Circa 7.000 de persoane, la manifestarile de Ziua Nationala la Iasi. Parada militara, dar si protest al angajatilor neplatiti de la Fortus

de G.S.     HotNews.ro
Marţi, 1 decembrie 2015, 13:01 Actualitate | Esenţial

Aproximativ 7.000 de persoane au participat, marti, la manifestarile organizate la Iasi de Ziua Nationala, printre cei prezenti fiind angajati de la societatea ieseana Fortus, care au cerut sa li se acorde salariile restante, dar si un grup de tineri care au purtat pancarte cu mesajul "Vrem Unire", transmite Mediafax

Manifestarile au inceput, la ora 10.00, in Piata Unirii din Iasi, unde au avut loc o ceremonie religioasa si depuneri de coroane la statuia domnitorului Alexandru Iona Cuza.

De altfel, inainte de inceperea manifestarilor oficiale, o femeie a protestat timp de cateva minute langa scena unde oficialitatile urmau sa sustina discursurile, ea strigand "Hotii, hotii" si "Vrem dreptate". La un moment dat, doi jandarmi au incercat sa o indeparteze pe femeie din zona respectiva, insa la interventia reprezentantilor autoritatilor locale fortele de ordine s-au retras.

In centrul Iasiului a avut loc si o parada cu militari din mai multe judete ale Moldovei, dar si militari de la Batalionul 151 "Lupii Negri", care au participat la misiuni in teatre de operatiuni din Afganistan si Irak.

La un moment dat, in multime si-au facut aparitia si cateva zeci de angajati de la societatea Fortus Iasi, aflata in insolventa, acestia fiind nemultumiti ca nu si-au primit salariile de cateva luni. Ei au avut steaguri cu insemnele societatii si pancarte prin care solicitau sa li se acorde salariile restante.

De asemenea, un grup de tineri au purtat pancarte pe care scria "Vrem Unire".

Imediat dupa terminarea paradei militare, pe scena amplasata in Piata Unirii, au urcat interpreti de muzica populara din Iasi, Chisinau si Cernauti.

Concomitent, participantilor la manifestarile de Ziua Nationala li se impart fasole cu carnati, ceai si vin. Oamenii au format cozi de cateva zeci de metri si asteapta in ordine, in conditiile in care politistii locali au montat garduri metalice pentru a preveni imbulzeala.

Printre cei care au oferit mancarea oamenilor s-au numarat viceprimarul cu atributii de primar Mihai Chirica si artistul Ovidiu Lipan Tandarica.

De altfel, Primaria Iasi a pregatit 5.000 de portii de fasole cu carnati, mancarea fiind gatita la cantina de ajutor social din subordinea municipalitatii.

Potrivit organizatorilor, la ceremoniile de Ziua Nationala au participat aproximativ 7.000 de persoane. Printre participanti s-au numarat prefectul de Iasi, Dan Carlan, vicepresedintele Consilului Judetean cu atributii de presedinte, Victorel Lupu, viceprimarul cu atributii de primar Mihai Chirica, parlamentari si sefi de institutii.

In cursul dupa-amiezii, in centrul Iasiului, va avea loc retragerea cu torte a militarilor din Garnizoana Iasi, iar de la ora 19.00, in Piata Palatului Culturii, este programat un concert sustinut de artistul britanic James Arthur.


Citeste mai multe despre   
























Material sustinut de Siemens

"Comorile" detinute de primarii: cum pot fi folosite marile baze de date pentru a imbunatati serviciile oferite cetatenilor. Studiu de caz City Pulse

Brasovul si orasul Aarhus din Danemarca au luat parte timp de trei ani la un proiect inedit de cercetare - City Pulse, finantat de Uniunea Europeana. Pe scurt, scopul proiectului a fost sa colecteze si sa coreleze cat mai multe date despre cele doua orase, iar pe baza acestora primariile sau companiile sa dezvolte aplicatii gratuite care sa imbunatateasca serviciile oferite cetatenilor.

1535 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Vineri