Actionarul majoritar al Pionierul SA, condamnat definitiv la 6 ani inchisoare

de V.M.     HotNews.ro
Vineri, 27 noiembrie 2015, 17:55 Actualitate | Esenţial

Pionierul
Foto: Hotnews
Zelivansky Gideon, cel care detine prin intermediul unei firme inregistrate in Cipru 91% din actiunile Pionierul SA, a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Bucuresti la 6 ani inchisoare pentru savarsirea infractiunilor de inselaciune si evaziune fiscala, informeaza Agerpres.

De asemenea, instanta a dispus ca Zelivansky Gideon sa plateasca in solidar cu SC Z.G. Proiect Solid Develorper SRL si Teamset Consultants LTD catre partea civila Gozal Mostafa suma de 2.129.010 euro.

Zelivansky Gideon este actionar la firma Teamset Consultants LTD, cu sediul in Nicosia (Cipru), care la randul ei detine 91.58% din SC Pionierul SA, societate care a inchiriat locatia de pe strada Tabacarilor, nr. 7, unde a functionat clubul Colectiv.

In anul 2010, DNA l-a trimis in judecata pe Zelivansky Gideon, administrator al SC Z.G. Proiect Solid Developer SRL (fosta SC Z.G. Proiect Developer SRL), actionar al Teamset Consultants LTD si presedinte al Consiliului de Administratie al SC Pionierul SA, pentru savarsirea infractiunilor de inselaciune si evaziune fiscala, ambele in forma continuata.

In acelasi dosar, au fost trimise in judecata firmele SC Z.G. Proiect Solid Developer SRL pentru inselaciune si evaziune fiscala, si Teamset Consultants LTD pentru complicitate la inselaciune si complicitate la evaziune fiscala.

Potrivit DNA, la sfarsitul anului 2006, Zelivansky Gideon s-a decis sa achizitioneze, in scopul revanzarii, imobilul format din teren in suprafata de 15.681 mp si constructii cu o suprafata de 10.932 mp, situat in Bucuresti, zona Unirii - Timpuri Noi, apartinand SC Pionierul SA, imobil a carui valoare era de 15.681.000 euro.

In acel moment, SC Pionierul SA avea ca obiect de activitate confectionarea unor articole de incaltaminte, un capital social in valoare de 890.802 lei si un numar de 356.321 actiuni nominative in valoare de 2,5 lei.

In opinia DNA, cumpararea directa a terenului de la Pionierul SA ar fi fost prea costisitoare si ar fi presupus ca Zelivansky Gideon sa dispuna de suma de bani necesara achizitionarii terenului, aproximativ 15,5 milioane de euro.

Cum Zelivansky Gideon nu detinea acesti bani, el a pus la punct o inginerie financiara prin care, prin intermediul societatii Z.G. Proiect Solid Developer SRL, cumpara actiuni la SC Pionierul SA, iar dupa achizitionarea pachetului majoritar de actiuni ar fi detinut controlul societatii si ar fi diminuat prin majorare de capital participatia celorlalti actionari minoritari, astfel incat putea decide singur vanzarea terenului.

In acest context, era esential pentru planul lui Zelivansky Gideon achizitionarea pachetului de actiuni de la omul de afaceri Gozal Mostafa (parte vatamata), reprezentand 27,5% din capitalul social.

Intrucat firma Z.G. Proiect Solid Developer SRL nu derula nicio activitate, sumele necesare achizitionarii actiunilor apartinand SC Pionierul SA au fost puse la dispozitia societatii de catre Zelivansky Gideon indirect, prin Teamset Consultants LTD Cipru, care, in perioada decembrie 2006 - iulie 2008, a incheiat 12 contracte de imprumut cu Z.G. Proiect Solid Developer SRL.

Concret, in datele de 17 noiembrie 2008 si 22 decembrie 2008, prin intermediul celor doua societati comerciale pe care le administra, Zelivansky Gideon l-a indus in eroare pe Gozal Mostafa, cu ocazia executarii unui contract de garantie mobiliara avand ca obiect cesiunea unor actiuni ale SC Pionierul SA, cauzandu-i acestuia un prejudiciu in valoare de 2.500.000 euro.

In cursul anului 2008, Zelivansky Gideon a omis in parte sa evidentieze, in actele contabile ori in alte documente legale, veniturile realizate in urma incheierii actului de adjudecare si luare in posesie, incheiat intre Z.G. Proiect Solid Developer SRL si Teamset Consultants LTD, in scopul sustragerii de la obligatiile fiscale in valoare de 2.575.576 lei.

In prezent, SC Pionierul SA se afla in insolventa.


Citeste mai multe despre   









7250 vizualizari
  • +2 (2 voturi)    
    Dar Zelivansky Gideon asta... (Vineri, 27 noiembrie 2015, 18:38)

    Observator roman [utilizator]

    ...a fost prezent in sala de judecata sau se afla deja in Israel de unde, nu-i asa, nu poate fi extradat?
  • +1 (1 vot)    
    Procese de 10 ani (Vineri, 27 noiembrie 2015, 20:47)

    ViorelG [utilizator]

    Poate daca procesul asta nu dura aproape 10 ani, cladirea Pionierul avea alta functionalitate acum si nu se ajungea nici la tragedia recenta...


Abonare la comentarii cu RSS





ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version