Romanii din Marea Britanie au primit, in ultimii 5 ani, alocatii pentru copiii aflati in intretinere in valoare de 1,3 milioane de lire (1,76 milioane euro), iar Guvernul de la Londra aloca anual 27 de milioane de lire (36,7 milioane euro) pentru indemnizatii platite copiilor europenilor, informeaza Mediafax.

Cifrele au fost obtinute de publicatia Sunday Express in virtutea Legii britanice privind accesul la informatii publice.

Potrivit publicatiei britanice, Guvernul de la Londra plateste anual alocatii pentru copiii imigrantilor din restul statelor UE in valoare de 27 de milioane de lire sterline (36,7 milioane de euro).

"Imigrantii din tari precum Polonia, Romania, Slovacia si Lituania solicita alocatiile pentru copiii ramasi in tarile de origine", comenteaza Sunday Express, in contextul dezbaterilor din Marea Britanie privind apartenenta tarii la Uniunea Europeana.

Conform cifrelor oficiale prezentate de Sunday Express, in ultimii cinci ani, Marea Britanie a platit 116 milioane de lire (157 milioane euro) pentru alocatiile copiilor imigrantilor polonezi, 7,3 milioane (9,9 milioane euro) pentru copii slovaci si aproape 6 milioane (8 milioane euro) pentru copii lituanieni.