Profesori-politisti: cum vor parlamentarii sa ii protejeze pe profesori de elevi si parinti cu procuratura si cum prezumam copiii infractori

de Raluca Pantazi     HotNews.ro
Miercuri, 14 octombrie 2015, 18:01 Actualitate | Esenţial

Profesori si elevi la deschiderea anului scolar
Foto: Agerpres
Profesorii sunt pe cale sa obtina acelasi statut ca politistii, in fata elevilor si a parintilor acestora. Mai multi parlamentari au depus un proiect de lege care prevede statutul de autoritate publica pentru cadrele didactice. Ceea ce inseamna ca procurorii se vor sesiza din oficiu daca s-a savarsit o infractiune impotriva unui profesor si ca se majoreaza pedepsele pentru cei care ameninta sau agreseaza un cadru didactic sau familia acestuia. “Daca un copil loveste un profesor, atunci va fi sanctionat mai aspru decat un profesor care loveste un copil”, avertizeaza un fost reprezentant al elevilor, care precizeaza ca acordarea unui statut similar politistului “inseamna ca prezumam ca elevii sunt infractori”.

Ramane inca neclar daca profesorii, cu exercitiul autoritatii publice, vor mai putea face meditatii. 50 de parlamentari PSD si UNPR au initiat un proiect de lege care prevede ca profesorii devin autoritati publice. Initiativa legislativa a fost inregistrata la Senat pe 13 octombrie 2015. Urmareste aici traseul legislativ al proiectului

Initiativa legislativa prevede ca faptele sesizate de catre un profesor “se prezuma a fi reale, pana la momentul demonstrarii situatiei contrare”.

Proiectul statueaza ca profesorul este “investit cu exercitiul autoritatii publice pe timpul si in legatura cu indeplinirea atributiilor de serviciu”. Aceeasi initiativa legislativa prevede ca profesorii “se bucura de:
  • a) respect si consideratie fata de persoana sa si fata de profesie din partea beneficiarilor primari, secundari si tertiari ai educatiei, precum si din partea celorlalte cadre didactice;
  • b) un climat de ordine, disciplina si respect, in timpul desfasurarii actului educational in contexte formale, nonformale si informale;
  • c) autoritatea de a lua decizii oportune, care sa ii permita sa mentina un mediu adecvat in timpul procesului de predare-invatare-evaluare, dar si pe parcursul desfasurarii de activitati extrascolare;
  • d) sustinerea parintilor sau reprezentantilor legali ai beneficiarilor primari ai educatiei, in realizarea actului educational;
  • e) dreptul de a aplica sanctiuni disciplinare beneficiarilor primari, conform regulamentului de organizare si functionare al unitatii de invatamant;”
Proiectul de lege nu spune, insa, si cum pot fi dovedite respectul si consideratia, ce inseamna “autoritatea de a lua decizii oportune”, pana unde se intinde climatul “de ordine, disciplina si respect” si cine va fi sanctionat si cum pentru lipsa acestora (si cum se poate constata lipsa lor).

Alexandru Bajdechi: Daca schimbam rolul educativ al scolii cu un rol sanctionator, atunci rolul preventiv al legii penale nu mai este dus la indeplinire

Alexandru Bajdechi, student in anul II la Facultatea de Drept si fost presedinte al Asociatiei Elevilor din Constanta si al Consiliului Judetean al Elevilor Constanta, a declarat pentru HotNews.ro ca “si acum, orice persoana care este lovita sau vatamata corporal poate sa depuna plangere. Problema este ca ei nu depun plangere si asta e o problema privata”.

Tanarul a avertizat ca, dupa aprobarea unui astfel de proiect, “daca un copil loveste un profesor, atunci va fi sanctionat mai aspru decat un profesor care loveste un copil, ceea ce e grav pentru ca si principiul constitutional vorbeste de protectia copiilor”.

Investirea cu exercitiul autoritatii publice o au politistii, pentru ca ei lucreaza cu infractorii. Ceea ce inseamna ca prezumam ca elevii sunt infractori. Prezumtia e perfect intemeiata ca politistii lucreaza cu infractori, insa nu putem prezuma ca profesorii lucreaza cu infractori si fac politie, motiv pentru care trebuie sa beneficieze de pedepse mai mari cei care ar vrea sa le faca rau”, sustine Bajdechi.

Potrivit acestuia, “daca schimbam rolul educativ al scolii cu un rol sanctionator al scolii ca institutie, atunci rolul preventiv al legii penale nu mai este dus la indeplinire. Preventia se face si prin educatie, iar profesorii care vor aceasta lege se declara in momentul de fata incapabili sa faca educatie, ceea ce le contesta propria natura”.

Nu as vrea sa vad toata ziua in scoala politia cu procurorii, ca altfel ajungem la concluzia ca scoala scoate infractori, ceea ce inseamna ca scoala si-a pierdut menirea”, a adaugat Alexandru Bajdechi.

Continutul proiectului de lege

Lege privind investirea personalului didactic de predare, de conducere, de indrumare si de control cu exercitiul autoritatii publice pe timpul si in legatura cu indeplinirea atributiilor de serviciu

Art. 1. (1) Personalul didactic de predare, de conducere, de indrumare si control din invatamantul preuniversitar este investit cu exercitiul autoritatii publice pe timpul si in legatura cu indeplinirea atributiilor de serviciu, in limita competentelor stabilite prin Statutul personalului din invatamant.

(2) Autoritatea functiei nu poate fi exercitata in interes personal.

(3) Personalul didactic de predare, de conducere, de indrumare si control din invatamantul preuniversitar beneficiaza, in exercitarea atributiilor specifice functiei, de protectia acordata similar functiilor de autoritate publica.

Art. 2. In aplicarea prevederilor art. 1, personalul didactic de predare, de conducere, de indrumare si control se bucura de:
a) respect si consideratie fata de persoana sa si fata de profesie din partea beneficiarilor primari, secundari si tertiari ai educatiei, precum si din partea celorlalte cadre didactice;
b) un climat de ordine, disciplina si respect, in timpul desfasurarii actului educational in contexte formale, nonformale si informale;
c) autoritatea de a lua decizii oportune, care sa ii permita sa mentina un mediu adecvat in timpul procesului de predare-invatare-evaluare, dar si pe parcursul desfasurarii de activitati extrascolare;
d) sustinerea parintilor sau reprezentantilor legali ai beneficiarilor primari ai educatiei, in realizarea actului educational;
e) dreptul de a aplica sanctiuni disciplinare beneficiarilor primari, conform regulamentului de organizare si functionare al unitatii de invatamant;
f) protectie juridica adecvata pentru indeplinirea sarcinilor;
g) sprijin si implicare din partea autoritatilor, inclusiv a celor care au atributii in domeniul invatamantului, pentru asigurarea tratamentului, consideratiei si respectului cuvenit functiei, in raport cu importanta sociala si sarcinile specifice;
h) beneficiul campaniilor desfasurate la nivel national si local, de catre autoritatile administratiei publice, pentru cresterea consideratiei si prestigiului social.

Art. 3. In vederea asigurarii dreptului instituit prin art. 1, institutiile si autoritatile publice colaboreaza cu personalul didactic de predare, de conducere, de indrumare si control.

Art. 4. In cursul procedurii legale aplicabile, faptele sesizate, in scris, de personalul didactic de predare, de conducere, de indrumare si control, in exercitarea atributiilor specifice functiei, se prezuma a fi reale, pana la momentul demonstrarii situatiei contrare.

Art. 5. (1) Amenintarea savarsita nemijlocit sau prin mijloace de comunicare directa, lovirea sau alte violente, vatamarea corporala, lovirile sau vatamarile cauzatoare de moarte ori omorul savarsite impotriva unei persoane care ocupa o functie didactica de predare, de conducere sau de indrumare si control, aflata in exercitarea atributiilor de serviciu sau in legatura cu exercitarea acestor atributii, se sanctioneaza cu pedeapsa prevazuta de lege pentru acea infractiune, ale carei limite speciale se majoreaza cu o treime.

(2) Savarsirea unei infractiuni impotriva unei persoane care ocupa o functie didactica de predare, de conducere sau de indrumare si control ori asupra bunurilor acesteia, in scop de intimidare sau de razbunare, in legatura cu exercitarea atributiilor de serviciu, se sanctioneaza cu pedeapsa prevazuta de lege pentru acea infractiune, ale carei limite speciale se majoreaza cu o treime.

(3) Cu aceeasi pedeapsa se sanctioneaza faptele comise in conditiile alin. (2), daca privesc un membru de familie al persoanei care ocupa o functie didactica de predare, de conducere sau de indrumare si control.

Art. 6. (1) In cazul savarasirii de infractiuni impotriva unei persoane care ocupa o functie didactica de predare, de conducere sau de indrumare si control, urmarirea penala se efectueaza in mod obligatoriu de care procuror, in conformitate cu dispozitiile art. 56 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedura penala, cu modificarile si completarile ulterioare.

(2) Directorii unitatilor/institutiilor de invatamant precum si orice persoana ce exercita o functie de conducere, de indrumare si control care, in exercitarea atributiilor lor, au luat cunostinta de savarsirea unei infractiuni impotriva personalului didactic de predare, a personalului didactic de conducere, de indrumare si control, sunt obligate sa sesizeze de indata organul de urmarire penala si sa ia masuri pentru ca urmele infractiunii, corpurile delicte si orice alte mijloace de proba sa nu dispara.

(3) Procurorul se sesizeaza din oficiu daca afla, pe orice alta cale decat cea prevazuta la alin. (2), ca s-a savarsit o infractiune impotriva unei persoane care ocupa o functie didactica de predare, de conducere sau de indrumare si control si incheie un proces-verbal in acest sens.

Descarca de aici proiectul integral al legii:

Proiectul de Lege Profesor-Politist



Expunerea de Motive: Parlamentarii regreta comunismul

Expunerea de motive este semnata, “in numele initiatorilor”, de catre senatorul PSD Liviu Marian Pop, ministru delegat pentru Dialog Social, fost ministru interimar al Educatiei si fost secretar general al Federatiei Sindicatelor Libere din Invatamant (FSLI).

Acesta arata ca, potrivit “unui studiu efectuat anii trecuti pentru Ministerul Educatiei, peste 70 de mii de profesori romani au fost, cel putin o data, jigniti, amenintati sau chiar loviti de catre elevi sau parinti. Studiul a fost facut in 1.200 de scoli, cu un numar total de 586.000 de elevi. Dintre acestia, 2.400 au recunoscut ca si-au insultat sau injurat profesorii, iar aproape 200 au marturisit, unii din ei cu mandrie, ca au batut, cel putin o data, un cadru didactic”.

Pana in 1989, adica in plin regim totalitar, un asemenea incident era de neconceput, iar atunci cand, totusi, asa ceva se intampla intr-un oarecare colt al tarii, urmarile erau drastice pentru elevul in cauza. Pana si in anii negri ai dictaturii, dascalul era respectat, iar demnitatea lui era aparata”, argumenteaza Liviu Pop.

Descarca de aici expunerea de motive:

Expunere de Motive la Proiectul Legii Profesor-Politist



Citeste mai multe despre   











[P] ​Accepta provocarea unui business fara hartii! E mai simplu decat crezi               

Activitatile noastre zilnice sunt din ce in ce mai orientate catre mediul electronic si online. Traim intr-un ritm care ne-a impus sa adoptam solutii eficiente si sigure pentru a plati facturi si taxe, a face cumparaturi, a verifica soldurile bancare, etc. Este o practica pe care am ales-o din dorinta de a simplifica lucrurile si pe care multi dintre noi ne dorim sa o regasim si in viata profesionala, unde cautam solutii pentru a depasi constrangerile de timp si spatiu atunci cand trebuie sa obtinem  o aprobare, sa  semnam rapid un contract sau sa accesam un document de la distanta.
7166 vizualizari
  • -4 (12 voturi)    
    Dar Pensia? (Miercuri, 14 octombrie 2015, 18:12)

    serban [anonim]

    De ce nu le stabilesc varsta si
    modul de calcul al pensiei ca si politistilor ?
    Sistemul de calcul al pensiei pentru privilegiati este unul pentru prostime este altul ? Deci profesorii in ce categorie sunt ?
  • +3 (29 voturi)    
    Alexandru bajdechi e penibil (Miercuri, 14 octombrie 2015, 18:26)

    camasa_neagra_la_gat [utilizator]

    .. acest fost reprezentat al elevilor da semne de infatuare precoce. Daca avem politisti nu înseamnă ca toti suntem infractori. Profesorii au zilnic de-aface cu mii de progenituri ale clasei care nici nu muncește nici nu gandeste si nu au protecție fata de aceștia ptr ca vezi doamne sunt minori.
  • -8 (28 voturi)    
    Sa vedeti acum abuz de putere! (Miercuri, 14 octombrie 2015, 18:26)

    Romania, tara pomanagiilor [utilizator]

    Nu-i cumperi cartea ca sa treci examenul? Ai impresia ca ai drepturi? Unde te crezi? In UE?
  • +7 (23 voturi)    
    Pe noi cine ne apara de profesori? (Miercuri, 14 octombrie 2015, 18:32)

    termopan [utilizator]

    Sunt profesori analfabeti care nu au ce cauta intr-o clasa sau sala de curs, de astia cine ne protejeaza copiii?

    Sau de profesorii agresivi si partinitori? Iti ostracizeaza copilul ca nu ti-ai platit contributia la fondul clasei sau la fondul de flori sau la fondul de creta sau la fondul de bun simt...

    Sau de spagari?
    • +1 (1 vot)    
      De ce ar face asta? (Joi, 15 octombrie 2015, 9:41)

      TheLionKing [anonim] i-a raspuns lui termopan

      Exista si politisti analfabeti.
  • +12 (26 voturi)    
    Rau cu, rau fara (Miercuri, 14 octombrie 2015, 19:02)

    stefan [anonim]

    Dupa aceeasi logica, toata populatia e infractoare, ca avem politisti, nu?

    Unii elevi sunt infractori. Multi altii nu mai au nici un fel de respect fata de professor si stiu ca nu li se face nimic. E o gaura care trebuie astupata cumva. Nu e ideal dar o sa resolve multe situatii conflictuale.
    • +6 (12 voturi)    
      La fel... si unii profesori sunt infractori... (Miercuri, 14 octombrie 2015, 23:15)

      DEMA GOGU' [utilizator] i-a raspuns lui stefan

      Cum mai dovedesti ,daca se prezuma ca profesorii spun adevarul ?! Cand o sa dea o nota mica ,un profesor ,pt. ca nu ai dat un cadou ,cum se prezuma fapta ?!
    • 0 (4 voturi)    
      dupa logica asta... (Joi, 15 octombrie 2015, 9:43)

      liviu_ [utilizator] i-a raspuns lui stefan

      si ceausescu rezolva toate situatiile conflictuale.
      sistemul trebuie sa mearga pe colaborare, nu pe frica!
  • +6 (18 voturi)    
    Ar trebui si pentru doctori (Miercuri, 14 octombrie 2015, 19:28)

    Ted [anonim]

    Este o propunere buna. Ar trebui extinsa sa ii curpinda si pe medici. Am vazut prin spitalele romanesti situatii halucinante.
  • +9 (27 voturi)    
    Opinie (Miercuri, 14 octombrie 2015, 19:35)

    Catalin [anonim]

    Nu sunt de acord cu critica autorului. Consider ca este o schimbare in bine, si nu am terminat de foarte mult scoala.
    Elevii trebuie sa inteleaga ca lovirea si jignirea unui profesor este foarte grava.
    Bineinteles ca trebuie sa exista si mecanisme pentru a opri orice abuz din partea profesorului.
    • +4 (6 voturi)    
      si reciproca e valabila. (Miercuri, 14 octombrie 2015, 20:14)

      kkciosuldelahamangia [utilizator] i-a raspuns lui Catalin

      .
    • 0 (4 voturi)    
      nu este bine! (Joi, 15 octombrie 2015, 9:45)

      liviu_ [utilizator] i-a raspuns lui Catalin

      psihologic vorbind oamenii se comporta dupa niste tipare.
      cand le dai mai multe dreptul ca altora se vor comporta ca atare.
      in cazul asta: daca le dai mai multe dreptul profilor ca elevilor, se vor simti mai indreptatiti sa faca diverse abuzuri (fizice, psihice etc)
  • +2 (30 voturi)    
    de facto (Miercuri, 14 octombrie 2015, 19:37)

    Tomis [utilizator]

    Multi profesori se comporta ca niste militieni, ca in comunism. Inteleg ca acum vor dobandi si cadrul legal pentru asta.
    • +9 (9 voturi)    
      pai (Miercuri, 14 octombrie 2015, 22:14)

      CRMS [utilizator] i-a raspuns lui Tomis

      Multi profesori nici nu au o pregatire mai acatarii decat niste militieni: daca te uiti la rezultatele de la titularizari te ingrozesti si-ti dai seama ca tara asta nu o sa iasa niciodata din gaura asta neagra cu profesorii de acuma: 26% au obtinut in 2015 note intre 1 si 4.99 iar 36% note intre 5 si 7.
      In general in invatamant au ramas cei care nu au reusit in alta parte. Este si normal la mizeria de salarii care exista.
  • +7 (9 voturi)    
    Mai exista scoala de corectie In Romania (Miercuri, 14 octombrie 2015, 19:46)

    Ioana [anonim]

    Elevi care bat si injura profesori la ore si se distreaza asta vad la televizor in Romania . Am intrebat de ce nu sunt dati afara din invatamant sau sa repete clasa, mi s-a transmis din cauza legislatiei . In SUA daca vii beat la scoala se suna politia si este dat afara individul turbulent, daca are o anumita varsta poate face puscarie .
    • 0 (2 voturi)    
      reciproca e valabila. (Joi, 15 octombrie 2015, 9:46)

      liviu_ [utilizator] i-a raspuns lui Ioana

      de ce se injara numai elevii care nu mai sunt "ca pe vremea mea", dar profesorii sunt cei mai buni.... examenele profilor nu arata ca lucrurile stau chiar asa...
      • +3 (3 voturi)    
        Pentru ca ... (Joi, 15 octombrie 2015, 13:58)

        Ciupacapra [anonim] i-a raspuns lui liviu_

        si profesorii care dau azi examene sunt elevii de ieri care faceau la randul lor misto de profesori.. D'aia, acum pricepi? Aici e un cerc vicios. De unde vrei sa ai profesori buni daca atunci cand ii formezi, profesorii lor nu au nici o autoritate in fata turmelor de cretinoizi obisnuiti din familie ca sunt niste dumnezei? Trebuie sa se inceapa de undeva, adica de la inceput, de la formarea viitorilor profesori. Mama a fost profesoara si dupa 2000, progresiv, a ajuns in cele din urma sa fie ingrozita de toate loazele care se perindau pe holurile scolii. Dar nu putea nici macar sa le scada nota la purtare pentru ca mergeau parintii la inspectorat. Si ghici cine o patzea dupa? Si ghici cum reactiona cretinoidul ala mic in viitor cand sita ca taticu are grija sa il ameninte pe profesor? Legat de elevii care isi vad de treaba lor, aceasta lege nu va avea nici un impact, ei vor invata bine in continuare. In schimb leprele se vor agita ca isi vor pierde drepturile...
  • 0 (10 voturi)    
    o lege binevenita si asteptata, cata vreme (Miercuri, 14 octombrie 2015, 19:53)

    klaus [anonim]

    educatia este un deziderat al intregii societati.Este strigator la cer ca pana in acest moment nu am avut un cadru legal care sa recunoasca ca (si) prin educatie, statul isi exprima autoritea.
    PS Dnsorule. Bajdechi, m-ati spart dle. ! “daca un copil loveste un profesor..."O asmenea supozitie nici nu ar trebui nascuta, intr-un stat cu cetateni educati si civilizati.O asemenea intrebare nu are trebui pusa ! Daca totusi o pui, asteapta-te ca cel platit din bani publici sa fie aparat de autoritatea pe care o reprezinta si care l-a investit.
    I-auzi alta:“orice persoana care este lovita sau vatamata corporal poate sa depuna plangere". Daca i-o trage pe strada sau la carciuma,e OK, dar in scoala publica, construita si renovata pe bani publici, pe unul ce exprimma autoritatea statului, platit din bani publici?
    I-auzi si pe ultima:"Investirea cu exercitiul autoritatii publice o au politistii, pentru ca ei lucreaza cu infractorii". Poate nu ai citi bine cursurile lu' Bulai si ale lu' Biluta (ca la VMC inca nu ai ajuns). Autoritatea statului, "e una", nu e mai multe, sens in care se explrima prin mai mult...Da' ce imi bat eu capu' !
    PPS Cu siguranta ca altele sunt hibele educatiei, si ma astept la o "politie" a cresterii nivelului de educatie si civilizare. Ai prins un mic derbedeu ca injura pe strada, proces verbal: scoala, clasa si dirigintele. Ai prins pe unu' ca arunca chistoacele pe jos: acelasi tratament.Il intrebi pe unul la TV si vorbeste agramat : scoala, clasa si prof de lb. romana, ... etc. Retrogradati la nivel de debutant pe 6 luni si fara posibilitate de marire a salariului 5 ani ! Voi mandru ca ma voi plimba prin Romania (si a) mea!
    • 0 (2 voturi)    
      invatamantul, (Joi, 15 octombrie 2015, 9:47)

      liviu_ [utilizator] i-a raspuns lui klaus

      nu este un sistem de autoritate. aia se face in armata .

      daca vom avea autoritate in invatamant s-a terminat.
      cele mai mbune sisteme de invatamant, facultati, etc nu se bazeaza pe sintagma profesorul este peste elev
    • +2 (4 voturi)    
      Minusuri nejustificate! Dl. Bajdechi greseste (Joi, 15 octombrie 2015, 12:09)

      User2 [anonim] i-a raspuns lui klaus

      Cele spuse de "klaus" sunt perfect adevarate, chiar daca eleganta exprimarii poate fi imbunatatita.
      Iar dl. Bajdechi opereaza cu notiuni pe care NU le stapaneste.
      Profesorii au nevoie de un statut de autoritate - acest lucru era subinteles "inainte", dar dupa '89 s-a pierdut complet odata cu emergenta unei clase needucate dar rapace. Lovirea unui profesor sa se pedepseasca exact ca lovirea unui politist sau magistrat.
      Pe de alta parte Ministerul de resort trebuie sa fie o institutie serioasa cu un ministru serios - stiu ca nu se poate cu Ponta premier - si sa reactioneze prompt in cazurile de abuzuri ale profesorilor.
  • +5 (7 voturi)    
    Hei! (Miercuri, 14 octombrie 2015, 20:03)

    ipolitic [utilizator]

    Ati uitat dreptul la armament defensiv: vesta kevlar, grenade cu gaz lacrimogen, Taser....
  • +2 (6 voturi)    
    Toti PSD (Miercuri, 14 octombrie 2015, 20:32)

    Alex Ion [anonim]

    Vedeti aici traseul legislativ. Toti cei ce au initiat sunt de la PSD, nici un alt partid.

    Asta ca sa stiti ce votati la anul.
  • +4 (4 voturi)    
    Surrealisme (Miercuri, 14 octombrie 2015, 20:35)

    Clop [utilizator]

    Cine?! Liviu Pop, caiafa care a amusinat - din dulapul cu parfumuri - doctoratul urat mirositor al lui Ponta, este promotorul acestui proiect de lege?! Acest spalator de oale de noapte din Parlamentul Romaniei ?! Cine?! Acest sindicalist care in perioada 16 mai - 29 iulie 2012 a fost ministru interimar al Educației, Cercetării și Tineretului si pe care, fara dubiu, poetul national l-ar portretiza ca pe un bulgaroi cu ceafa groasa?! Acest zgarie-branza si caviar de partid, astazi Ministrul delegat pentru Dialog Social in Guvernul Romaniei condus de un plagiator prea-spalat dar cu moft politic rosu?

    I R E A L!
  • -1 (5 voturi)    
    hanswalance@yahoo.com (Miercuri, 14 octombrie 2015, 21:54)

    POP AIURITUL [anonim]

    Stimate domnule Ministru, cum puteti miniti asa, sunt intr-o scoala unde nu am auzit de copii care sa agreseze copii, invers da. Poate va aparati pe dvs. de propuneri aberante, de lipsa de tact, si de faptul ca ati fost un ministru atat de lipsit de credibilitate , sau poate va e frica sa predati, pentru ca nu puteti rezolva o problema ca ceea cu regula de trei simpla. Incurajati profesori sa fie responsabili, competenti, nu sa faca hirtii de dragul hirtiei.Nu cred ca va pasa de profesori ci doar de interesele dvs.
  • 0 (8 voturi)    
    Consider ca este un articol total rauvoitor (Miercuri, 14 octombrie 2015, 22:21)

    hahahaha [anonim]

    Individul care semneaza articolul este de parere ca un copil poate sa loveasca profesorul si sa fie pedepsit mai putin?
    Poate este de acord si cu intimidarea profesorilor sau a membrilor din familiile lor, de grupuri sau indivizi, pentru a nu lua masuri cu elevii recalcitranti ?
    Eu cred ca legea este binevenita si va duce la o disciplinare mai ales in liceele sau scolile cu probleme dar si in jurul acestor scoli.
    Autorul nu a sesizat problema esentiala sau mai bine zis nu cred ca a vrut sa o sesizeze si anume ca nu elevii sunt principalii vizati ci indivizii care pot ameninta profesorii din cauza lor, sau le pot produce pagube materiale gen cauciuc intepat, masina zgariata, injurat pe drum, copii de profesori batuti de anumiti borfasi platiti de elevii cu probleme, etc.
    Uneori chiar profesorii care intervin pentru a asigura securitatea elevilor sunt in pericol datorita delicventilor sau scandalagiilor care stau in zona de intrare din scoala sau care intra chiar si in scoala , pentru ca in zonele rurale scolile nu au gardieni sau paza ca in orase.
    Am auzit despre astfel de cazuri si legea tocmai asta va elimina.
    • -2 (2 voturi)    
      nimeni nu poate sa loveasca pe nimeni. (Joi, 15 octombrie 2015, 9:48)

      liviu_ [utilizator] i-a raspuns lui hahahaha

      dar infractiunea este la fel de grava din punct de vedere penal.
      profesorul nu este superior elevului. profesorul este o persoana care ghideaza elevul in viata, il invata etc, dar nu prin forta.
  • 0 (8 voturi)    
    lasa e mai bine asa (Miercuri, 14 octombrie 2015, 22:53)

    yoko [anonim]

    sa se mai intoarca roata. Prea si-au luat-o in cap elevii din ziua de azi, nu mai au respect pentru nimic, cred ca li se cuvine totul si ca pot face orice le trece prin cap. Rezultatul a 25 de ani de democratie de jungla, adica de haos in invatamant. Ceva trebuie sa se schimbe.
    • -3 (3 voturi)    
      deci... (Joi, 15 octombrie 2015, 9:49)

      liviu_ [utilizator] i-a raspuns lui yoko

      tu rezolvi violenta fata de categoria X , dand drept legal ca acea categorie sa poate agresa agresorii?!
      chiar crezi ca are sens?!
      mai mult cazurile de profesori agresati sunt mediatizate, dar nu cred ca sunt atat de numeroase. si apropos: pun pariu ca abuzurile facute de profi fata de elevi/parinti sunt mai multe!
  • +3 (9 voturi)    
    Cum ramane cu abuzurile profesorilor ?! (Miercuri, 14 octombrie 2015, 23:09)

    DEMA GOGU' [utilizator]

    In primul rand regulamentele scolilor gimnaziale ,care interzic accesul parintilor ,contrazic art.493 codciv. Dreptul de supraveghere al parintelui si art. 205 cod pen. Lipsirea de libertate si Legea 272 /2004 Legea copilului ! Regulamentul transforma scolile in institutii privative de libertate ( scoala corectie).
    Modul de calculare al notei de admitere la liceu ,este o mizerie ,pt. a se instituii teroarea profesorilor de gimnaziu ,asupra parintilor . Un copil de la oscoala de la tara o sa vina cu media 10 ,cu toate a este mai slab pregatit.
    Acum le dam profesorilor puteri si mai mari ....ca sa ceara spaga si sa interzica accesul parintilor in scoala ...Rusine celor 50 de analfabeti parlamentari!!!
  • -2 (6 voturi)    
    Sa nulasam un 1 sa ne chinuie! (Joi, 15 octombrie 2015, 0:09)

    dan [anonim]

    Începând din titlu si continuind cu citatele anexate, autorul articolului urmareste sa fie si el in curentul general din mass media de a prezenta scoala/profesorii intr-o maniera cat mai negativa. De vreo 15 ani, mereu si mereu ai impresia ca ies la suprafata complexe din copilarie construite pe frustrarea cine-stie carui "Ai copiat? Ai nota unu!" din partea unui cadru didactic.
    Nici nu este greu sa ai de unde acumula astfel de sentimente dat fiind ca orice ziarist ar putea avea macar 12 ani de relatie cu profesorii in CV! Este mai complicat, insa, când ele te si domina...

    In articol se sustine ca, vezi Doamne, elevii vor fi etichetati ca infractori pentru ca profesorii ar avea statut de autoritate publica. De aici putem considera ca toti romanii sunt considerati infractori de vreme ce si poltistii au autoritate publica?
  • -1 (7 voturi)    
    nu sunt de acord cu Bajdechi (Joi, 15 octombrie 2015, 0:09)

    Rollo Tomasi [anonim]

    1. Nu numai politistii sunt investiti cu exercitiul autoritatii publice
    2. Propunerea legislativa nu doreste schimbarea rolului educativ al scolii, ci doar crearea unui instrument care, daca va fi cazul, va putea fi folosit de profesori pentru a se apara si pentru a disciplina elevii recalcitranti.
    • +2 (6 voturi)    
      Dar abuzurile profesorilor ?! (Joi, 15 octombrie 2015, 7:42)

      DEMA GOGU' [utilizator] i-a raspuns lui Rollo Tomasi

      Exista legi de acest gen in Europa ?! De ce sa inventam legi care nu au ce sa caute intr-o societate civilizata ? Investirea cu autoritate publica implica si cunoasterea legilor ,cum sunt politistii de ex. ,un profesoras de ciclul primar ,cunoaste aceste legi?
      Liviu Pop este o nulitate de cand l-a ajutat pe Ponta cu plagiatul si are interese de sindicalist in educatie !
  • 0 (6 voturi)    
    vrajeala (Joi, 15 octombrie 2015, 8:30)

    mihai [anonim]

    pai ce,profesorii nu pot actiona disciplinar impotriva copiilor?cum draq..cand exista exmatricularea..suspendarea..nota la purtare care te poate lasa repetenet..
    cand un profesor este lovit de un elev,apoi sa mearga naibii la politie si sa scrie o plangere,cum facem noi,restul prostilor .
    ori na...faceti si niste custi in subsolul scolilor pentru detentie imediata...
    educatori,invatatori,profesori,cand lovesc copii vedem ca mare lucru nu se intampla si ei predau in continuare copiilor fara probleme..
    daca tot faceti ,faceti pentru ambele parti legea asta..adica si profesorii aia care nu au nici o treaba cu invatamantul sa fie suspendati pe loc cand lovesc sau injura copii.
    si multe din comentariile astea..pai da-o draq...exact ca ''parintii'' aia care gaseau scuze profesorilor care le bateau copii..
  • -2 (2 voturi)    
    Statut (Joi, 15 octombrie 2015, 10:33)

    Yoda [anonim]

    Le da si dreptul sa faca arestari, nu? Razii, perchezitii si interceptari telefonice... Sa-i amendeze pe toti aia care-si parcheaza aiurea masina sau depasesc viteza legala.

    Doamne Fereste sa ma uit urat la vreun profesor, ca ma baga la arest preventiv 30 de zile, ca popa.
  • +1 (1 vot)    
    NEBUNIE (Joi, 15 octombrie 2015, 20:24)

    gigikent [anonim]

    PSD si UNPR tocmai si-au pus in cap jumatate de Romanie cu legea asta. Mai ramane sa ii faceti pe popi ..judecatori si veti atinge picioarele lui dumnezeu. A innebunit lumea domle de tot. Sa faci dintr-o clasa sociala de profesori spagari , sa ii faci politisti ca atinge apogeul prostiei in Romania. Bravo!!! Profesori spagari politisti si popi escroci judecatori , si parlamentari sfinti sa fie.
  • +1 (1 vot)    
    spagari notorii (Joi, 15 octombrie 2015, 20:31)

    gigikent [anonim]

    sa faci o clasa sociala de spagari notorii ca profesorii de dupa 1989'' ,sa ii faci si politisti este o nebunie totala.


Abonare la comentarii cu RSS





ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version