Cele mai mari doua riscuri pentru economia britanica in 2016 sunt legate de Brexit, considera majoritatea analistilor intervievati de Bloomberg, in timp ce majorarea dobanzilor in SUA si campania prezidentiala americana nu figureaza pe lista posibilelor probleme, transmite Bloomberg, citat de Mediafax.

HotNews.roFoto: Hotnews

Astfel, 43% dintre analisti au spus ca cel mai mare risc este iesirea Marii Britanii din Uniunea Europeana, in timp ce 13% sunt ingrijorati de incertitudinile provocate de apropierea referendumului.

O proportie de 39% dintre respondenti au mentionat ca Brexitul (iesirea Marii Britanii din UE) este al doilea risc important la care este expusa economia britanica.

Votul referitor la apartenenta la UE a Marii Britanii ar putea avea loc cel mai devreme la jumatatea anului 2016 si cel tarziu pana la sfarsitul lui 2017.

Exit-ul din UE al tarii ar avea repercusiuni asupra lirei sterline si a obligatiunilor britanice si ar declansa negocieri pentru toate tipurile de acorduri, in timp ce companiile straine se vor intreba daca este intelept sa investeasca in Marea Britanie.

"Riscul din 2016 este legat de increderea investitorilor. Investitiile straine directe ar putea fi retinute pana cand va exista mai multa claritate in privinta relatiei Marii Britanii cu UE", a declarat Azad Zangana, economist la Schroders Investment Management in Londra.

Pe locul al treilea au fost mentionate riscurile legate de cresterea economiei mondiale.