Mitropolitul Banatului: Biserica este pregatita sa ajute in cazul unui val de migranti

de G.S.     HotNews.ro
Duminică, 17 ianuarie 2016, 20:05 Actualitate | Esenţial

Mitropolitul Ioan al Banatului le-a transmis un mesaj "de pace si de liniste" sutelor de credinciosi care au participat la liturghia savarsita, duminica, in biserica ortodoxa din Jimbolia, transmite Agerpres.

Mesajul acestuia vine in contextul in care in noaptea de vineri spre sambata au fost depistati la granita 60 de imigranti care intentionau sa intre ilegal in Romania, pe jos, din Serbia, acestia fiind dusi ulterior la sediul Politiei de Frontiera Jimbolia.

'Le-am transmis (credinciosilor - n.r.) un mesaj de liniste si de pace, le-am spus ca autoritatile de la frontiera s-au comportat frumos si exemplar, cei care au venit nu au fost bruscati, ci au fost primiti cum se cuvine, conform regulamentelor de frontiera, nu au fost incidente si i-am felicitat pe cei de la Frontiera pentru modul in care s-au comportat si in acest context, astfel ca imaginea Romaniei este una buna, ca suntem un popor care intelege ce inseamna suferinta si necazul celor care-si parasesc tara'', a declarat duminica pentru Agerpres IPS Ioan, mitropolitul Banatului.

El a aratat ca a indemnat autoritatile locale ca, in cazul in care vor mai veni imigranti, sa apeleze la ajutorul bisericii si al enoriasilor.

''Avand in vedere ca este iarna si frig, daca autoritatile de frontiera vor, sa solicite sprijin, sa ceara preotului sa ofere haine. Biserica nu are provizii adunate, dar este pregatita sa ajute. Tocmai acest apel l-am lansat astazi sutelor de credinciosi care au fost prezenti la slujba, daca va aparea un alt val de imigranti, sa se mobilizeze. Le-am spus si autoritatilor ca, daca au nevoie de sprijin, sa ceara fara rezerve (de la preot - n.r.) si vor fi ajutate cu tot ce se poate, fara rezerva. Daca, cumva, o sa apara mame cu copii mici in brate, un prim ajutor cu necesarul de lapte praf va fi asigurat'', a mai spus acesta.



Citeste mai multe despre   











[P] JYSK Romania plateste 15 lei / zi pentru tichetele de masa ale angajatilor sai

JYSK Romania, parte a grupului scandinav JYSK Nordic, unul dintre cei mai mari retaileri de mobilier si decoratiuni interioare din Europa, a majorat, incepand cu data de 1 decembrie 2016, valoarea tichetelor de masa acordate angajatilor sai. Astfel, valoarea nominala a unui tichet de masa a ajuns la 15 lei, suma maxima prevazuta de lege.
838 vizualizari
  • +1 (5 voturi)    
    Bine, v-ati bagat si voi in seama (Duminică, 17 ianuarie 2016, 20:16)

    mitg [utilizator]

    Ce-ati mai vrea, BOR-itilor, niste fonduri in plus, "in caz ca vin oameni ce au nevoie de ajutor"?
  • +3 (3 voturi)    
    Fericiti cei... (Duminică, 17 ianuarie 2016, 20:17)

    fanfan [utilizator]

    Candoare, ipocrizie?
  • 0 (8 voturi)    
    Felicitari (Duminică, 17 ianuarie 2016, 20:20)

    EduardPopa [anonim]

    Felicitari Mitropolitului pentru mesajul echilibrat si de buna credinta pe care l-a oferit.
    Inainte de orice religie, etnie, sex, suntem oameni si astia care fug din tarile lor, nu fug de viata buna.
    Felicitari si politiei de frontiera care si-a facut datoria si i-a prins pe cei care tranzitau ilegal granita.
    Sper ca Romania sa faca fata cu brio acestei provocari si ca societatea romaneasca va reusi sa ramana echilibrata in aceasta cauza, sa nu cada in nicio extrema.
    • +3 (7 voturi)    
      Nu fug de viata buna... (Duminică, 17 ianuarie 2016, 20:49)

      Orpheus [utilizator] i-a raspuns lui EduardPopa

      E corect. Aparent, in tarile lor, e mai greu sa agreseze sexual femeile decat in Germania.
    • +1 (5 voturi)    
      dta ai auzit de incidentele (Duminică, 17 ianuarie 2016, 21:59)

      kripton [utilizator] i-a raspuns lui EduardPopa

      din koln,stuttgart , hamburg si helsinki ????
      aia nu fug de viata buna,dar cum ne vor distruge noua viata ai idee ??? AM AVUT O MOSTRA LA ANUL NOU si e doar inceputul...
      trebuie dati afara. toti.
      asta nu e extrema,este bun simt.
      extrema o sa apara daca raman la noi si vin si altii.
      sharia + hartuirea femeilor=extrema
      si atunci , conform dialecticii lui hegel,va aparea o reactie. contraria contraribus curantur.
      • -1 (1 vot)    
        Da, am auzit. (Duminică, 17 ianuarie 2016, 22:14)

        EduardPopa [anonim] i-a raspuns lui kripton

        Da, am auzit si e regretabil ce s-a intamplat. Dar sa spui ca acei sute de oameni sunt reprezentativi pt un milion de oameni e o fractura de logica. Asta 1.
        2. Mai usor cu pianul pe scari. Suntem campioni la aratat alte neamuri cu degetul. Oare aia 7 violatori din Vaslui, sau nenorocitul ala care a siluit-o pe fata aia din Barlad erau tot musulmani? Sau tatal ala de isi viola fetita de 12 ani? Noi suntem vai de capul nostru. De aia si astia 60 cand au ajuns aici, au inceput sa planga cand au auzit ca sunt in Romania si nu in drum spre Germania.
        3. Viata noastra, a romanilor ,e distrusa de politicienii ordinari pe care ii avem. Culmea, singurul care a facut ceva bun in tara asta, adica SMURD-ul, este un musulman. Fie el nepracticant.
        4. Haideti sa fim mai echilibrati. Nici noua nu ne-a convenit cand a fost dat ca exemplu Mailat si stigmatizati toti romanii din cauza lui. Plus ca si noi avem 5 milioane de romani peste granita "la mai bine."
        5. Eu cred cu tarie ca Europa si cultura sa sunt mult mai puternice decat cultura islamica. De aceea consider ca cei care vor veni in Europa vor fi integrati si se vor adapta la societatile care ii gazduiesc. Dar asta trebuie facuta cu responsabilitate si cu echilibru.
        Haideti sa nu mai privim totul in alb si negru. Exista si gri, violet, albastru, verde, visiniu...
        Nu toti musulmanii sunt violatori si nici toti violatorii nu sunt musulmani. Exista si musulmani laici, si musulmani moderati. Hai sa ii promovam pe astia si sa ii oferim drept modele pentru copiii lor. Nu pe teroristii radicalizati.
        Fiti echilibrati si responsabili.
        • +1 (1 vot)    
          hai sa discutam punct cu punct (Luni, 18 ianuarie 2016, 16:23)

          kripton [utilizator] i-a raspuns lui EduardPopa

          1, nu am spus ca acele sute de golani sunt REPREZENTATIVI pt milionul de refugiati. e problema dtale daca asta ai inteles.
          ce constat eu este ca daca 500 de nesimtiti sunt un fleac raportat la milionul din care au emanat,scasndalul produs de ei este de anvergura CONTINENTALA si din cauza LOR se discuta in Germania despre demiterea doamnei merkel. oare nu se agita cam tare nemtii pt NUMAI 500 golani?? oare seful politiei din koln si-a dat demisia pt UN FLEAC ?
          Dta pui gresit problema pt ca nu realizezi sau NU VREI SA REALIZEZI ce impact public are orice golanie amplificata de mass media avida de senzational.
          2, replica dintr-un film romanesc: UN AMBASADOR CATRE UN PRINCIPE: ministrul inaltimii Voastre e un bou ... RASPUNS: Da,dar e boul meu. /
          noi nu suntem aici sa comparam animalele care vorbesc romaneste cu animalele care vorbesc in araba. daca dta crezi ca romanii vor privi la fel un viol facut de o haita de banditi din vaslui sau o haita de emigranti GRESESTI FUNDAMENTAL.
          3. Daca avem impresia ca imigrantii veniti peste noapte sunt la calibrul Doctorului Arafat,nje inselam dramatic. Dr Arafat e un OM de mare valoare,asta nu are legatura cu islamul ci cu educatia de acasa si muncva Dsale. va reamintesc ca cei care au ucis la paris erau musulmani la randul lor.
          4. nu e vorba de ce ne-a convenit sau nu in cazul mailat, ideea este ca daca imigrantii se apuca de facut tampenii (si o vor face,cum au dovedit la koln !!) va fi explozie sociala.
          atunci nu va mai folosi la nimic ca i-am primit frumos.
          5. dta crezi cu tarie ca europa are cultura mai tare decat cea islamica. problema este ca pe inchiunatorii profetului mincinos din mekka nu-i intereseaza cultura europei,care e mare doar in ochii europenilor.pt ei suntem KHAFIRI ...ai idee ce inseamna khafir ? zilele trecute,in pakistan,un imam a intrebat in moschee cine NU iubeste pe profet. un copil de 15 ani,din cine stie ce motiv,a spus ca el NU iubeste pe profet si a fost acuzat de bl;asfemie riscand linsajul.
        • +1 (1 vot)    
          continuam (Luni, 18 ianuarie 2016, 16:29)

          kripton [utilizator] i-a raspuns lui EduardPopa

          tanarul si-a taiat mana cu securea pt a dovedi ca regreta incidentul iar cand politia l-a arestat pe imam,tatal baiatului,mandru de isprava fiului,a cerut ca imamul sa fie eliberat.
          Dta vorbesti ASTORA despre superioritatea culturii europene???
          dta nu ai auzit de magrebienii din paris si turcii din germania,aflati la a 3a generatie de imigranti DE LOC INTEGRATI,izolati in ghettourile lor unde FAC LEGEA si unde politia nu are curaj sa intre ,rabufnind periodic in incidente violente ??

          http://www.breitbart.com/national-security/2015/01/22/inside-frances-sharia-no-go-zones/

          dta crezi ca daca nu toti musulmanii sunt violatori inseamna ca trebuie sa-i primim in europa pe torti musulmanii care vor sa vina aici. aceasta PDEUDO logica este iresponsabila deoarece RADICALIZAREA EUROPENILOR provocati de musulmanii dementi va duce la atacuri in masa contra musulmanilor indiferent daca sunt moderati si cu copii acasa.

          Fiti echilibrati si responsabili.
  • 0 (2 voturi)    
    profund ingrijorator si foarte grav (Duminică, 17 ianuarie 2016, 21:41)

    dumbale.iulian1445887339615 [utilizator]

    Astia-s niste ipocriti..Vor sa destabilizeze tara... fac si astia precum becali...astia fac la fel ca merkel care acusi nu stiu cum s-o intoarca--.ei nu se uita la schimbarile de atitudine ale germaniei si austriei, ale danemarcei si elvetiei fata de migranti...de unde are BOR bani ..daca tot vrea sa ajute sa ajute in tara la diverse proeicte de anvergura...nu sa construiasca rahatul acela de catedrala neamului...ai nu da nici de mancare macar, ba mite sa mai rezolve si problemele... nimeni nu mai raspunde pentru ceeea ce vorbeste...nu mai simplu ' Imi cer scuze'..unde s-a ajuns..este destul de grav...ce mama masii se intampla cu Romanii din tara asta...chair nu mai au un gram de timp si pentru tarisoara asta...Astia destabilizeaza tatra prin astfel
    de afirmatii in spatiul public..
  • +1 (1 vot)    
    rusine ipocritilor din BOR (Duminică, 17 ianuarie 2016, 21:49)

    dumbale.iulian1445887339615 [utilizator]

    ce Romania s-a dus in tarile lor ca sa le distruga...cata istorie stie asta din BOR...bai oameni buni deschideti-va mintea..nu mai puneti botul...cand s-o intampla ca-n vest cu migrantii..atunci sa-l vad pe asta din banat cum o rezolva atunci...rusine bor...ati umplut tara de biserici si catedrale..bani care putea merge pe integrare sociala..deformati Biblia ortodoxa..daca ati vedea ce va invata ati pune in aplicare si alte ar fi datele in teren...doar manipulati pe aomani dupa cum va este interesul..si cine nu e de acord e catalogat antiortodox...la astfel de afirmatii Procuratura..Consiliulde Etica si Disciplina BOR ar fi trebuit sa se sesizeze..CNA-ul...Guvernul prin ministerele de resort...este ceva foarte grav..se atenteaza la integritatea tarii ca teritoriu si neam...
  • +2 (4 voturi)    
    stie PreaFericitul (Duminică, 17 ianuarie 2016, 21:54)

    kripton [utilizator]

    ce parere au despre biserica maimutele care forteaza granita? granita aia pt care au murit peste 1 milion de romani in 1916-19 ???
    stie preafericitul ce va avea de suportat poporul roman si biserica daca imigrantii dau de ghine in romania, daca tara cu 5 milioane d muritori de foame (romania,daca nu stiti despre ce tara vb) le creeaza ''conditii'' ??
    vor veni altii....vor pofti moschei si arabia saudita le face pe banii ei [mancare nu le va da,doar moschee si imami] ...... asta vrea preafericitul?
    Ca noi nu vrem !!
  • +1 (1 vot)    
    Poate le și explică (Duminică, 17 ianuarie 2016, 22:49)

    max# [utilizator]

    că nu e "crestinește" să joace taharrush...chiar dacă se vor plictisi în cort.
  • 0 (0 voturi)    
    uite o pozitie decenta (Luni, 18 ianuarie 2016, 17:16)

    kripton [utilizator]

    http://independent.md/presedintele-cehiei-ne-va-fi-imposibil-sa-integram-pe-musulmani-europa-moderna/#.Vpz_2VLzPct


Abonare la comentarii cu RSS

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri