Vremea va deveni calduroasa in urmatoarele zile, media regionala diurna osciland intre 30 si 34 de grade Celsius, la nivelul intregii tari, in timp ce probabilitatea de aparitie a ploilor va fi mai mare in cea de-a doua jumatate a lunii septembrie, conform prognozei pentru perioada 14 - 27 septembrie, publicata, luni, de Administratia Nationala de Meteorologie (ANM) si citata de Agerpres.

In Banat, vremea se va incalzi treptat in primele zile ale intervalului, devenind calda, iar in zilele de 17 si 18 septembrie chiar deosebit de calda, cu medii regionale ale temperaturilor maxime de pana la 33 - 34 de grade. Incepand cu data de 19 septembrie, vremea se va raci, astfel incat pe parcursul celei de-a doua saptamani se vor inregistra valori termice diurne, in medie, de 22 - 23 de grade, apropiate de cele normale pentru ultima decada a acestei luni. Temperaturile minime vor oscila in medie intre 12 si 18 grade, in prima saptamana, si intre 10 si 12 grade, in cea de-a doua saptamana. Probabilitatea pentru averse, in general slabe cantitativ, va fi mai mare dupa data de 19 septembrie, cand acestea pot aparea zilnic.

In Crisana, in primele zile ale intervalului, valorile maxime de temperatura vor fi in crestere si vor caracteriza o vreme calda, chiar deosebit de calda in zilele de 17 si 18 septembrie, cand vor ajunge la medii regionale de 33 - 34 de grade. Din 19 septembrie, vremea se va raci, astfel incat, pe parcursul celei de-a doua saptamani, se vor inregistra temperaturi diurne in medie de 22 - 23 de grade, apropiate de cele normale pentru ultima decada a acestei luni. Temperaturile minime vor oscila in medie intre 12 si 18 grade, cu exceptia noptilor din perioada 22 - 27 septembrie, cand se vor situa doar intre 10 si 12 grade. Aversele isi vor face aparitia aproape zilnic, dupa data de 19 septembrie.

Pentru regiunea Transilvaniei, meteorologii estimeaza o vreme ce se va incalzi treptat la inceputul intervalului, devenind chiar deosebit de calda in perioada 17 - 19 septembrie, cand vor fi maxime, in medie regionala, cuprinse intre 30 si 32 de grade. Ulterior, valorile termice diurne vor scadea, iar pe parcursul celei de-a doua saptamani vor ajunge la medii de 20 - 22 de grade, apropiate de cele normale pentru ultima decada a acestei luni. Temperaturile minime vor oscila in medie intre 10 si 14 grade, in prima saptamana si intre 8 si 10 grade, in cea a doua saptamana. Probabilitatea de aparitie a ploilor va fi mai mare in intervalul 20 - 24 septembrie.

Potrivit ANM, in primele zile ale intervalului, valorile maxime de temperatura vor fi in crestere si vor caracteriza o vreme calda, chiar deosebit de calda in perioada 17 - 19 septembrie, cand vor ajunge la medii de 31 - 32 de grade. Dupa acest interval, vremea se va raci, iar temperaturile diurne, in medie regionala, vor oscila intre 20 si 22 de grade, valori apropiate de cele normale pentru ultima decada a acestei luni. In noptile din perioada 15 - 21 septembrie, temperaturile minime se vor incadra, in medie, intre 12 si 16 grade, iar in restul intervalului se vor situa in jurul valorii de 10 grade. In jurul datei de 20 septembrie, vor fi averse, posibil mai insemnate cantitativ, dar ploi slabe pot aparea si in intervalul 21 - 26 septembrie.

In Moldova, vremea se va incalzi treptat in primele zile si va deveni calda pentru aceasta perioada, mai ales intre 17 si 19 septembrie, cand vor fi temperaturi maxime cuprinse, in medie regionala, intre 28 si 30 de grade. Apoi, valorile termice diurne vor scadea, pana la 22 de grade, apropiate de cele normale pentru ultima decada a acestei luni. Temperaturile minime vor fi cuprinse, in medie, intre 12 si 16 grade, cu exceptia ultimelor nopti, cand se vor apropia de 10 grade. Ploi, in general slabe cantitativ, pot aparea mai ales dupa data de 19 septembrie.

In Dobrogea, in prima saptamana, temperaturile maxime vor creste usor, de la medii regionale de 22 - 23 de grade, pana in jurul valorii de 26 de grade, in perioada 18 - 20 septembrie, dupa care, in cea de-a doua saptamana, vor scadea spre medii de 22 de grade. Minimele termice se vor situa, in medie, intre 14 si 17 grade, pe tot parcursul intervalului. Probabilitatea de aparitie a ploilor, in general slabe cantitativ, va fi mai mare incepand cu data de 22 septembrie.

In Muntenia, in primele zile ale intervalului, valorile maxime de temperatura vor fi in crestere si vor ajunge, pe 18 si 19 septembrie, la o medie regionala de 30 de grade. Ulterior, vremea se va raci treptat, astfel incat pe parcursul celei de-a doua saptamani se vor inregistra temperaturi diurne de pana la 24 de grade, apropiate de cele normale pentru ultima decada a acestei luni. Temperaturile minime vor oscila in medie intre 13 si 16 grade, mai putin in ultimele nopti, cand se vor situa in jurul valorii de 12 grade. Probabilitatea de ploaie va fi mai mare in perioada 20 - 23 septembrie.

In Oltenia, in primele zile ale intervalului, vremea se va incalzi, devenind calda pentru aceasta perioada in 18 si 19 septembrie, cand temperaturile maxime vor ajunge la medii regionale in jurul valorii de 30 de grade. Apoi, vremea se va raci treptat, iar in cursul celei de-a doua saptamani se vor inregistra temperaturi diurne, in medie, de pana la 22 de grade, apropiate de cele normale pentru ultima decada a acestei luni. Minimele nocturne vor oscila, in medie, intre 13 si 16 grade, exceptand ultimele nopti cand se vor situa in jurul valorii de 12 grade. Dupa data de 20 septembrie sunt asteptate si cateva averse.

La munte, pana in jurul datei de 18 septembrie, vremea se va incalzi treptat, valorile termice diurne ajungand, in medie, la 24 de grade, dupa care se va raci, astfel incat pe parcursul celei de-a doua saptamani vor fi valori maxime in jurul a 14 grade. In noptile din perioada 17 - 20 septembrie, mediile temperaturilor minime se vor incadra intre 12 si 14 grade, iar in restul intervalului se vor situa intre 6 si 10 grade. Ploile vor avea o probabilitate mai mare de aparitie dupa data de 20 septembrie.

Estimarile meteo sunt realizate de ANM pe baza produselor numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durata (ECMWF) de la Reading, Anglia.