Lasarea in libertate sub control judiciar a celor sapte tineri din Vaslui acuzati ca au violat o fata de 18 ani a produs "un sentiment de indignare", avand in vedere gravitatea faptelor si pericolul pentru ordinea publica, arata instanta in motivarea deciziei de condamnare si arestare a agresorilor, relateaza Mediafax.

In documentul citat se arata ca masura arestarii preventive este necesara "pentru inlaturarea unei stari de pericol pentru ordinea publica".

"Pericolul pentru ordinea publica este relevat nu numai de potentialul infractional al inculpatilor, de gravitatea faptelor, ci, intre altele, si de orice manifestare apta a vatama climatul social firesc, optim pentru mentinerea linistii cetatenilor si respectarea drepturilor acestora", a notat magistratul de la Judecatoria Vaslui in motivarea deciziei din 17 august de condamnare a celor sapte tineri la pedepse cuprinse intre cinci ani si opt luni si opt ani si patru luni de inchisoare pentru viol si, totodata, de arestare preventiva a acestora.

De asemenea, conform documentului citat, "dupa momentul plasarii inculpatilor sub masura preventiva a controlului judiciar", a fost resimtit "la nivelul comunitatii locale si nationale un puternic sentiment de indignare cu privire la faptul ca persoane acuzate de fapte grave sunt judecate sub o masura mai putin restrictiva".

"Instanta nu va analiza strict sub acest aspect oportunitatea inlocuirii masurii preventive, respectiv reactia mediatica si a persoanelor fizice exprimata atat in mod public prin intermediul mijloacelor de comunicare cat si in mod direct, dar nici nu poate sa faca abstractie de aceste lucruri, intrucat aceasta reactie este o expresie evidenta a unei stari de indignare, de temere generala ca persoane judecate pentru grave fapte au o reactie sfidatoare la adresa actului de justitie", mai arata sursa citata.

In acest sens, in motivare se mentioneaza ca mama unuia dintre inculpati a lansat pe Facebook o campanie de denigrare a persoanei vatamate.

"Este drept ca aceasta campanie nu a provenit direct din partea inculpatilor, insa o astfel de atitudine a unui parinte a inculpatului este o exteriorizare indirecta a atitudinii inculpatilor fata de victima. Acest aspect reiese si din modalitatea in care inculpatii, prin aparatori, si-au formulat apararile, centrate pe a demonstra calitatea morala scazuta a victimei", mai arata instanta.

Conform sursei citate, "este de notoritatea ca cei sapte tineri au avut de cele mai multe ori reactii nepotrivite si cuvinte neadecvate la adresa faptelor in momentele in care au fost filmati sau fotografiati de catre reprezentantii media".

"Aceste imagini au devenit publice, alimentand astfel reactia negativa a oamenilor de rand si avand aptitudinea de a crea o puternica presiune asupra persoanei vatamate", se precizeaza in motivare.

In documentul citat se mai arata, pe de alta parte, ca fata de 18 ani nu a vrut sa intretina raporturi sexuale cu niciunul dintre tineri si l-a rugat pe fiecare sa o duca acasa, insa acestia i-au spus ca vor face acest lucru dupa ce va intretine relatii sexuale cu toti.

"I-a fost frica cand a intretinut cu acestia raporturi sexuale, a plans, a lesinat atunci cand inculpatul Burada Ovidiu Silviu a asezat-o in genunchi pentru a intretine un act sexual oral", mentioneaza instanta, care precizeaza ca Burada a recunoscut acest lucru.

Potrivit sursei citate, fata a fost indusa in eroare "cu privire la motivul pentru care a urcat in autovehiculul condus de inculpatul Burlacu Paul Andrei, necunoscand intentia inculpatilor de a intretine relatii sexuale cu aceasta".

De altfel, Burada, in declaratia data magistratilor, marturiseste ca i-a spus fetei sa se urce in masina pentru a discuta despre relatia pe care au avut-o.

"Noi plecasem cu intentia de a o lua din Vaslui si a intretine relatii sexuale cu mai multi baieti, prieteni de-ai mei...ea nu stia ce aveam noi de gand sa facem", a spus Burada.

Pe de alta parte, instanta a retinut ca Ioan Surleac, in cazul caruia fata a retras plangerea penala prealabila, a ajuns ultimul in apropierea localitatii Moara Domneasca, unde se aflau ceilalti, dar ca acesta a intretinut relatii sexuale cu victima, desi aceasta l-a rugat sa fie dusa acasa.

"Surleac Ioan a constientizat ca persoana vatamata nu sta in autovehicul de bunavoie, fiind tinuta acolo cu scopul de a intretine relatii sexuale", se arata in motivarea instantei.

Totodata, instanta subliniaza ca este "lipsita de relevanta calitatea morala a persoanei vatamate, aspect pe care inculpatii au vrut sa-l evidentieze prin apararile pe care si le-au formulat".

De asemenea, in documentul citat se mentioneaza ca in cazul lui Ovidiu Burada, care a primit cea mai mare pedeapsa, sapte ani de inchisoare pentru viol in forma agravanta si patru ani pentru lipsire de libertate, instanta a considerat ca faptele sale au fost de o gravitate sporita.

"Acest inculpat a venit cu ideea de a intretine relatii sexuale cu vatamata, a contactat-o telefonic, a convins-o sa urce in autovehicul, a amenintat-o ca daca nu va intretine relatii sexuale, va fi violata de toti, infrangand astfel vointa femeii, a dezbracat-o, a tipat la ea si in cele din urma actiunile sale au determinat lesinul victimei", mai arata instanta.

Cei sapte tineri acuzati ca au violat o fata de 18 ani au fost condamnati, in 17 august, de Judecatoria Vaslui, la pedepse cuprinse intre cinci ani si opt luni si opt ani si patru luni de inchisoare, precum si la plata unor daune morale de 50.000 de lei catre tanara, decizia instantei nefiind insa definitiva.