Controlorii de trafic aerian au informat pilotii avionului Blue Air cu cateva minute inainte de aterizarea la Cluj, cu datele furnizate de aeroport, ca pista este acoperita cu zapada umeda si are un coeficient de franare mediu, a afirmat joi reprezentantii Administratiei Romane a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA, potrivit Mediafax.

Un avion al Blue Air cu 116 persoane la bord (110 pasageri si 6 membri ai echipajului), care efectua o cursa charter pe ruta Bucuresti - Cluj - Barcelona, a iesit de pe pista la aterizarea pe aeroportul din Cluj, fara sa existe persoane ranite. Potrivit operatorului low-cost, incidentul a avut loc in conditii meteo dificile, cu ninsoare si zapada depusa pe suprafata pistei, dar in limitele admise pentru operare.

ROMATSA a anuntat, intr-un comunicat, ca la ora 07:20 aeroportul a solicitat accesul pe pista a mai multor utilaje pentru deszapezire. "Informatiile privind timpul solicitat de curatare a pistei au fost transmise de catre aeroport catre ROMATSA, informatii pe care controlorii de trafic aerian le-au transmis, la randul lor, pilotilor; ROMATSA si-a dat acordul. La ora 07:51 aeroportul a informat turnul de control ca pista a fost eliberata. Controlorii de trafic aerian ai ROMATSA au respectat procedura de comunicare cu echipajul aeronavei si personalul aeroportului privind informarea legata de disponibilitatea pistei si nu au intervenit in activitatea de curatare a pistei de catre aeroport. La ora 7:52, controlorii de trafic aerian ROMATSA au informat pilotii aeronavei care executau manevra de apropiere ca pista este contaminata cu zapada umeda de 3 mm si are un coeficient de franare mediu. La ora 08:00 aeronava Blue Air a aterizat", a aratat ROMATSA.

Administratia Serviciilor de Trafic Aerian mentioneaza ca nu are niciun fel de atributii privind curatarea pistei si nici privind stabilirea starii acesteia. "ROMATSA primeste informatiile privind starea pistei de la aeroport si le comunica pilotilor", mentioneaza sursa citata.

Potrivit Blue Air, in faza finala de franare din cadrul procedurii de aterizare, comandantul aeronavei a observat ca aderenta pe pista nu este suficient de mare pentru a permite oprirea in limitele pistei de aterizare, avionul alunecand circa 10 metri in afara acesteia.

Directorul Aeroportului din Cluj, David Ciceo, a sustinut ca, joi dimineata, cand ningea, conditiile de aterizare pe aeroport erau corespunzatoare si ca pilotii avionului care a iesit de pe pista le cunosteau, adaugand ca acestia ar fi cerut sa aterizeze intrucat nu mai aveau combustibil suficient.

Blue Air a negat insa ca pilotii ar fi solicitat o aterizare de urgenta si a informat ca exista suficient combustibil in momentul aterizarii, in conformitate cu reglementarile in vigoare.

In urma incidentului, aeroportul din Cluj a fost inchis pana in jurul orei 14:00. In asteptarea redeschiderii, trei avioane Wizz Air, care veneau de la Paris, Valencia si Luton, au survolat aeroportul, unul dintre ele pentru mai bine de o ora. La putin timp dupa redeschidere cele trei aeronave au aterizat fara incidente.