Seful Serviciului de Presa al Politiei Capitalei, Diana Sarca, a declarat, pentru agentia Mediafax, ca groapa in care a cazut politistul cu motocicleta era semnalizata si ca acesta se afla in misiune si se indrepta catre o zona in care ar fi urmat sa fluidizeze circulatia.

Versiunea oficiala nu este in concordanta cu mai multe surse citate de EurActiv.ro si care au declarat, in cursul zilei de miercuri, ca politistul Bogdan Cosmin Gigina insotea coloana oficiala a ministrului de Interne, Gabriel Oprea.

Patru surse au declarat ca Oprea se deplasa de la un restaurant din Cotroceni catre sediul Ministerului de Interne. O alta sursa consultata de EurActiv.ro a declarat ca ministrul venea de la restaurant si mergea catre casa. Groapa in care a cazut motociclistul se afla pe Stirbei Voda, pe segmentul dintre Splaiul Unirii si Calea Plevnei, foarte aproape de intersectia cu cea din urma.

Cel mai scurt drum intre zona Cotroceni si centrul Capitalei este pe Stirbei Voda, unde se afla si groapa, sapata pentru o interventie la reteaua de gaze.

Reprezentantii Ministerului Afacerilor Interne responsabili de relatia cu presa nu au putut fi contactati telefonic pana la ora publicarii acestui text pentru a da informatii suplimentare referitoare la posibila implicare a ministrului Oprea in acest eveniment rutier, precizeaza Euractiv.ro.

Cine are dreptul la coloana oficiala

Cotidianul Adevarul noteaza ca, potrivit Codului Rutier, patru demnitari romani au dreptul sa beneficieze zilnic de coloane oficiale, insa acestora li se adauga si ministri care au nevoie sa se deplaseze in regim de urgenta.

Art. 223

(1)Politia rutiera asigura insotirea coloanelor oficiale cu echipaje specializate potrivit competentei.

(2)Se insotesc cu echipaje ale politiei rutiere demnitari romani sau oficialitati straine cu functii similare acestora, dupa cum urmeaza:

a)Presedintele Romaniei;

b)presedintele Senatului;

c)presedintele Camerei Deputatilor;

d)primul-ministru al Guvernului.

(3)In situatii deosebite, care impun deplasarea in regim de urgenta, pot beneficia de insotirea cu echipaje ale politiei rutiere si ministrii din Guvernul Romaniei sau omologi din strainatate aflati in vizita oficiala in Romania, precum si sefii misiunilor diplomatice acreditati in Romania, cu ocazia depunerii scrisorilor de acreditare.

(4)Beneficiaza de insotire si candidatii la functia de Presedinte al Romaniei, pe timpul campaniei electorale, dupa validarea candidaturii, numai pe raza localitatilor unde au loc activitatile electorale.