Decizie in premiera: instanta a suspendat alegerile de la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iasi, la solicitarea Ligii Studentilor

de Raluca Pantazi     HotNews.ro
Joi, 14 ianuarie 2016, 11:16 Actualitate | Esenţial

Universitatea Alexandru Ioan Cuza - Iasi
Foto: Agerpres
Tribunalul Iasi le-a dat dreptate, in prima instanta, studentilor din Liga Studentilor din Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iasi si a suspendat alegerile pentru toate structurile de conducere ale institutiei de invatamant superior. Tinerii din aceasta liga au sesizat faptul ca metodologia de alegeri, aprobata de Senatul Universitatii, prevede ca studentii trebuie sa aiba minimum media 8 pentru a-si putea reprezenta colegii in Consiliile Facultatilor si Senat, in conditiile in care Legea Educatiei statueaza ca "statutul de student reprezentant nu poate fi conditionat de catre conducerea universitatii". In replica, Consiliul de Administratie al Universitatii a anuntat ca va solicita Senatului sa analizeze in sedinta extraordinara "situatia creata prin contestarea Metodologiei".

Liga Studentilor din Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iasi (LS IASI) explica intr-un comunicat remis HotNews.ro ca a inaintat in data de 21.12.2015 o cerere catre Tribunalul Iasi de suspendare a Metodologiei de organizare a alegerilor pentru structurile si functiile de conducere academica din Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iasi. Studentii spun ca si Ministerul Educatiei i-a cerut Universitatii sa elimine "criteriile discriminatorii impuse studentilor pentru participarea la alegeri", dupa ce LS Iasi a depus la Minister un memoriu.
 
Motivele cererii studentilor de suspendare a alegerilor universitare care ar fi trebuit sa inceapa in 4 zile:
  • introducerea in Metodologie - tot de catre studenti - a conditiei ca reprezentantii studentilor sa nu aiba restante si sa aiba cel putin media 8 (opt), contrar prevederilor Legii Educatiei Nationale (art. 203 din LEN prevede "(4) Statutul de student reprezentant nu poate fi conditionat de catre conducerea universitatii")
  • lipsa de transparenta in procesul de organizare al alegerilor pentru desemnarea reprezentantilor studentilor in structurile de conducere
  • organizarea alegerilor in perioada sesiunii si a vacantei, cand studentii nu pot vota, desi acestia sunt reprezentanti in proportie de 25% in structurile decizionale si de conducere
Liga Studentilor sustine ca suspendarea intregii metodologii de alegeri inseamna suspendarea alegerilor pentru functiile de rector al universitatii si decani ai facultatilor, precum si pentru reprezentantii in senatul universitatii, consiliile facultatilor, consiliile departamentelor si consiliile scolii doctorale. Universitatea are drept de recurs in 5 zile de la comunicarea hotararii.

Silvian-Emanuel Man, presedintele Ligii Studentilor (LS IASI), a declarat ca "Legea Educatiei Nationale este mai presus decat orice hotarare luata de vreo sturctura de conducere a unei institutii de invatamant superior, autonomia universitara fiind limitata de respectarea cu strictete a legislatiei in vigoare. Multumim Ministerului Educatiei pentru sprijinul pe care ni l-au acordat in rezolvarea acestei probleme. Mai sunt si alte nereguli in cadrul institutiei, prin care se incalca drepturile studentilor, pentru care vom lupta pana la capat pe toate caile legale."

Cum arata hotararea instantei

Tribunalul Iasi a decis pe 12 ianuarie 2016 sa admita cererea de suspendare a metodologiei. Decizia instantei este urmatoarea:
  • Admite cererea de chemare in judecata formulata de reclamanta Asociatia Liga Studentilor din Universitatea Alexandru Ioan Cuza, in contradictoriu cu parata Universitatea Alexandru Ioan Cuza. Suspenda efectele Hotararii Senatului Universitatii Alexandru Ioan Cuza din Iasi din data de 26.11.2015 prin care s-a aprobat Metodologia de organizare a alegerilor pentru structurile si functiile de conducere academica din Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iasi. Cu drept de recurs in termen de 5 zile de la comunicare. Pronuntata in sedinta publica azi, 12.01.2016. Sursa
Ce spune conducerea Universitatii Alexandru Ioan Cuza din Iasi

Intr-un comunicat publicat pe site-ul institutiei de invatamant superior, cu titlul "Pozitia conducerii executive a Universitatii privind situatia alegerilor din UAIC", Consiliul de Administratie anunta ca va solicita Senatului Universitatii "sa se constituie in sedinta extraordinara pentru a analiza situatia creata prin contestarea Metodologiei, inclusiv a atributiilor sale legitime, si a decide in conformitate cu spiritul Legii nr. 1/2011, cu modificarile si completarile ulterioare, si al Cartei Universitatii".

Conducerea executiva a universitatii sustine, insa, in acest comunicat ca "pretentiile exagerate ale unor inchipuiti reprezentanti ai studentilor, care isi aroga abuziv si nelegitim dreptul de a folosi numele Universitatii, si deciziile superficiale ale unor terte persoane sau entitati, indiferent de nivel sau resort, constituie o incalcare grava a dreptului de reprezentare a majoritatii covarsitoare a studentilor si aduc o atingere nepermisa autonomiei universitare".

Consiliul de Administratie al Universitatii "Alexandru Ioan Cuza" din Iasi (UAIC) afirma ca nu s-a implicat "in niciun fel in procesul de elaborare a Codului 'Drepturile si obligatiile studentilor UAIC' si a Metodologiei de organizare a alegerilor pentru structurile si functiile de conducere academica din UAIC".

"Primul document a fost elaborat de catre reprezentantii studentilor in Senatul UAIC, in colaborare cu studentii din celelalte structuri de conducere la nivelul facultatilor, precum si cu asociatiile studentilor, iar ulterior a fost discutat, analizat si aprobat de Senatul Universitatii in data de 30.01.2014. Metodologia a fost elaborata, discutata si analizata in doua sedinte consecutive ale Senatului Universitatii, din care fac parte, potrivit Legii 1/2011 si in conformitate cu prevederile celorlalte acte normative in vigoare, reprezentantii legitimi ai studentilor. Propunerile studentilor au fost adoptate fara modificari", se mai arata in comunicat.

Punctul III.2 din Metodologie care stipuleaza: "Studentii alesi in Consiliile facultatilor si cei propusi pentru Senat trebuie sa fi obtinut cel putin media 8.00 la admiterea in ciclurile de studii sau in anii anteriori si sa fi promovat integral examenele" a rezultat din dezbaterea reprezentantilor studentilor privind calitatea actului de reprezentare in structurile de conducere ale Universitatii si facultatilor. "A fost insusit si aprobat de Senatul UAIC in baza atributiilor care-i revin potrivit legii si a autonomiei universitare. Nimeni din personalul didactic nu s-a implicat in vreun fel in decizia studentilor si nici nu le-a impus stabilirea unor criterii de departajare sau conditionalitati", sustine conducerea institutiei de invatamant superior.

"Totusi, conducerea executiva considera ca Senatul Universitatii, incluzand reprezentantii legitimi ai studentilor, a procedat corect, respectand integral prevederile art. 203 din Legea nr. 1/2011", afirma in continuare conducerea universitatii.

Desi legea educatiei prevede ca "statutul de student reprezentant nu poate fi conditionat de catre conducerea universitatii", conducerea este de parere ca "studentii pot decide sa fie reprezentati de persoane care isi indeplinesc misiunea esentiala de a invata si a acumula experienta si, in plus, au disponibilitatea de a desfasura activitati in beneficiul binelui institutional comun si in serviciul colegilor lor. Daca persoanele din conducerea executiva a Universitatii si facultatilor sau membri ai corpului profesoral s-ar implica in deciziile reprezentantilor legitimi ai studentilor ar comite un act imoral si ilegal".

Citeste aici comunicatul integral al conducerii universitatii

Ce sustine Liga Studentilor si ce spun studentii acuzati

Liga Studentilor din Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iasi (LS IASI) a acuzat in urma cu doua zile "modul ilegal" in care sunt organizate alegerile universitare la Iasi si a cerut Ministerului Educatiei "sa intervina urgent in vederea solutionarii acestor probleme".

Liga sustine ca la Facultatea de Istorie studentii au "doar patru ore la dispozitie pentru a-si vota colegii, in conditiile in care acestea se desfasoara in sesiune, cand studentii pot ajunge mai greu la vot" si ca "la Facultatea de Litere, alegerile sunt organizate direct de catre conducerea Facultatii, ceea ce incalca total prevederile art. 12 alin. 3 din Statutul Studentului care interzice implicarea personalului didactic si administrativ in alegerile studentesti".

"Cel mai grav, se urmareste eliminarea studentilor vocali din cursa electorala. Mijlocul prin care se realizeaza aceasta este un criteriu ilegal prin care studentii sunt obligati sa aiba minimum media 8 (opt) la admitere sau pe fiecare semestru si sa nu aiba restante pentru a-si putea reprezenta colegii in Consiliile Facultatilor si Senat", avertizeaza Liga Studentilor.

Asociatia sustine ca "aceasta conditie a fost introdusa de catre Senatul Universitatii in metodologia de alegeri, astfel incat reprezentanti ai studentilor sa nu ajunga cei doriti de studenti, ci doar tineri supusi conducerii actuale, care sa detina aceste functii pur formal, pentru a nu divulga neregulile din interiorul institutiei si care sa nu militeze in mod real pentru drepturile studentilor".
 
Silvian Emanuel Man
Foto: Facebook
Silvian-Emanuel Man, presedintele Ligii Studentilor (LS IASI), a declarat atunci ca "metodologia de alegeri si regulamentele interne se schimba doar atunci cand anumite persoane din conducere au de profitat prin reducerea la tacere a studentilor. Se incearca eliminarea din cursa electorala a studentilor vocali, nesupusi conducerii, care sunt fie lasati cu restante, fie pusi sub amenintarea de a sustine un anumit candidat la functia de rector. O parte dintre studentii senatori sunt cumparati cu promisiunea ca vor fi favorizati la obtinerea unui post in universitate, asta daca sunt obedienti fata de camarila totalitara domnului profesor Isan, actualul rector. Avand in vedere ca reprezentantii studentilor au drept de vot la alegerea rectorului si a decanilor, miza este ca actuala conducere sa isi avantajeze favoritii in cursa electorala."

Contactat de HotNews.ro, Silvian-Emanuel Man a declarat pentru HotNews.ro in urma cu doua zile ca acuzatiile sale se indreapta impotriva studentilor din Senatul universitatii, cei care sunt responsabili de organizarea alegerilor pentru studenti.

Acesta a precizat ca Liga Studentilor pe care o conduce nu are niciun membru in Senatul universitatii si este formata din 50 de studenti ai universitatii. Silvian-Emanuel Man a afirmat pentru HotNews.ro ca studentii senatori de la Facultatea de Istorie i-au respins candidatura, cand au fost alegeri partiale, pentru o restanta. 

Studentul vorbeste despre "amenintari foarte subtile din partea unor profesori sau a unor reprezentanti ai studentilor" la adresa celorlalti studenti, pentru a-si indrepta votul catre unul sau altul dintre candidati. "E strategia simpla in care candidatul la rectorat cheama studentii reprezentanti si ii intreaba cum voteaza", acuza Silvian-Emanuel Man.

De cealalta parte, Alexandru Aioanei - reprezentantul studentilor din cadrul Facultatii de Istorie in Senatul Universitatii - a declarat pentru HotNews.ro ca a organizat alegerile intr-un interval de 4 ore "pentru ca salile sunt ocupate si atunci cautam o fereastra ideala care sa nu se incalece nici cu examenele si studentii sa poata veni la urne. Facultatea de Istorie nu este o facultate mare si, din experienta noastra din alti ani, rezulta ca 300 de studenti pot vota in 4 ore".

Acesta a declarat ca a votat in Senatul Universitatii pentru conditionarea candidaturii studentilor de medie si restante. "A fost o chestiune discutata cu celelalte ligi si asociatii studentesti si s-a considerat necesara aplicarea unor minime reguli, avem autonomia universitara. Studentii au considerat ca este necesar. Este o forma de a incuraja performanta", a argumentat Alexandru Aioanei.

In ceea ce priveste acuzatiile ca parte dintre studentii senatori sunt cumparati de candidatii la functia de rector cu promisiunea ca vor fi favorizati la obtinerea unui post in universitate, Alexandru Aioanei a declarat ca asta "este o absurditate. Sunt acuzatii din partea unora care si-au facut un tel din sindicalism".

Calendarul alegerilor din Universitatea Al.I.Cuza din Iasi
  • 18-22 ianuarie 2016: in Adunarile generale ale facultatilor se aleg membrii Consiliului si persoanele propuse pentru alegerea in Senat
  • 18-22 ianuarie 2016: in Adunarile generale ale studentilor fiecarei facultati se aleg reprezentantii acestora in Consiliul facultatii si studentii propusi pentru alegerea in Senat
  • 25 ianuarie 2016: in Adunarea generala a personalului didactic si de cercetare din Universitate se aleg membrii Senatului. In aceeasi zi, in Adunarea generala a studentilor pe Universitate se aleg reprezentantii studentilor in Senat
  • 25-29 ianuarie 2016: se depun candidaturile pentru functia de rector la Biroul electoral central
  • 4 februarie 2016: este ales rectorul. In cazul in care este necesar un al doilea tur de scrutin, acesta se va desfasura in data de 11 februarie 2016
  • 18 februarie 2016, la ora 12:00: in sedinta Senatului in functie se valideaza alegerile, la propunerea Biroului electoral central. Rectorul va prezenta raportul general al activitatilor pentru actualul mandat
  • 19 februarie 2016, ora 12:00: se intruneste noul Senat, care alege presedintele si stabileste comisiile de specialitate
Sursa

Descarca de aici Metodologia de organizare a alegerilor in Universitatea Al.I.Cuza din Iasi


Citeste mai multe despre   











Material prezentat de LIDL​

FOTO​ Incearca reteta saptamanii de la LIDL: Sorbet cu fructe de padure, o varianta mult mai putin calorica a inghetatei


Sorbetul este un desert racoritor pe baza de fructe, suc de fructe, apa si zahar, care desi aduce foarte mult cu inghetata, este o varianta mult mai putin calorica insa poate fi la fel de cremos si delicios! Folositi fructe congelate pentru ca sorbetul sa fie consistent si sa va racoreasca instant in zilele toride de vara.
3702 vizualizari
  • +2 (2 voturi)    
    Corect..legea da dreptate studentilor (Joi, 14 ianuarie 2016, 11:54)

    Je__ [utilizator]

    In acelasi timp, daca se accepta orice candidat, indiferent de performante, se va ajunge la becalizarea alesilor.

    E inevitabil! Se vede in parlamentul romaniei. Nu va fi cu nimic diferit nici in acest caz.
  • +3 (5 voturi)    
    Foarte bine! (Joi, 14 ianuarie 2016, 12:09)

    mitg [utilizator]

    De la "media 8" la "membru UTC", "pozitii solidare cu Frontul Plugarilor" nu e mult.
    Trebuie protejat accesul tuturor studentilor la viata universitara.
    • +1 (3 voturi)    
      ... (Joi, 14 ianuarie 2016, 12:34)

      Anonim [anonim] i-a raspuns lui mitg

      Si in acelasi timp trebuie distruse orice tentative de a introduce meritocratia in societatea romaneasca...

      De ce sa ne reprezinte cei mai capabili dintre noi, cand pot sa o faca cei mai nepriceputi?
      • 0 (0 voturi)    
        Nu cred ca se pune problema de meritocratie (Joi, 14 ianuarie 2016, 16:23)

        sile [anonim] i-a raspuns lui Anonim

        Riscul e mai degraba ca un candidat la functie sa te pice la examen daca crede ca n-o sa-l votezi decan sau rector.

        Oricum, daca legea spune ca nu se poate restrictiona accesul, orice discutie e inutila. Putem discuta cel mult daca trebuie schimbata legea.
        • 0 (0 voturi)    
          ... (Joi, 14 ianuarie 2016, 17:15)

          Anonim [anonim] i-a raspuns lui sile

          Mai degraba, paradoxal, riscul ar fi ca acel candidat sa dea note bune, chiar nemeritate, in speranta de a castiga voturile.

          Ca daca votul e secret, nu prea are cum sa stie el cine l-a votat si cine nu...

          Ma rog, discutia oricum e mai mult asa de dragul dialogului, pentru ca intr-adevar daca legea e asa cum e, restul comentariilor sunt de prisos. Aceasta trebuie respectata.

          Personal, consider ca legea ar trebui schimbata: tot ne plangem ca nu ajung oamenii capabili in functii de conducere, ca meritocratia nu poate sa isi faca loc in pozitiile de conducere, dar in acelasi timp aparam legi care in mod evident NU incurajeaza toate acestea!
    • 0 (0 voturi)    
      Mai ales al repetentilor ! (Joi, 14 ianuarie 2016, 15:01)

      Bogdan_100 [utilizator] i-a raspuns lui mitg

      Cred ca e logic ca studentii sa fie reprezentanti de cei ce invata nu de cei ce dau de baut in club. Altfel aducem politica de joasa speta de la noi in universitati
  • -1 (1 vot)    
    Silvian Emanuel Man (Joi, 14 ianuarie 2016, 13:53)

    Onciniuc [anonim]

    Calca pe urmele lui Corneliu Zelea Codreanu, si la propriu, si la figurat.
    • 0 (0 voturi)    
      Ii lipseste doar (Joi, 14 ianuarie 2016, 15:02)

      Bogdan_100 [utilizator] i-a raspuns lui Onciniuc

      Inteligenta si carisma. In rest calca si el pe unde poate.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version