Meteorologii au emis o informare prin care avertizeaza ca, miercuri, exista riscul de formare de polei, in conditiile in care in toata tara vor cadea precipitatii mixte.

Informare meteoFoto: Meteo Romania

Informarea este valabila de miercuri dimineata, ora 04.00, pana in seara aceleiasi zile, la ora 22.00.

"In intervalul mentionat, temporar vor fi precipitatii mixte ce vor favoriza formarea poleiului, iar aria acestora va fi in extindere treptata dinspre partea de sud-vest a teritoriului, cuprinzand cea mai mare parte a tarii", precizeaza Administratia Nationala de Meteorologie.

Spre sfarsitul noptii de marti spre miercuri (5/6 ianuarie), depunerile de polei se vor semnala local in Oltenia, sudul Banatului si sud-vestul Munteniei, iar in prima parte a zilei de miercuri, 6 ianuarie, poleiul se va forma si in restul Munteniei (inclusiv zona Municipiului Bucuresti) si pe arii restranse in Dobrogea, potrivit sursei citate.

Dupa-amiaza si in prima parte a noptii de miercuri spre joi (6/7 ianuarie) poleiul va fi prezent local si temporar, mai ales in regiunile din jumatatea de nord a tarii.

Incepand din cursul noptii de 6/7 ianuarie (miercuri/joi) vor predomina ninsorile, in special in nord-est si in zona de munte, iar in sud-est va ploua si se vor cumula cantitati de apa mai importante.