Mitropolitul Ioan al Banatului le-a transmis un mesaj "de pace si de liniste" sutelor de credinciosi care au participat la liturghia savarsita, duminica, in biserica ortodoxa din Jimbolia, informeaza Agerpres.

Mitropolitul Ioan SelejanFoto: Hotnews

Mesajul acestuia vine in contextul in care in noaptea de vineri spre sambata au fost depistati la granita 60 de imigranti care intentionau sa intre ilegal in Romania, pe jos, din Serbia, acestia fiind dusi ulterior la sediul Politiei de Frontiera Jimbolia.

''Avand in vedere primul val de emigranti care a venit spre tara, in zona Jimbolia, am slujit astazi la biserica din Jimbolia sfanta liturghie, la care au participat un numar mare de credinciosi. La biserica au fost si primarul si oficiali locali ai Politiei de Frontiera si ai Politiei Orasului Jimbolia. (...) Le-am transmis (credinciosilor - n.red.) un mesaj de liniste si de pace, le-am spus ca autoritatile de la frontiera s-au comportat frumos si exemplar, cei care au venit nu au fost bruscati, ci au fost primiti cum se cuvine, conform regulamentelor de frontiera, nu au fost incidente si i-am felicitat pe cei de la Frontiera pentru modul in care s-au comportat si in acest context, astfel ca imaginea Romaniei este una buna, ca suntem un popor care intelege ce inseamna suferinta si necazul celor care-si parasesc tara'', a declarat duminica pentru agentia de presa IPS Ioan, mitropolitul Banatului.

El a aratat ca a indemnat autoritatile locale ca, in cazul in care vor mai veni imigranti, sa apeleze la ajutorul bisericii si al enoriasilor.

''Avand in vedere ca este iarna si frig, daca autoritatile de frontiera vor, sa solicite sprijin, sa ceara preotului sa ofere haine. Biserica nu are provizii adunate, dar este pregatita sa ajute. Tocmai acest apel l-am lansat astazi sutelor de credinciosi care au fost prezenti la slujba, daca va aparea un alt val de imigranti, sa se mobilizeze. Le-am spus si autoritatilor ca, daca au nevoie de sprijin, sa ceara fara rezerve (de la preot - n.r.) si vor fi ajutate cu tot ce se poate, fara rezerva. Daca, cumva, o sa apara mame cu copii mici in brate, un prim ajutor cu necesarul de lapte praf va fi asigurat'', a mai spus acesta.

De asemenea, mitropolitul Ioan al Banatului i-a linistit pe localnicii prezenti la slujba, precizand ca ''toti cei 60 de migranti, la ora actuala, au parasit judetul Timis si sunt intr-un adapost dintr-un alt judet, unde se fac formalitatile pentru a pleca mai departe''.

''In Cetate, in Jimbolia si in satele din imprejurimi, sa fie toata lumea linistita. E liniste in aceasta zona'', a conchis IPS Ioan.