Guvernul Ciolos a depus juramantul la Palatul Cotroceni / Klaus Iohannis: Ne confruntam cu cea mai grava forma de criza, de incredere, a cetateanului fata de politicianul pe care l-a ales

de Red. Stiri     HotNews.ro
Marţi, 17 noiembrie 2015, 19:01 Actualitate | Esenţial

Guvernul Ciolos, depunerea juramantului
Foto: Presidency.ro
Premierul Dacian Ciolos si ministrii cabinetului sau au depus juramantul de investitura in functii, marti seara, la Palatul Cotroceni, in prezenta presedintelui Klaus Iohannis. In cadrul ceremoniei, seful statului le-a transmis noilor ministri ca "acest guvern are absolut toata legitimitatea, a primit-o prin votul de investitura". "Acest guvern este o sansa pentru Romania, fiindca in timp ce va guverna, partidele vor avea ocazia un an de zile sa se reconecteze la alegatori", a spus Iohannis.

La ceremonia de la Palatul Cotroceni au fost prezenti presedintii Camerei Deputatilor si Senatului, Valeriu Zgonea si Calin Popescu Tariceanu, presedintele Curtii Constitutionale, Augustin Zegrean, precum si premierul interimar Sorin Cimpeanu.

19.30
Toti membrii noului cabinet au depus juramantul

Presedintele Klaus Iohannis ia cuvantul:
  • Societatea se schimba, societatea romaneasca s-a schimbat
  • Societatea de azi are alte asteptari decat societatea de acum 10 ani sau de acum 25 de ani
  • Societatea se schimba si se schimba asteptarile societatii fata de clasa politica, iar daca diferenta intre asteptari si realitati devine prea mare, intram in criza
  • Multi au vorbit in aceste zile despre criza in care ne aflam. Multi au vorbit despre criza, putini au definit-o
  • S-au tinut cuvantari, s-a spus ca nu am avut o criza guvernamentala, ca nu am avut si nu avem o criza parlamentara, nici macar o criza politica
  • Si atunci se pune intrebarea legitima: dar ce fel de criza avem?
  • Avem cea mai grava forma de criza, de incredere. A cetateanului fata de politicianul pe care l-a ales sa-i reprezinte interesele
  • Increderea e bunul cel mai valoros in politica, se castiga greu, se pierde foarte usor
  • Am vorbit mult cu liderii politici, cu oameni din strada, cu reprezentantii societatii civile
  • Protestatarii ne-au spus ca sunt nemultumiti de clasa politica, vor alta clasa politica
  • Politicienii au spus ca au inteles solicitarile, dar politica fara partide, asa mi-au spus, nu se poate
  • Este foarte adevarat, politica fara partide nu se poate, dar intr-o democratie nici fara popor nu se poate
  • Daca politicienii se indeparteaza de alegator, atunci apare o situatie similara cu cea in care am ajuns noi azi
  • Constatam o instrainare din ce in ce mai profunda intre alegatori si clasa politica
  • Asa s-a facut ca niciun partid nu a venit sa propuna un politician care sa preia functia de premier
  • Asa am ajuns eu sa propun un independent pentru functia de premier, cu recomandarea de a pregati un guvern independent politic
  • Acest Guvern este o sansa pentru Romania, fiindca in timp ce acest guvern va guverna, partidele vor avea ocazia un an de zile sa se reconecteze la alegatori
  • Ar fi exceptional daca partidele ar folosi aceasta oportunitate pentru a-si defini programe atractive, pentru a se apropia din nou de alegator, sa avem dupa alegeri o clasa politica care reprezinta fara discutie alegatorii, fara criza si care cu multa energie va putea sa continue sa contruiasca Romania prospera si puternica pe care ne-o dorim cu totii. Sper ca acest lucru sa se intample
  • Dle premier, onoroati membri ai Guvernului, va felicit pentru ca ati primit un vot hotarat Da in Parlament, dar va felicit pe fiecare pentru curajul de a prelua acest portofoliu. Nu e usor
  • Politicienii mai devreme sau mai tarziu va vor spune ca nu ii reprezentanti. E o eroare fundamentala
  • Acest Guvern are absolut toata legitimitatea, a primit-o prin votul de investitura
  • Puteti sa mergeti drepti inainte, sa va puneti in practica proiectele, in folosul Romaniei
  • Acest Guvern e un pas inspre clasa politica reconectata la alegator, inspre clasa politica pe care si-o doresc oamenii
  • Va dura un an de zile, folositi acest an din plin
  • Un an este putin, foarte putin in politica, dar e suficient de lung pentru a guverna romania bine, pentru a asigura un cadru fioarte bun pentru alegerile locale si parlamentare si pentru partidele politice care doresc sa se reformeze

Noii membri ai guvernului au sosit la Palatul Cotroceni, unde vor depune juramantul de investitura, ei fiind adusi cu doua microbuze.

------

Guvernul format din tehnocrati condus de Dacian Ciolos a primit marti votul de investitura din partea Parlamentului.
Noul Guvern a primit 389 de voturi "pentru" si 115 "impotriva", in conditiile in care toate partidele exceptand ALDE, condus de Calin Popescu Tariceanu, au anuntat ca vor vota pentru acest nou executiv. Ciolos a insistat in discursurile sale ca isi doreste ca guvernarea sa fie deschisa catre societatea civila in incercarea de a recastiga increderea cetatenilor, precizand insa ca va avea un dialog permanent si deschis si cu parlamentul.

Lista completa a Guvernului Ciolos:

- Costin Grigore Borc, vicepremier, ministru al Economiei
- Vasile Dancu, vicepremier si ministru al Dezvoltarii si Administratiei.
- Lazar Comanescu, ministru Afaceri Externe.
- Mihnea Motoc, ministrul Apararii Nationale.
- Petre Toba, ministrul Afacerilor Interne.
- Anca Paliu Dragu, ministerul Finantelor.
- Raluca Pruna, ministrul Justitiei
- Dan Marian Costescu, ministrul Transporturilor
- Adrian Curaj, ministrul Educatiei si Cercetarii
- Claudia Ana Moarcas, Ministerul Muncii.
- Patriciu Achimas-Cadariu, ministerul Sanatatii
- Achim Irimescu, ministerul Agriculturii
- Victor Vlad Grigorescu, ministerul Energiei.
- Aura Raducu la ministerul Fondurilor Europene.
- Cristiana Pasca Palmer, ministerul Mediului.
- Marius Raul Bostan, Ministerul Comunicatiilor.
- Vlad Alexandrescu, ministerul Culturii.
- Elisabeta Lipa la Ministerul Tineretului.
- Ministru delegat pentru consultare publica si dialog social: Violeta Alexandru
- Seful cancelariei premierului, Ioan Dragos Tudorache
- Dan Stoenescu - ministru delegat pentru Romanii de pretutindeni
- Ciprian Bucur, ministru delegat pentru relatia cu Parlamentul.












[P] ​Accepta provocarea unui business fara hartii! E mai simplu decat crezi               

Activitatile noastre zilnice sunt din ce in ce mai orientate catre mediul electronic si online. Traim intr-un ritm care ne-a impus sa adoptam solutii eficiente si sigure pentru a plati facturi si taxe, a face cumparaturi, a verifica soldurile bancare, etc. Este o practica pe care am ales-o din dorinta de a simplifica lucrurile si pe care multi dintre noi ne dorim sa o regasim si in viata profesionala, unde cautam solutii pentru a depasi constrangerile de timp si spatiu atunci cand trebuie sa obtinem  o aprobare, sa  semnam rapid un contract sau sa accesam un document de la distanta.
3772 vizualizari
  • 0 (0 voturi)    
    felicitari (Marţi, 17 noiembrie 2015, 19:25)

    millenium [anonim]

    Felicitari guvernului Dancu,adevaratul sef al guvernului.
  • 0 (0 voturi)    
    Am votat un presedinte OK (Marţi, 17 noiembrie 2015, 19:28)

    midumi [utilizator]

    si la atatia ani.... avem in sfarsit un cabinet tehnocrat!

    Fara culoar politic! Fara ordine de partid!

    Ah doamne... de cand imi doresc asta!


    Bravo lui Iohannis ca a fost mai presus de interesele unui partid!
  • 0 (0 voturi)    
    Batalia cu parlahotii deja a inceput (Marţi, 17 noiembrie 2015, 19:31)

    Romania, tara pomanagiilor [utilizator]

    Sa-i uram succes lui Ciolos si viata cat mai lunga ca premier.

    Tine-te bine Daciane, partidele ti-o coc, dar nu uita ca DNA si romanii care muncesc sunt cu tine!
  • 0 (0 voturi)    
    Gata ... (Marţi, 17 noiembrie 2015, 19:56)

    area [anonim]

    Sa vedem de maine incolo ce inseamna "tehnocrati" ... Au sau n-au ..........?
    Daca au, sunt sigur ca nu vor guverna doar 1 an ... pentru ca niciun politician nu va risca sa loveasca in ceva ce este dorit de mase ... Daca guvernul isi face treaba corect si se straduieste atunci el va avea sprijinul masei si nimeni nu-i va fi impotriva pe nedrept.
    Daca nu au, atunci va fi rau pentru ca masa va dori dictatura.
  • 0 (0 voturi)    
    Un guvern de uniune nationala. (Marţi, 17 noiembrie 2015, 20:04)

    Vasile Euclid [anonim]

    A fost instalat primul Guvern de uniune nationala!
  • 0 (0 voturi)    
    apoteoză (Marţi, 17 noiembrie 2015, 20:07)

    Mazeta [utilizator]

    Iohannis vorbește despre politicieni ca din Olimp. Nu de mult, până să devină zeu, era și el unul dintre aceștia.
  • +1 (1 vot)    
    mesaj catre noul Guvern (Marţi, 17 noiembrie 2015, 20:07)

    manoman [utilizator]

    Cioloshe, Cioloshe, sper ca te-ai facut frate cu dracu' sa treci votul parlamentului!
    Trebuie sa stii insa, ca trebuie sa servesti interesul poporului ci nu al mizerabililor din politica.
    De acum, eu zic sa faci ce trebuie si sa uiti ce le-ai promis jegurilor de politicieni, pentru ca, vei raspunde in fata poporului, nu a infractorilor de politicieni.
    Nu-ti fie frica de ei, la 1 DECEMBRIE vor fi din nou pe sub masa, ca dupa evenimentul COLECTIV.
  • 0 (0 voturi)    
    parere (Marţi, 17 noiembrie 2015, 20:13)

    miagolato [anonim]

    Asa este. Avem o criza de incredere. E bine ca avem un presedinte capabil sa constate ceva ce vedem si simtim cu totii de atata timp. Asteptarile nu s-au schimbat de 25 de ani. Sunt aceleasi, doar ca nu s-au implinit nici macar intr-o jumatate de veac. Asa ma incalzesc la suflet truismele si constatarile evidentului... in aceasta noua Romanie a lucrului bine facut, a faptelor nu a vorbelor.

    Vai, domnule profesor, nu ne explicati si noua inca o data ce fel de criza avem?
  • +1 (1 vot)    
    As vrea sa cred...... (Marţi, 17 noiembrie 2015, 20:22)

    gigiN [utilizator]

    ...ca va includeti si pe Dvs. !!!
  • +1 (1 vot)    
    Oare gresesc? (Marţi, 17 noiembrie 2015, 20:23)

    Observer [anonim]

    M-am tot intrebat dece a acceptat PSD-ul cu atata usurinta un guvern nu prea teribil. Explicatia cred ca e, daca ministrii sunt slabi, conducerea efectiva o sa revina celor din esalonul 2, oameni numiti politic de fostul guvern.
  • +1 (1 vot)    
    "Guvernul va avea o sarcina dificila" (Marţi, 17 noiembrie 2015, 20:46)

    Arminius [utilizator]

    Guvernul va avea o sarcina dificila, spune Presedintele. Trebuie sa cheltuie banii pe care i-a lasat Ponta in visterie. Si visteria e plina ochi. Sunt saci de bani care vin, tot vin si nu mai au pe unde sa-i puna. Risipiti-i, fratilor, ca Statul este foarte bun la d-astea. Sa inceapa investitiile in infrastructura ca s-au uscat de tot bietele corporatii pe margine, si-a-nceput sa le chioraie matele.
  • +1 (1 vot)    
    Inghesuiala (Marţi, 17 noiembrie 2015, 20:51)

    CititorulComentator [utilizator]

    L-ati bagat la inghesuiala pe Ciolos, ditai haidamaua Iohannis lol

    Sa fie intr-un ceas bun! Oricum, mai rau decat guvernele Ponta, nu poate sa fie. Sper sa nu ne inselam.
  • +1 (1 vot)    
    lasati vb mari, sa vedem faptele (Marţi, 17 noiembrie 2015, 20:54)

    cris [anonim]

    Nene johannis te inseli,romanul nu a avut niciodata incredere in politicieni...nu au nici acum...cei mai multi nu vor mai avea niciodata...au avut doar o IMENSA SPERANTA si cind si-au pierdut-o au iesit in strada sau dimpotriva au ales sa se comporte ca voi ,politicienii..
  • +1 (1 vot)    
    " este o sansa"... NU este nici o sansa !!! (Marţi, 17 noiembrie 2015, 21:04)

    lili [anonim]

    "Acest guvern este o sansa pentru Romania, fiindca in timp ce va guverna, partidele vor avea ocazia un an de zile sa se reconecteze la alegatori", a spus Iohannis.

    Dle Johannis, partidele au inteles atat: o perioada vor sta la cutie, vor face cat mai putin zgomot in schimb vor trage ghiulele grele asupra guvernului Ciolos care NU va apuca sa faca mai nimic... uitati-va ca deja din Programul anuntat initial, aflam ca au renuntat ba la una, ba la alta...
    Nici nu au vrut sa auda de informatizarea administratiei publice, asta dvs nu va spune nimic?!
    Ba, mai mult, de frica anticipatelor adica de frica sa nu-si piarda posturile, ar fi votat orice guvern, oricum stiu ca NU-i vor lasa sa-si faca treaba !
    Vor face ce-au facut si pana cum, Dragnea a avertizat clar ca pomenile PSDiste sa continue, ca Ponta a lasat 6 milioane de Euro in visterie!
    Milioane care NU au fost folodite pentru scoli moderne(majoritatea scolilor de la tara au WC in curte!), spitale moderne fara gandaci si cu sali dotate ca-n UE, pentru autostrazi, sosele moderne, diguri, poduri si podete pe meleagurile patriei sarace si amarate!
    Dvs, chiar credeti ca politicienii nostri au inteles ceva din strigatul strazii?!
    Ca Dragnea si PSDDul lui(nici celelalte partide NU sunt deloc altfel!) vor face altceva decat au facut pana acum!
    Daca guvernul Ciolos va incerca macar sa faca ceva, va fi o lupta pe viata si pe moarte cu penalii din Parlamentul dominat de PSD si aliatii lui penali!
    NU au intels NIMIC partidele, nici macar PNLul Dvs NU a inteles nimic, dna Gorghiu mai zilele trecute ne anunta mandra nevoie mare cum PNLul dvs a votat marirea salariilor bugetarilor cu 10% desi MF a spus clar ca NU exista bani la buget pentru asa ceva, dar ca maretul PNL asteapta un studiu de impact DUPA acest vot, de la viitorul guvern!!
    DUPA, dle Johannis!
    Si Dvs vreti sa ne convingeti ca "politicienii au inteles" ceva?!
    NU au inteles nimic, vor continua ca si pana acum.
  • 0 (0 voturi)    
    avertismentul clar al lui Dragnea.... (Marţi, 17 noiembrie 2015, 21:12)

    lili [anonim]

    "Votul nostru nu va fi un vot în alb.

    Vom susține Guvernul Cioloș atâta timp cât vom avea convingerea că își desfășoară activitatea în interiorul mandatului agreat, atât timp cât continuă măsurile economice adoptate de guvernarea noastră, atât timp cât stă deoparte de manevre politice care ar putea duce la destabilizarea sistemului și actului administrativ, atât timp cât avem certitudinea că acest Guvern va pregăti în mod corect și nepărtinitor alegerile din 2016.

    Dacă vom avea cea mai mică îndoială că aceste condiții nu sunt respectate, atunci sprijinul nostru pentru acest guvern va înceta și nu vom ezita niciun moment să folosim toate mecanismele parlamentare pentru a corecta și, sper să nu fie nevoie, pentru a concedia Guvernul, dacă acesta își va depăși mandatul dat de Parlament", a declarat Dragnea.

    Președintele PSD a susținut că Victor Ponta a fost "cel mai bun premier pe care România l-a avut de la Revoluție încoace", asigurând prin măsurile asumate creștere economică sustenabilă și un nivel de trai mai bun pentru români, astfel că misiunea viitorului Executiv este aceea de a continua aceste realizări.

    "Ne-am obișnuit ca, la fiecare guvernare, la fiecare preluare de guvern, cei care vin să acuze greaua moștenire lăsată de cei de dinainte.

    Domnule prim-ministru desemnat, moștenirea dumneavoastră este o economie care funcționează, cu mai mulți bani în visteria țării, cu taxe mai mici și cu venituri mai mari în buzunarele oamenilor.

    Misiunea dvs. este să duceți mai departe aceste realizări", a subliniat Dragnea."

    http://www.agerpres.ro/politica/2015/11/17/dragnea-la-sedinta-de-investire-a-guvernului-ciolos-votul-nostru-nu-va-fi-un-vot-in-alb-14-05-17


Abonare la comentarii cu RSS

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Vineri