Gabriela Firea a acceptat o discutie preliminara despre mediere, dar spune ca "nu se poate vorbi in acest moment despre o impacare cu Traian Basescu"

de G.S.     HotNews.ro
Joi, 24 septembrie 2015, 15:21 Actualitate | Esenţial

Senatorul PSD Gabriela Firea a declarat, joi, ca nu se poate vorbi in acest moment despre o impacare cu Traian Basescu si ca a acceptat o discutie preliminara informativa despre procedura medierii, transmite Agerpres.

"Nu se poate vorbi in acest moment despre o impacare cu Traian Basescu. Stiti ca atunci cand au fost facute acele amenintari, acele jigniri, eram membru al Comisiei parlamentare de ancheta Nana. Pot sa confirm faptul ca avocatii domniei sale au apelat la o doamna mediator, care, la randul sau, a transmis domnului avocat Bolcas, care ma reprezinta, o solicitare de mediere. In acest moment, nu am ajuns nici macar sa discutam, a fost si timpul foarte scurt. Ceea ce am acceptat a fost nu medierea in sine, ci o discutie preliminara informativa, doar cu doamna mediator nu si cu avocatii domnului Basescu sau cu fostul presedinte, pentru a afla si eu la modul concret la ce se refera medierea, in ce ar consta aceasta procedura", a spus Firea la Palatul Parlamentului. 

Ea a adaugat ca nu a luat inca nicio decizie in aceasta privinta si ca vrea sa cantareasca foarte bine lucrurile. 

"Nu imi dau seama de ce domnul presedinte a dorit sa apeleze la aceasta modalitate, este dreptul domniei sale, asa cum este dreptul meu sa o accept sau sa o refuz. Nu am luat nicio decizie sa accept sau nu medierea pentru ca nu stiu exact in ce ar consta. Trebuie sa cantaresc foarte bine. Nici nu vreau sa fiu considerata un om razbunator pentru ca sunt un bun crestin, dar nici nu pot sa sterg cu buretele tot ce s-a intamplat. Cred ca trebuie sa existe ori o recunoastere publica a faptului ca s-a gresit, ori o alta atitudine pe care sa o aiba fostul presedinte fata de mine ca persoana si fata de mine ca parlamentar", a incheiat Firea.

Fostul presedinte Traian Basescu a primit miercurea trecuta titlul de Mediator de Onoare, ocazie cu care a afirmat ca in conflictul sau cu senatoarea PSD Gabriela Firea va apela la un mediator.

"Va promit ca imi voi trimite maine avocatul nu la procuror, ci sa vina la domnul presedinte (al Consiliului de Mediere - n.r.) sa stabilim un mediator si sa-i fac propunere doamnei Firea sa mediem cu un mediator aceasta disputa", a spus Basescu, potrivit Agerpres.

























Astra Film Festival 2017

VIDEO INTERVIU Bill Nichols, critic de film si pionier al studiului de film documentar: In timpul facultatii inca nu stiam ce voi deveni. Eu nu eram interesat sa fac bani, ci cautam implinirea. Si a durat o vreme sa imi dau seama.

Bill Nichols, critic de film american, profesor emerit si un pionier al studiului de film documentar contemporan a discutat in cadrul unui interviu despre visele si aspiratiile din tinerete, tehnicile din filmele documentare si influenta tehnologiei in industria cinematografica.
  • Intra in articol pentru a citi principalele declaratii ale lui Bill Nichols

584 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    tata (Vineri, 25 septembrie 2015, 10:34)

    ilidia [anonim]

    Tata asta, mahalagioaica proasta, a uitat cum il acuza pe Johanis de trafic de copii ? In timp ce nu se ocupa de situatia scolara a copilului ei. Daca acesta isi punea mintea cu ea, ar fi fost acuzata de defaimare. Fostul presedinte a facut o greseala cand si-a pus mintea cu proasta.


Abonare la comentarii cu RSS





Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Marţi