​Autoritatea Electorala Permanenta a realizat un tutorial video adresat romanilor din strainatate care doresc sa se inregistreze si sa voteze, in premiera, prin corespondenta, la alegerile parlamentare de la finalul anului.

Plicul pentru votul prin corespondentaFoto: Captura video

Fragmente din instructiunile explicate de AEP:

Cum ma inregistrez?

Trebuie sa te inregistrezi in registrul electoral. Vei completa o cerere scrisa, datata si semnata, pe care o vei depune personal sau o vei transmite prin posta la misiunea diplomatica sau oficiul consular din statul unde ai domiciliul sau resedinta.

Cererea va fi insotita de urmatoarele acte:

Daca ai domiciliul in strainatate: o copie a pasaportului romanesc care mentioneaza statul de domiciliu.

Daca ai resedinta in strainatate: o copie a actului de identitate si o copie a actului emis de autoritatile straine care dovedeste dreptul de sedere.

Cerera va cuprinde:

- numele si prenumele precum si numele avut inainte de casatorie sau a modificarii administrative a numelui;

- codul numeric personal;

- elementele de identificare a adresei de domiciliu/resedinta;

- codul postal;

- adresa de email;

- data

- semnatura olografa a solicitantului.

Inscrierea se face in perioada 1 aprilie 2016 - pana la expirarea a 48 de ore de la data inceperii perioadei electorale. * (cel mai probabil aceasta data va fi la inceputul lunii septembrie)

* Perioada electorala - intervalul de timp cuprins intre ziua aducerii la cunostinta publica a datei la care vor avea loc alegerile si data in care rezultatele finale ale acestora sunt aduse la cunostinta publica prin publicarea lor in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, dupa expirarea tuturor termenelor pentru contestatii si raspunsuri la acestea.

Dupa expirarea perioadei de inscriere, poti verifica online inscrierea in registrul electoral. Inscrierea se poate face o singura data.

In cazul in care datele din cerere sunt gresite sau incomplete, sau actele nu sunt valabile, nu vei fi inscris.

Ce se intampla dupa:

Vei primi prin Posta Romana, la adresa de domiciliu/resedinta, urmatoarele documente:

- un plic exterior cu elemente de siguranta care contine numele si prenumele, adresa de corespondenta, adreas biroului electoral unde trebuie trimis votul, codul de bare;

- un plic interior care contine: un autocolant cu "votat", certificatul de alegator, buletinul de vot si instructiuni.

Vezi instructiunile complete in clipul de mai jos, pentru a vedea exact cum trebuie votat:

Pentru a consulta legea votului prin corespondenta, promulgata anul trecut, intra aici.