Vlad Turcanu, purtatorul de cuvant al si consilierul pe probleme de comunicare al presedintelui Republicii Moldova, Nicolae Timofti, si-a anuntat demisia din functie. Turcanu si-a motivat decizia de a demisiona prin faptul ca miercuri, a anuntat la cateva posturi de televiziune ca ceremonia de investire a noului Guvern ar urma sa aiba loc joi, insa ulterior s-a luat hotararea ca noul Executiv sa fie investit miercuri la ora 23:00, fara ca purtatorul de cuvant al Presedintiei sa fie informat, scrie Agora.md.

"Constat ca nefiind in cunostinta de cauza am dezinformat opinia publica. Multumesc dlui presedinte pentru increderea acordata. L-am informat despre decizia mea. Urmeaza sa scriu cerearea de demisie. I-am facut ieri recomandarea in jurul orei 18.00 sa nu existe o asemenea situatie. Dar asa au decis seful statului impreuna cu alti oficiali, discutie la care eu nu am participat" a declarat Vlad Turcanu.

Parlamentul de la Chisinau a dat, miercuri, votul de incredere Guvernului condus de Pavel Filip (PD), precizand ca pentru noul executiv si-au dat votul 57 de deputati din majoritatea parlamentara nou formata. Noul guvern a depus juramantul in fata presedintelui miercuri seara.

Sute de manifestanti s-au adunat apoi in fata cladirii Parlamentului, cerand anularea votului. Protestul, organizat de Partidul Socialistilor condus de Igor Dodon, cat si de Partidul Nostru al lui Renato Usatii (ambii sustinuti de Rusia), precum si de Platforma Demnitate si Adevar, a degenerat in violente, manifestantii atacand fortele de ordine si intrand in Parlament.

Atata Mihai Ghimpu, cat si Corina Fusu (ministrul Educatiei), au fost agresati de protestatari.

Liderii Platformei DA (Nastase), grupul de initiativa al Maiei Sandu, PSRM (Dodon) si Partidul Nostru (Usatii) au anuntat ca vor continua protestele joi dimineata, in incercarea de a obtine declansarea alegerilor anticipate.