Guvernul va amana, printr-o Ordonanta de Urgenta ce ar urma sa fie adoptata in sedinta de miercuri, termenul pana la care comisiile locale si judetene de fond funciar aveau obligatia de a solutiona toate cererile de restituire, de a efectua punerile in posesie si de a elibera titlurile de proprietate, termen stabilit initial pentru 1 ianuarie, anunta Mediafax.

Potrivit agendei sedintei de Guvern de miercuri, Executivul va proroga termenul de 1 ianuarie 2016 prevazut in mai multe articole din Legea nr. 165/2013 privind masurile pentru finalizarea procesului de restituire, in natura sau prin echivalent, a imobilelor preluate abuziv in perioada regimului comunist in Romania.

Executivul va amana termenul de 1 ianuarie 2016 pana la care comisiile locale si judetene de fond funciar sau, dupa caz, comisia de fond funciar a municipiului Bucuresti aveau obligatia de a solutiona toate cererile de restituire, de a efectua punerile in posesie si de a elibera titlurile de proprietate. Terenurile puse la dispozitia comisiilor locale in vederea finalizarii procesului de restituire, dar nerestituite fostilor proprietari pana la data de 1 ianuarie 2016 intrau, de drept, in Fondul national si erau afectate valorificarii punctelor acordate.

Punctele acordate prin decizia de compensare urmau a fi valorificate prin achizitionarea de imobile din Fondul national la licitatia publica nationala, incepand cu prima zi a anului viitor.

Guvernul Ponta si-a asumat raspunderea in aprilie 2013 pe aceasta lege care prevede regulile pentru restituirea in natura a imobilelor, sau, in situatia in care acest lucru nu mai este posibil, compensarea prin puncte.