DNA: Pedeapsa aplicata lui Liviu Dragnea are un "cuantum simbolic" / Dreptul de vot a fost tratat de acesta ca pe un moft

de G.S.     HotNews.ro
Marţi, 22 septembrie 2015, 15:52 Actualitate | Esenţial

Livu Dragnea
Foto: Agerpres
Procurorii DNA sustin, in motivele de apel depuse la ICCJ, ca pedeapsa de 1 an de inchisoare cu suspendare aplicata de instanta de fond lui Liviu Dragnea in dosarul "Referendumul" are un cuantum simbolic in raport cu gravitatea infractiunii savarsite, iar pedeapsa a fost gresit individualizata, informeaza Agerpres.

"Instanta Suprema de fond a apreciat pericolul social redus al faptei, implicit cuantumul modic si modalitatea de executare a pedepsei aplicate inculpatului Dragnea, numai prin raportare la accesarea fara drept a datelor personale, fara a analiza si incalcarea libertatii de vot si modul umilitor in care acesta a tratat electoratul", precizeaza DNA. 

Instanta Suprema va judeca in 28 septembrie primul termen al apelului in dosarul Referendumul in care Liviu Dragnea a fost condamnat, in luna mai, la un an de inchisoare cu suspendare si un termen de incercare de trei ani. 

DNA a facut apel si considera gresita individualizarea pedepsei aplicata lui Dragnea, "cuantumul simbolic de 1 an inchisoare si modalitatea de executare cu suspendare, fiind incompatibile cu gravitatea infractiunii de folosire a influentei functiei de conducere din partid pentru obtinerea cvorumului la referendum". 

"Demersurile inculpatului Liviu Dragnea demonstreaza ca vocatia si pasiunea sa, ca persoana cu pozitie de autoritate si influenta a fost de a impune alegatorilor sa voteze ...- 'mai adu-i p-aia de pe la tara!' Libertatea de alegere pe care o au cetatenii si dreptul de a vota sau nu au fost tratate de inculpatul Liviu Dragnea ca un moft al acestora si nu ca un imn al demnitatii umane si libertatii de optiune. Desi, libertatea votului este un drept care trebuie aparat cu orice pret, fiind dovada palpabila a libertatii individului, inculpatul Dragnea a actionat si s-a manifestat ca si cum alegatorii sunt simple obiecte ce pot fi extrase din casa prin oferirea de spectacole cu clovni, baloane si zane sau chiar cu forta, conform vointei si interesului inculpatului: 'Bai, dar organizati-va sa mi-i aduceti pe toti la vot, bai! Ii legati, ii luati in brate'", sustin procurori in document. 

DNA precizeaza ca Instanta Suprema de fond a retinut ca probatoriul administrat in cursul urmaririi penale si al cercetarii judecatoresti confirma infractiunea retinuta in sarcina Dragnea.












[P] ​Accepta provocarea unui business fara hartii! E mai simplu decat crezi               

Activitatile noastre zilnice sunt din ce in ce mai orientate catre mediul electronic si online. Traim intr-un ritm care ne-a impus sa adoptam solutii eficiente si sigure pentru a plati facturi si taxe, a face cumparaturi, a verifica soldurile bancare, etc. Este o practica pe care am ales-o din dorinta de a simplifica lucrurile si pe care multi dintre noi ne dorim sa o regasim si in viata profesionala, unde cautam solutii pentru a depasi constrangerile de timp si spatiu atunci cand trebuie sa obtinem  o aprobare, sa  semnam rapid un contract sau sa accesam un document de la distanta.
5699 vizualizari
  • +9 (13 voturi)    
    rocada banditilor (Marţi, 22 septembrie 2015, 16:32)

    bancheru83 [utilizator]

    pleaca banditul de ponta si vine in locul lui banditul dragnea sau poate banditul ala gras am uitat cum il cheama.el este responsabil de legea aia cu puscarie pt ziaristii care scriu despre fapte penale.la multi ani psdei in puscarii!
  • -5 (7 voturi)    
    Compunere (Marţi, 22 septembrie 2015, 17:02)

    Catalin [anonim]

    Compunere de om plecat pe campii asta e rechcizitoriul asta .

    Dragnea a actionat si s-a manifestat ca si cum alegatorii sunt simple obiecte ce pot fi extrase din casa prin oferirea de spectacole cu clovni, baloane si zane sau chiar cu forta, conform vointei si interesului inculpatului: 'Bai, dar organizati-va sa mi-i aduceti pe toti la vot, bai! Ii legati, ii luati in brate'", sustin procurori in document.

    Mi-e unul sa fiu procuror si sa emit asemenea perle mi-ar fi o rusine de as intra in pamant . Cred ca nici un procuror incepator de la judecatorie nu ar trebui sa foloseasca asemenea exprimare . Daramite un procuror DNA unde se presupune ca e crema procurorilor .
    Probabil ca daca o sa se dea iar pedeapsa cu suspendare se va gasi un judecator incompatibil pentru a putea face Contestatie in anulare .... :) .
    • -2 (6 voturi)    
      ??? (Marţi, 22 septembrie 2015, 18:06)

      Gigi Kent [utilizator] i-a raspuns lui Catalin

      Legea nr. 14 din 2003 - Legea partidelor politice

      CAPITOLUL I

      Art. 2.
      Prin activitatea lor, partidele politice promoveaza valorile si interesele nationale, pluralismul politic, contribuie la formarea opiniei publice, participa cu candidati in alegeri si la constituirea unor autoritati publice si stimuleaza participarea cetatenilor la scrutinuri, potrivit legii.

      Stimuleaza participarea cetatenilor la scrutinuri! Ma se aude la DNA. E in lege! Daca a fost cineva luat cu catuse (ca in metafora lui Dragnea) atunci da ... e infractiune. Daca i-a constrans sa voteze intr-un fel (pentru demitere) da ... e infractiune. Dar in rest mi se pare ca DNA-ul bate campii.

      Inclusiv prostia introducerii pragului electoral de catre CCR ridica niste mari probleme pentru orice judecator. Toata lumea stie ca democratia inseamna participare (nu stat acasa), stimularea participarii cetatenilor la vot (care au dreptul insa sa aleaga orice optiune vor). Practic un judecator care l-ar declara nevinovat pe Dragnea ar trebui sa aiba curaj sa spuna ca masura introducerii pragului de participare este antidemocratica. Sa aiba curajul sa spuna ca, de exemplu, cei care nu vor sau nu se pot prezenta la vot in conditiile inexistentei acestui prag vor fi confiscati de o parte prin introducerea pragului. (nimeni nu stie exact cati din cei care nu au venit la vot erau de fapt impotriva demiterii si cati nu aveau nici o opinie). Nu cred ca are cineva curajul asta. Nu in tara de fatalai si mameluci numita Romania unde le e tuturor frica de DNA si SRI mai rau ca de Securitatea lui Ceausescu.

      Oricum DNA-ul e jalnic. "Vocatia si pasiunea"? Ce e asta? Pamflet de CV Tudor?
      • +1 (3 voturi)    
        Interpretezi greșit (Miercuri, 23 septembrie 2015, 3:26)

        Ovidiu M [utilizator] i-a raspuns lui Gigi Kent

        Da, legea permite explicit stimularea de către partide a participării cetățenilor la vot, dar interzice în același timp orice fel campanie electorală făcută în ziua votului, pentru a limita manipularea electoratului. Se merge atât de departe încât se interzice difuzarea de sondaje de opinie în ziua votului până la ora închiderii urnelor de votare.

        Deci, cel puțin pe bucățica asta, DNA interpretează corect legea, ba chiar o folosește la acuzarea domnului Dragnea
        • -1 (1 vot)    
          Intrebare intrebatoare... (Miercuri, 23 septembrie 2015, 10:45)

          Gigi Kent [utilizator] i-a raspuns lui Ovidiu M

          "- Buna ziua!
          - Buna ziua!
          - Ma scuzati ca va deranjez! Am venit sa va invit sa votati la .... (Referendum, algeri etc)
          - Am vota deja / Ma duc ... / Nu votez
          - Multumesc. O zi buna!
          - La revedere"

          Problema e cand DNA-ul interpreteaza pe sistemul "vocea si talentul lui Dragnea" o chestie similara celei de mai sus drept "campanie electorala in ziua votului".

          Repet, cheia e "participarea" CCR-ului care a rasturnat orice norme de bun simt.
          • 0 (0 voturi)    
            Exemplul tau este perfect (Miercuri, 23 septembrie 2015, 16:02)

            Ovidiu M [utilizator] i-a raspuns lui Gigi Kent

            ... doar ca lucrurile nu au stat asa in realitate. Una este sa spui "buna ziua, am venit sa va invit", ceea ce este oricum la limita legii, iar interpretarea data in acest proces va stabili odata pentru totdeauna daca ai sau nu ai voie sa faci asa ceva.

            Dar dincolo de exemplul tau frumos construit se afla zdrobitoarea realitate asa cum reiese ea din inregistrarile DNA: "Bai, dar organizati-va sa mi-i aduceti pe toti la vot, bai! Ii legati, ii luati in brate". E un pic diferenta, nu crezi?
    • +1 (3 voturi)    
      jalnic (Marţi, 22 septembrie 2015, 23:45)

      Susufler0 [utilizator] i-a raspuns lui Catalin

      Da aia cu "imn al demnitatii umane",nu ti-a placut ? Mai lipsea doar sa ataseze CD-ul cu muzica si cu aranjamentul vocal. Pacat, mare pacat. Mi-e greu sa cred ca instanta de recurs, pe o astfel de motivare, poate inaspri prima sentinta.
  • -2 (2 voturi)    
    Dragnea (Marţi, 22 septembrie 2015, 17:09)

    Ord [utilizator]

    ar trebui sa bea lapte mai des. Parca era un tip intuitiv si inteligent... sa-i explice cineva de ce "a fost lasat" slobod.
  • +1 (1 vot)    
    Furtul de voturi mi grav decât furtul banilor. (Miercuri, 23 septembrie 2015, 8:58)

    vali47 [utilizator]

    Pentru toți cei implicați,ar merita interzicerea alegerii în orice funcție publică timp de unu-trei mandate,inclusiv interzicerea desfășurării oricărei activități politice.Furtul de voturi creează o stare de frustare alegătorilor.
  • 0 (0 voturi)    
    Dragnea are stofa comparativ cu Ponta !!! (Miercuri, 23 septembrie 2015, 10:01)

    andreesanu [anonim]

    Daca s-ar dori lichidarea PSD ar trebui sa se inceapa cu Dragnea pe asta-l duce mintea sa faca si sa desfaca
    multe !!!.Ponta a fost si ramine o VUVUZEA cu care poti da de pamant cand vrei ,n-are creer,are doar limba.
    Dragnea a fost recunoscut ca fiind un lider de drept ,iar cum justitia e plina de popindai pusi de PSD pe functii de rozatoare de nadejde, nimic nu poate sa schimbe jocul ,ca de lege nu putem vorbi, ca orcum nu se alica decit pentru noi astia multi si fraieri.


Abonare la comentarii cu RSS





ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Vineri