Peste 1000 de oameni s-au adunat a mitingul anuntat sambata la Targu Secuiesc, in semn de solidaritate cu suspectul de terorism Beke Istvan Attila. Mitingul a inceput in jurul orei 16:00, iar participantii au protestat pasnic, cu pancarte in limba maghiara, potrivit imaginilor transmise de postul maghiar de televiziune M1. Cei prezenti au cerut atat dreptate pentru Beke Istvan Atilla, cat si informare corecta din partea mass-mediei din Romania, asa cum sustine un martor ocular pentru Hotnews.

Miting la Targu SecuiescFoto: Captura Duna Tv

Potrivit unui martor ocular, cei prezenti erau speriati speriati, intrucat exista multe informatii eronate care circula in mass-media. Mitingula fost unul pasnic. Cei peste 1.000 de participanti au marsaluit pe strazile din apropierea centrului Targului Secuiesc si au cerut dreptate pentru Beke Istvan Atilla, care a fost arestat preventiv sub suspiciune de terorism.

Tatal lui Beke Istvan Atilla, Beke Erna, a declarat pentru postul maghiar M1 ca a primit vesti de la fiul sau, care se afla in prezent in arest preventiv. Acesta din urma s-a interesat de starea parintilor sai si le-a cerut sa aiba grija de ei.

Beke Erna a sustinut pentru M1 ca este surprins si emotionat de reactia oamenilor care au iesit in strada pentru a cere eliberarea fiului sau. Acesta a mentionat ca totul va iesi la iveala, insa il supara ca fiul sau este etichetat de mass-media ca fiind un terorist. Beke Erna a declarat ca, desi fiul sau face parte din gruparea extremista 64 de comitate, acesta nu este un terorist.

In centrul Tragului Secuiesc s-a scandat ”Sa se faca dreptate” si ”Eliberarea lui Beke Istvan”.

La miting au fost prezenti si reprezentanti politici, precum presedintele Consiliului National Secuiesc, Balazs Izsak, dar si presedintele organizatiei judetene Covasna a Partidului Civic Maghiar, care are inscris in program Autonomia Tinutului Secuiesc, a declarat un martor ocular pentru Hotnews. De asemenea, niciun lider al formatiunii UDMR nu a fost prezent la mitingul din Targul Secuiesc.

Vineri, presa maghiara si sursele Hotnews.ro aratau ca mitingul este organizat in principal pe Facebook si de organizatia 64 de comitate, din care facea parte si Beke Istvan Attila. Pe de alta parte, tot pe Facebook sunt anuntate actiuni de protest programate duminica in fata sediului Ambasadei Romaniei de la Budapesta. Joi seara au iesit aproape 1.000 de oameni la Targu Secuiesc, iar miercuri circa 500.

Background:

La mitingul de joi, cand au iesit in strada aproape o mie de oameni, participantii au aprins artificii in fata sediului politiei si au strigat "Aici e bomba!", cantand imnul secuiesc.

Potrivit Mediafax, la mitingul de joi, participanii au scandat numele lui Beke Istvan Attila, dar si "Lasati-l in libertate, nu suntem teroristi", "Dreptate pentru Istvan", "Puneti-l in liberate", "Si maine venim si vom fi tot mai multi", "Beke Istvan e nevinovat", dupa care au plecat, in coloana, catre Primaria Targu Secuiesc, unde s-au oprit si i-au cerut primarului Bokor Tibor sa iasa in fata multimii.

Manifestantii au avut si un mesaj pentru mass-media nationala. Astfel, pe doua pancarte negre, manifestantii au scris cu litere albe: "Rusine, mass-media romaneasca, iarasi manipulare, nu pierdeti nicio sansa sa instigati la ura impotriva comunitatii maghiare. Cine-si va cere scuze?" si "Suntem maghiari, condamnam violenta, terorismul, dar si manipularea".

Curtea de Apel Bucuresti a admis, marti noapte, propunerea procurorilor si a dispus arestarea preventiva pentru 30 de zile a lui Beke Istvan.

Sesizarea la DIICOT in acest caz a fost facuta in 23 octombrie de catre SRI.

Miscarea radicala a celor 64 de comitate, al carei nume se refera la numarul de comitate pe care le avea Ungaria Mare, inainte de Tratatul Trianon, a avertizat ca, din cauza "calomniilor absurde", se va adresa tribunalelor internationale, presei internationale si organizatiilor pentru drepturile omului.

Beke Istvan, acuzat de actiuni impotriva ordinii constitutionale si nerespectarea regimului materiilor explozive, este in arest preventiv, dar decizia Curtii de Apel Bucuresti nu este definitiva, contestatia urmand sa fie judecata de Inalta Curte de Casatie si Justitie.