Un turist care a ramas blocat in namol cu un caiac a fost salvat, sambata, in urma unei actiuni comune a Garzii de Coasta si a Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta din Tulcea, pentru scoaterea barbatului din zona respectiva fiind nevoie de interventia unui elicopter, anunta Mediafax.

Sambata, in jurul orei 9.30, la centrul de coordonare SCOMAR a fost primita o solicitare din partea ISU Tulcea pentru declansarea unei actiuni de cautare si salvare a unui turist aflat intr-un caiac, care a ramas blocat in namol, in zona Zatoane.

Accesul in zona a fost posibil doar cu ajutorul unui elicopter. La ora 13.55, elicopterul l-a ridicat pe turist cu ajutorul unui troliu, acesta fiind transportat in siguranta la Tulcea, unde a fost preluat de un echipaj al ISU Tulcea.