008 ca va interveni occidentul pt. ei?
    Cum vedeti integritatea teritoriala a Ucrainei in urmatorii ani, si rezolvarea problemei din Donbass? Vedeti posibila extinderea Rusiei si in alte regiuni?
    • Re: (Miercuri, 27 ianuarie 2016, 11:15)

      Teofil Bauer [hotnews.ro] i-a raspuns lui shlomo_bernstein

      Ucraina a fost una dintre tarile care au semnat in decembrie 1994 memorandumul de la Budapesta, alaturi de SUA, Marea Britanie si Rusia. Tarile semnatare si-au asumat public ratiunea de a proteja suveranitatea, integritatea si independenta Ucrainei. In schimb, Ucraina a renuntat la potentialul nuclear, prin care ocupa locul trei in lume. Noi am contat pe faptul ca tarile semnatare vor interveni in ce priveste protejarea suveranitatii Ucrainei. Impreuna cu partenerii nostri, vom lua masuri pentru a retroceda Crimeea Ucrainei.
  • Ucraina vs Rusia (Miercuri, 27 ianuarie 2016, 9:53)

    OrzaRadu-George [anonim]

    Domnule ambasador, în ce măsură reformele interne vor ajuta orientarea Ucraineni către vest? Foarte multe ziare occidentale vorbesc despre imobilitatea societății civile și a corupției în administrație. Ce soartă vor avea oameni ca Ahmetov intr o Ucraina prooccidentala?
    • Re: (Miercuri, 27 ianuarie 2016, 11:18)

      Teofil Bauer [hotnews.ro] i-a raspuns lui OrzaRadu-George

      As dori sa mentionez ca in estul Ucrainei se desfasoara operatiuni militare sau antiteroriste, Ucraina a declansat un proces de reforme fara precedent reiesind din aprofundarea si scala lor. Aceste reforme se refera practic la toate sferele vietii social-politice ale tarii, in primul rand la domeniul luptei contra coruptiei, reformei autoritatilor de drept, reformelor in domeniul justitiei, iar intrarea in vigoare a acordului de liber schimb aduce necesitatea unor noi schimbari si adaptarii legislatiei statului nostru la normele europene. Aceste reforme ne dau posibilitatea sa stabilizam situatia politica interna in tara noastra si ne apropie de UE si SUA.
  • Legaturi Bucuresti - Kiev (Miercuri, 27 ianuarie 2016, 10:32)

    GabiNPC [anonim]

    Nu credeti ca ar fi benefic daca ati insista pe langa companiile aeriene (romanesti sau ucrainiene) pentru o cursa directa bucuresti-kiev. Este trist ca desi suntem tari vecine nu (mai) avem legatura aeriana directa.

    De asemenea, trenul CFR prosspat inaugurat Bucuresti -Vadul Siret are legaturi foarte proaste mai departe catre cernauti/kiev.

    Ar trebui o mai mare atentie la interconectarea la nivel de transportaotri intre cele doua tari.
    • Re: (Miercuri, 27 ianuarie 2016, 11:22)

      Teofil Bauer [hotnews.ro] i-a raspuns lui GabiNPC

      Chestiunea ce tine de legatura directa aeriana dintre Kiev si Bucuresti a fost una dintre chestiunile examinate la vizita oficiala a presedintelui Iohannis anul trecut. La ora actuala companiile examineaza posibilitatile de marketing in ce priveste deschiderea unui astfel de curs, deoarece e vorba de niste companii comerciale, ele doresc sa stie care vor fi rezultatele economice in consecinta inaugurarii unei astfel de curse.

      In ce priveste trenul de pasageri, eu consider ca cu siguranta e un lucru bun in ce priveste apropierea dintre tarile noastre. Este deja inaugurata si o cursa de autocar dintre Cernauti si Bucuresti si sunt convins ca acest proces va continua. Acum se analizeaza posibilitatea inaugurarii unei curse Avia Odesa Bucuresti
  • Rusia=stat terorist? (Miercuri, 27 ianuarie 2016, 10:44)

    Ioana [anonim]

    Domnule ambasador,

    Recent justitia britanica a spus ca Putin este probabil implicat in uciderea lui Litvinenko, Boris Nemtsov a fost ucis in fata Kremlinului, Politkovskaia a avut aceeasi soarta, un regizor ucrainean e in inchisoare. A devenit Rusia un stat terorist?


    Multumesc
    • Re: (Miercuri, 27 ianuarie 2016, 11:25)

      Teofil Bauer [hotnews.ro] i-a raspuns lui Ioana

      Ucraina a cunoscut agresiunea rusa prin faptul ca a avut loc ocuparea nelegitima a Crimeii si a partilor de est ale regiunilor Lugansk si Donetsk. Astazi continua sustinerea din partea Rusiei a formatiunilor teroriste din cele doua regiuni. Din aceste considerente, noi in mod permanent ne adresam partenerilor occidentali pentru a ne sustine in a face fata prezentei acestor formatiuni teroriste. Deoarece e bine cunoscut ca daca Federatia Rusa ar inceta sa mai sustina fortele pro-ruse teroriste din zonele respective atunci in aceste zone de mult timp ar fi restabilit controlul
  • moldova (Miercuri, 27 ianuarie 2016, 10:51)

    dragos [anonim]

    Buna ziua
    Aveti informatii ca Rusia pregateste pentru Moldova un scenariu de destabilizare? Ne puteti da amanunte?
    Multumesc
    • Re: (Miercuri, 27 ianuarie 2016, 11:27)

      Teofil Bauer [hotnews.ro] i-a raspuns lui dragos

      Cu siguranta evenimentele ce au loc in Moldova nu pot sa nu ne ingrijoreze, deoarece e o tara vecina cu Ucraina. UE considera Ucraina, Moldova si Georgia ca tari membre ale parteneriatului estic si considera ca trebuie sa aiba o atitudine deosebita fata de aceste state. Calea Moldovei spre UE, la care noi suntem martori, la fel se desfasoara cu acele obstacole care parvin din exterior. Eu sunt convins ca nici Ucrainei, nici Moldovei nimeni nu va putea sa le puna piedici pentru a reusi pe calea integrarii europene
  • economia (Miercuri, 27 ianuarie 2016, 10:52)

    Viorel [anonim]

    Dle Ambasador, ne puteti spune cum sta Ucraina acum dpdv economic? Cum se descurca tara, au inceput sa dea roade reformele?
    • Re: (Miercuri, 27 ianuarie 2016, 11:31)

      Teofil Bauer [hotnews.ro] i-a raspuns lui Viorel

      Pot mentiona ca reformele declansate anul trecut deja dau primele rezultate. Am reusit sa stabilizam cursul grivnei, s-a incheiat procesul de cadere a productiei industriale, a incetinit iesirea investitiilor straine din economia ucraineana. De exemplu masurile luate in ce priveste economia au condus la faptul ca Ucraina in acest an a redus cu 40% volumul de folosire a gazelor naturale fata de anul trecut.


      In afara de aceasta, planificam sa intervenim in sistemul bancar pentru a deschide noi posibilitati de creditare a economiei, ceea ce va duce la reactivizarea situatiei economice.

      Au fost introduse schimbari in ce priveste reforma fiscala. Acest lucru ofera posibilitatea intensificarii afacerilor mijlocii si mici ceea ce cu siguranta va aduce noi surse pentru bugetul de stat.
  • redeschidere puncte de trecere frontiera (Miercuri, 27 ianuarie 2016, 11:07)

    savin alex [anonim]

    buna ziua.
    revin la intrebarile pe care vi le-am adresat si in anii 2012, 2013, 2014 si 2014 in cadrul intalnirilor dv. online pe hotnews.ro. cand se vor redeschide cele 5 puncte vamale inchise in anul 2010 intre romania si ucraina? este adevarat ca partea ucraineana nu este de acord cu redeschiderea acestor puncte de frontiera ?
    va multumesc
    • Re: (Miercuri, 27 ianuarie 2016, 11:34)

      Teofil Bauer [hotnews.ro] i-a raspuns lui savin alex

      Punctele despre care vorbim aici au fost inchise din initiativa partii romane, careia i s-a impus sa indeplineasca cererile respective din partea UE, in legatura cu intrarea Romaniei in UE. La ora actuala, au loc negocieri active in ce priveste posibilitatea de renovare a punctelor de trecere vamala respective, avand in vedere noile cerinte in ce priveste activitatea unor astfel de puncte vamale reiesind si cerintele europene.

      Doresc sa mentionez ca UE acorda ajutor si sustinere in ce priveste redeschiderea acestor puncte atat partii ucrainene, cat si celei romane.

      Cu satisfactie constat pentru dvs ca anul acesta vor fi redeschise acele puncte despre care vorbim si de pe ordinea de zi va dispare aceasta intrebare.
  • Circulatie (Miercuri, 27 ianuarie 2016, 11:20)

    xxx [anonim]

    Cand va fi reluata circulatia persoanelor intre Reni si Galati pe calea ferata ? Se stie cat de aproape sunt cele dpuanorase, la vedere chiar, iar calea ferata exista, pe ea circula marfuri, in schimb circulatia persoanelor este interzisa inca din "acele timpuri" !
    Va multumesc !
    • Re: (Miercuri, 27 ianuarie 2016, 11:37)

      Teofil Bauer [hotnews.ro] i-a raspuns lui xxx

      Anul trecut a intrat in vigoare acordul dintre cabinetul de ministri al Ucrainei si guvernul Romanei in ce priveste punctul de frontiera Isaccea - Orlivka. La ora actuala, companiile care dispun de licentele respective vor avea posibilitatea sa realizeze trecerea printre Isaccea si Orlivka, ceea ce va reduce distanta dintre Reni si Galati cu 150 km.
  • Intalnire online (Miercuri, 27 ianuarie 2016, 11:47)

    Redactia [anonim]

    Intalnirea online s-a incheiat. Va multumim pentru intrebari!


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version