Sambata, desi valorile termice vor fi in scadere in cea mai mare parte a tarii, vremea va fi, in majoritatea zonelor, mai calda decat in mod obisnuit in a doua decada a lunii noiembrie. Cerul va fi temporar noros si va ploua local in nordul teritoriului si izolat in centru, informeaza Administratia Nationala de Meteorologie (ANM), citata de Mediafax.

Temperaturile maxime se vor incadra intre 10...11 grade in nord-vest si 18...19 grade in regiunile sudice, iar minimele termice vor fi cuprinse intre -3 si 7 grade. In orele diminetii, izolat, se va semnala ceata. Vantul va avea intensificari locale, temporare.

La Bucuresti, vremea se va mentine mai calda decat ar fi normal la mijlocul lunii noiembrie. Cerul va fi variabil, cu innorari temporare. Vantul va sufla in general moderat. Temperatura maxima de 17...18 grade, iar cea minima va fi de 4...5 grade, mai scazuta in zona preoraseneasca. Dimineata vor fi conditii de ceata.

La munte, in cursul zilei de sambata, cerul va fi variabil. Seara si noaptea, in zona Carpatilor Orientali, vor fi si precipitatii sub forma de lapovita si ninsoare. Vantul va sufla tare la munte, cu viteze ce vor depasi pe creste 80...90 km/h.

Duminica, vremea se va raci in toate regiunile, astfel incat valorile termice se vor situa in jurul celor caracteristice acestei perioade. Cerul va fi mai mult noros in nordul si in centrul tarii, iar in rest va fi variabil, cu innorari temporare.

Va ploua pe arii extinse in Maramures, unde se pot cumula peste 15 l/mp si local in Crisana, Transilvania si nordul Moldovei. In Carpatii Orientali, cu precadere in grupele nordice, va ninge, iar in restul zonei montane, la peste 1700 m altitudine, vor fi precipitatii slabe, sub forma de lapovita si ninsoare.

Vantul va continua sa sufle tare la munte, iar in restul teritoriului pe arii restranse vor fi intensificari temporare. Temperaturile maxime se vor incadra intre 6 si 15 grade, iar cele minime intre -1 si 9 grade.

La munte, duminica, valorile termice vor marca o crestere fata de ziua precedenta. Cerul va avea innorari si, mai ales in cursul zilei, local va ploua, iar in zona inalta, trecator vor fi posibile precipitatii mixte. Vantul va avea intensificari mai ales in a doua parte a intervalului, cu vitezele cele mai mari pe creste.