Cinci membri ai Legiunii straine franceze, inclusiv un cetatean moldovean, au murit in urma avalansei care a avut loc luni la Valfrejus, in Savoie, in timp ce participau la un exercitiu de antrenament in Alpii francezi, potrivit blogului defense.blogs.lavoixdunord.fr, citat de Mediafax.

"Cei cinci legionari din Regimentul 2 Saint-Christol morti (...) sunt caporalul Toure Lamarana, in varsta de 33 de ani - nascut in Madagascar si naturalizat francez, legionarul clasa I Samuel Simi - in varsta de 26 de ani, nascut in Italia, si legionarii Denis Halili - in varsta de 21 de ani, nascut in Albania, Gheorghe Palade - in varsta de 21 de ani, nascut in (Republica) Moldova si Lal Bahadur Khapangi - in varsta de 24 de ani, nascut in Nepal", se arata pe blog.

"Comunicarea a luat timp, deoarece a fost necesara informarea familiilor, care traiesc in tari indepartate", precizeaza aceasta sursa.

Alti sase au fost raniti, dintre care doi se afla in stare grava, potrivit blogului.

Avalansa a avut loc pe 18 ianuarie la Valfrejus, unde 51 de militari participau la un exercitiu de antrenament pe schiuri.