VIDEO Peste 10.000 de persoane, la sfintirea catedralei din Suceava, inceputa acum 25 de ani

de G.S.     HotNews.ro
Duminică, 4 octombrie 2015, 20:45 Actualitate | Esenţial

Peste 10.000 de persoane au participat, duminica, la slujba de sfintire a Catedralei "Nasterea Domnului" din Suceava, a carei constructie a inceput in urma cu 25 de ani si pentru care a fost alocata de la bugetul local suma de 1,8 milioane de euro.

Slujba de sfintire a fost oficiata de un sobor de preoti in frunte cu IPS Teofan, mitropolitul Moldovei si Bucovinei, IPS Pimen, arhiepiscopul Sucevei si Radautilor, IPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, si PS Visarion, episcop de Tulcea.

La ceremonia religioasa au asistat si presedintele Consiliului Judetean (CJ) Suceava, Catalin Nechifor, prefectul Constantin Harasim, primarul Sucevei, Ion Lungu, dar si parlamentari. Secretarul general al PNL, senatorul Gheorghe Flutur, si vicepresedintele regional al PNL, deputatul Ioan Balan, au stat in multime, in timp ce senatorul PSD Ovidiu Dontu si senatorul PNL Vasilica Steliana Miron au asistat la slujba din zona rezervata oficialitatilor.

Catedrala, care are 70 de metri inaltime si 70 de metri lungime si poate fi observata din toate colturile orasului, urmeaza sa fie pictata pe o suprafata de 15.000 de metri patrati.

Constructia lacasului de cult a inceput in urma cu 25 de ani, iar pana in prezent acesta a beneficiat de o finantare de 1,8 milioane de euro de la bugetul local, reprezentantii bisericii evitand sa precizeze costul total.

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat ca aceasta este acum cea mai mare catedrala ortodoxa din Romania, pana la finalizarea constructiei Catedralei Neamului. 











2541 vizualizari
  • +2 (2 voturi)    
    ! (Duminică, 4 octombrie 2015, 22:02)

    tudorr [utilizator]

    O mare mizerie de cladire, un mastodont care a mancat o gramada de bani, va manca o gramada de bani pentru intretinere, totul pentru a asigura "nemurirea" pochilor care au comandat aceasta biseria faraonica! Acum 500 de ani poate si-ar fi avut locul si timpul, dar in 2015 cand noi nu avem scoli cu conditii decente si spitale echipate corespunzator este o mare opulenta "gratuita', dar pe bani publici!!!
    • -2 (2 voturi)    
      ca sa stii si d-ta (Duminică, 4 octombrie 2015, 23:44)

      adi [anonim] i-a raspuns lui tudorr

      Mai cetatene, ca altfel nu-ti pot spune: cat de destept poti sa fii vorbind ca acum 500 de ani isi avea locul si acum nu?! Pai acum 500 de ani era vai de mama oamenilor, nu aveau nimic - evident, nici spitale si nici scoli. Acum se cheltuie procente mult mai mici din avutia nationala pe asa o catedrala decat s-ar fi cheltuit atunci.

      Si n-o baga pe aia cu scolile, ca s-au inchis si se vor mai inchide, fiindca nr. de copii e azi la 60% fata de 1989.

      Si inca o treaba, ca poate nu stii, ca nu esti din zona: populatia din Suceava a crescut de 10 ori din 1945 pana in 1990, dar biserici noi s-au construit vreo doua in vremea comunismului
      • +2 (2 voturi)    
        Ca sa stii si dumneata (Luni, 5 octombrie 2015, 7:17)

        Soljenitin [utilizator] i-a raspuns lui adi

        Ca sa ai natalitate, trebuie sa ai conditii. Daca nu ai spitale la care sa iti aduci copiii pe lume si la care sa poti apela si pentru alte probleme, nu ai sa ai crestere de natalitate. Daca nu ai scoli la care sa ii educi, nu vei avea crestere de natalitate. Daca nu ai un sistem sanatos de gestionare a resurselor umane si materiale, nu vei avea parametri sanatosi ai populatiei. Este, insa, absolut normal sa te confrunti cu problemele cu care se confrunta Romania acum daca stimulezi, printre multe alte chestii gresite, un sistem prin care pomanagii de popi traiesc ca in sanul lui Avraam in detrimentul institutiilor ce constituie o societate moderna sanatoasa si viabila!
      • 0 (0 voturi)    
        ! (Luni, 5 octombrie 2015, 10:14)

        tudorr [utilizator] i-a raspuns lui adi

        Mai adi tata, daca vroiai sa fii ironic in loc de cetatea, puteai sa folosesti cuvantul tovaras...in fine esti ///! Poti sa te rogi si in fata unui copac sub cerul liber, nu-ti trebuie monument grandios cu Jiji Becali pictat in el!!!!!!!!! Probabil esti angajat ca ninjas la BOR, altfel n-ai nici o noima cu ce ai zis!


Abonare la comentarii cu RSS





ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version