Recipientul gasit sambata la iesirea din orasul Bocsa a fost distrus prin implozie, in cauza fiind deschis un dosar penal pentru nerespectarea regimului materiilor explozive, a declarat, pentru Agerpres, Cecilia Danet, purtator de cuvant al Inspectoratului de Politie al judetului Caras-Severin.

"Recipientul a fost ridicat de specialistii SRI, pentru a stabili continutul acestuia, existand suspiciuni ca ar contine substante explozive. Ulterior, acesta a fost distrus prin implozie si s-a stabilit ca este vorba de bucati metalice si o capsa, care au fost ridicate si ambalate in vederea verificarii acestora intr-un laborator. In cauza s-a deschis un dosar penal si se efectueaza cercetari pentru nerespectarea regimului materiilor explozive', a afirmat Cecilia Danet.

Pe DN 58B, la km 11+750 metri, la iesirea din orasul Bocsa, spre municipiul Resita, in spatele unui parapet ce sustine dealul, un cetatean a gasit, intamplator, un recipient de plastic, in forma cilindrica, din plastic, cu lungimea de zece centimetri si un diametru de sapte centimetri, sustine purtatorul de cuvant al IPJ Caras-Severin.

La fata locului s-a deplasat o echipa complexa, formata din lucratori ai Inspectoratului de Politie al Judetului Caras-Severin, ISU si SRI.