O imagine cu un bărbat grizonat ce ține în brațe un copil foarte mic, postată în urmă cu 72 de ore pe o pagină de Facebook, a fost distribuită de peste 3000 de ori. Nu, nu a fost realizată de un fotograf celebru și nici nu concurează pentru vreun titlu de Fotografia Anului. Nici măcar nu înfățișează vreo celebritate, ci doar un medic și un copil. Un copil care, în Ajunul Crăciunului, s-a născut a doua oară într-un spital din România, sub câteva perechi de mâini și de ochi ai unor medici și asistenți de aici și din afară, aduși împreună de Inima Copiilor.

Medicul Matthias Angres si MariaFoto: inimacopiilor.ro

Bărbatul este Matthias Angres, medic anestezist, iar copilul este Maria, o fetiță de doar un an, născută cu o malformație cardiacă – stenoză pulmonară valvulară. Fotografia a fost realizată la câteva ore după ce Maria a fost operată în Clinica de cardiochirurgie de la „Marie Curie”. O singură intervenție i-a dat acestui copil șansa de a avea o viață normală, pentru că fetița este complet sănătoasă acum.

E 23 decembrie, iar Maria e deja acasă, lângă părinții ei. La fel este și Cristi, un puști slăbănog cu ochi mari, curios să știe ce tot ce mișca pe lângă patul lui.

Cristi si Alex

Cristi si Alex

Foto: inimacopiilor.ro

Cristi are 8 ani, 26 de kilograme și, până lunea trecută, avea și un diagnostic de malformație cardiacă - stenoză subvalvulară. Nu știe să spună ce e asta, dacă îl întrebi. Zice că, uneori, când se afla într-o camera, i se făcea foarte cald, de simțea că se sufocă. Cristi e din Curcani, un sat aflat la o jumătate de oră distanță de București și este singurul copil din satul lui care avea probleme cu inima. Acum este și singurul din Curcani operat. Și are planuri ca, din ianuarie, să fie la școală. Este în clasa a treia.

La școală se va întoarce și Alex care are 7 ani si nu îl pronunță pe "r". Are timp să învețe și de acum și viața înainte, pentru că malformatia pe care o avea, defect de sept ventricular, i-a fost corectata.

Maria, Cristi și Alex au fost operați zilele trecute în Secția de Cardiochirurgie de la Spitalul Marie Curie. Operați și salvați în România, la fel cum sunt și cei trei nou-născuți, care se află acum în grija doctorului Cătălin Cîrstoveanu, în cea mai bună secție de Terapie intensivă nou-născuți din Sud-Estul Europei. Inimile lor, mai mici decât o nucă, sunt numere pentru noi ceilalți – inima 89, inima 90, inima 91 -, sunt doar câteva din cele 151 care au fost salvate anul acesta în Centrul de Cardiochirurgie de la Spitalul de Copii Marie Curie din București, un centru construit și amenajat de Asociația Inima Copiilor (www.inimacopiilor.ro), aceeași care a extins și modernizat Secția de Terapie intensivă nou-născuți.

Inima Copiilor a construit, cu sprijinul Fundației Vodafone, un corp nou de clădire cu o suprafață de 1600 mp, după modelul celei mai bune secții de profil din lume, cea a Spitalului Universitar Iowa. În noua secție se primesc cu peste 200 de copii mai mulți annual decât acum 2 ani. Micuți ce stau cu toţii întru-un salon mare, ci în compartimente individuale, în condiții de climatizare și sterilitate performante, cu sisteme de monitorizare și telemedicină. Doar în primii doi ani de funcționare peste 500 de copii au fost îngrijiți aici. Vin din toată țara, aduși de ambulanțe sau de părinți disperați, pentru că performanțele tehnice și umane ale secțiilor de Terapie intensivă nou-născuți și Cardiochirurgie sunt recunoscute.

Viețile se salvează în fiecare zi, dar e nevoie nu doar de echipe medicale, ori de centre de excelență. E nevoie și de sprijin financiar pentru ca misiunile medicale din Italia, Germania și Marea Britanie să continue la Cardiochirurgie, ori ca la Terapie intensivă nou-născuți să devină realitate un proiect în premieră – o bancă de lapte matern. În Europa sunt 210 astfel de bănci de lapte, Bulgaria are una, noi încă nu, dar Inima Copiilor o are în proiect, iar din primăvara lui 2016 prima Bancă de lapte matern din România va fi funcțională. În cazul prematurilor sau al nou-născuților cu probleme, acest lapte – provenit și colectat de la mame care au surplus – este vital. Analizat și pasteurizat, el reprezintă pentru un nou-născut cel mai bun tip de hrană, chiar dacă nu provine de la propria mamă.

Operatie

Operatie

Foto: inimacopiilor.ro

"Tot ce se întâmplă la Marie Curie, fie că vorbim de Centrul de Cardiochirurgie, fie că vorbim de Terapie intensivă nou-născuți este făcut cu ajutorul oamenilor”, spune Alex Popa, președintele Asociației Inima Copiilor, “din sponsorizări, din donații. Sunt lucruri care se întâmplă din ajutorul oamenilor și al sponsorilor. Mi se pare cel mai bun lucru care poate fi povestit”.

Dacă vrei ca astfel de povești făcute din inimă să continue, sprijină Asociația Inima Copiilor în proiectele sale. “Individual sau ca organizație, dacă lucrează într-o firmă sau conduc una”, spune Alex Popa. “Mulți patroni nici nu știu că ne pot ajuta. Altora li se pare o complicație de care nu au nevoie sau nu au chef la sfârșit de an când sunt oricum atatea lucruri de încheiat. Nu e complicat și e păcat să nu încerce. 20% din impozitul pe care-l are de plătit firma se scad direct din suma care trebuie virată la fisc dacă sunt oferiti ca sponzorizare. Banii ăștia pot face un bine. Banii ăștia pot salva copii! Le promitem tuturor că vom folosi banii pentru lucruri bune și cu multă chibzuință. Cu mai multă chibzuință decât i-ar folosi statul”.

Pe www.inimacopiilor.ro http://www.inimacopiilor.ro/ajuta/sponsorizeaza.php găsești detaliile despre sponsorizari si despre celealte feluri în care poți fi de ajutor.