ROMATSA: Controlorii de trafic aerian ameninta ca vor intra in greva generala din 1 septembrie

de R.M.     HotNews.ro
Luni, 24 august 2015, 13:16 Actualitate | Esenţial

Controlorii de trafic aerian ROMATSA ameninta ca vor intra in greva generala din 1 septembrie, daca cele 14 revendicari pe care le au nu vor fi solutionate, ei sustinand ca problemele lor sunt "de viata si de moarte" si privesc siguranta calatorilor, scrie Mediafax.

Gabriel Tudorache, unul dintre liderii sindicalistilor din Administratia Romana a Serviciilor de Trafic Aerian, a anuntat, luni, ca a fost trimisa la ministrul Transporturilor, Iulian Matache, la Consiliul de Administratie si la conducerea ROMATSA notificare privind declararea grevei generale in toate unitatile ROMATSA, incepand cu 1 septembrie, ora 11.00.

"Vom proceda la declansarea grevei, daca pana in acel moment organele statului abilitate nu vor reusi sa revolve problemele pe care le avem la ROMATSA. Si pot sa va spun ca sunt probleme de viata si de moarte de la ROMATSA, deci nu este vorba de bani, nu e vorba de absolut nimic, ci chiar de viata si de moarte, de siguranta pasagerilor, de siguranta salariatilor ROMATSA", a spus Tudorache.

Liderul sindical a subliniat ca daca se ajunge la greva generala la ROMATSA, impactul va fi "catastrofal", petnru ca nu va fi pentru doua ore, ci va fi generala si se va opri total activitatea controlorilor de trafic aerian din toate unitatile.

"Daca pana in acel moment nu se gasesc solutiile si organele statului nu iau absolut nicio masura, cum nu au facut pana azi, desi avem numeroase plangeri facute atat la DNA, atat la Parlament, la Senat, la presedinte, la Camera Deputatilor, deci nimeni nu ne ia in seama, la Curtea de Conturi si asa mai departe. Avem un numar de peste 20 de procese pe care le-am intentat acestei conduceri ilegale. In mod cert, daca pana atunci nu se rezolva lucrurile, vom declansa greva generala, impactul va fi, din punctul nostru de vedere, catastrofal, avand in vedere faptul ca nu o sa dureze doar doua ore, ci este o greva generala totala", a mai spus Gabriel Tudorache.

UPDATE Discutiile intre sindicalistii de la ROMATSA la ministrul Transporturilor, Iulian Matache, s-au finalizat fara rezultat, sindicalistii afirmand ca nu se mai poate negocia si cerand sprijinul societatii civile pentru a intra in greva generala din 1 septembrie. Ulterior ei au avut o intalnire cu ministrul Transporturilor, Iulian Matache.

Angajatii ROMATSA il acuza pe directorul Aurel Stanciu ca nu a respectat nimic din ceea ce sindicalistii au stabilit, in scris, cu Ministerul Transporturilor si sunt nemultumiti de faptul ca nici ministrul Iulian Matache nu reactioneaza.

Liderul sindical Gabriel Tudorache anunta, saptamana trecuta, ca ar putea fi declansata greva generala la ROMATSA, el declarand atunci ca tuturor reprezentantilor sindicatului le-a fost diminuat salariul cu o treime, in mod abuziv.

Negocieri ale sindicatelor cu reprezentantii ROMATSA si cu cei ai Ministerului Transporturilor au avut loc in luna iulie, la discutii fiind prezent atunci si ministrul Transporturilor, Iulian Matache.

In 15 iulie, sindicalistii ROMATSA au fost in greva de avertisment, timp de doua ore, perioada in care a fost asigurat doar 33,3% din traficul aerian al unei zile obisnuite.

Acestia au 14 revendicari pe care le solicita in noul contract colectiv de munca. Printre altele, ei cer pensionarea la 55 de ani si introducerea unui articol prin care, dupa aceasta varsta, un controlor de trafic sa aiba posibilitatea sa fie trecut pe un alt post in ROMATSA pe masura pregatirii lui, in speta la o directie operationala sau de siguranta.

Directorul general al ROMATSA, Aurel Stanciu, spunea atunci ca sindicatele au avut o pozitie inflexibila privind solicitarile angajatilor si ca unele dintre acestea "exced prevederile legale".

ROMATSA - Administratia Romana a Serviciilor de Trafic Aerian are in prezent 1.530 de angajati. Intre 2.500 si 3.000 de aeronave tranziteaza, in fiecare zi, teritoriul Romaniei.










4501 vizualizari
  • -1 (9 voturi)    
    mda... (Luni, 24 august 2015, 14:06)

    capatu` satului [anonim]

    de vaiat si de moarte, da` daca se poate mai mult o altfel de viata pe picior mare,
    loc de munca la stat si dupa pensionare, etc,
    asa am vrea si noi,

    bine daca toti la romatsa sunt laureati de Nobel intelegem se justifica solicitarile;

    altfel sa puna mana pe lucru, ca e plina tara de someri;
    presupun ca un controlor de trafic nu are nevoie nici macar de un doctorat;
    am putea pune niste militieni in loc, sigur nu ar face atatea nazuri;

    tara`i in criza si are si alte nevoi in fara de visurile eroice ale unora de la romatsa ce se apropie de pensie,

    iubesc tradarea dar urasc pe tradator
  • +2 (4 voturi)    
    Va sustin (Luni, 24 august 2015, 15:28)

    OrlyOpinions1 [anonim]

    Felicitari! Continuati lupta, sunteti un exemplu pentru Romania, unii din putinii care lupta impotriva gradatilor numiti in functii executive care paralizeaza si capuseaza activitatea institutiilor statului.
    In alta ordine de idei, negocierea de pe pozitii de forta nu este benefica pentru nimeni si nu creaza o imagine buna pentru lupta sindicala, e mai bine sa faceti greve de durata scurte si dese, eu cred ca 2 ore zilnic e destul de convingator. (sunt ferm convins ca nu sunteti atat de radicali si de determinati ca toti cei care nu sunteti aveti clauza in vigoare pe termene sa va depuneti in bloc demisia)
    In Romania bateti la usi la usi cat timp marele lider de sindicat Oprea tine toata clasa politica in sah, concentrati-va pe Eurocontrol si pe presiuni din partea Bruxelului.
  • +2 (8 voturi)    
    RUSINE!! (Luni, 24 august 2015, 15:42)

    al123 [utilizator]

    Eu cand am vorbit cu ei , cereau pensionare la 50 de ani... acum cer sa munceasca mai putin , dupa 55 ... Poate revin la realitate si se duc acasa la 55 de ani , 5 ani stau pe banii lor , apoi de la 60 de ani isi iau pensia de maxim 2000 lei pe luna ( fiindca mai mult nu au cotizat, iar dupa 65 de ani , isi pot lua pensia pentru care au cotizat adica 4000-5000 lei maxim .
    Asa sa fie oare ?
    Pensiile lor pentru care ( desi au salarii de peste 20 000 lei , nu au cotizat fiindca se platesc doar pentru 5 salarii medii pe economie ) sunt de peste 10000 lei , de unde se vor plati oare ?

    Un nesimtit de la Rmatsa spunea ca din contributiile lor la Pensii , se platesc pensiile a cateva zeci de mii de pensionari, adica un orasel mic din Romania.
    Ce nu spunea idiotul era ca , pentru pensiile lor , date de-a moaca de stat , trebuie sa plateasca contributii peste 100 000 de oameni , care nu au privilegii , trag de crapa pana la 65 de ani daca mai apuca.
    Ei vor si pensii mari si varsta mica de pensionare ca sa mai traiasca o viata pe spatele fraierilor.

    Ar trebui sa primeasca fix cat au cotizat si doar la 65 de ani. In rest cine intra in somaj de la ei , sa zica merci ca habar nu are cum e sa traiesti muncind in economia romaneasca la Patron , multinationala sau bugetar ....

    RUSINE fiindca scoala facuta de ei este o spoiala , iar angajarile sunt facute pe pile in ultimii 25 de ani .
    • 0 (0 voturi)    
      nu prind ei atata pensie cat crezi (Vineri, 4 noiembrie 2016, 13:39)

      djpitagora [utilizator] i-a raspuns lui al123

      conform statisticilor din cauza stresului majoritatea prin doar 2 ani de pensie. Cazuri de infarct in randul lor la 50 de ani sunt din nou suficiente.

      Ca sa nu mai zic ca nu-ti doresti ca avionul tau sa fie dirijat de un mosneag de 60 de ani cu probleme de sanatate. Ultima oara cand am verificat, pe plan international, si daca ai o durere de cap nu ai voie sa dirijezi avioane
  • 0 (4 voturi)    
    Comparatii..... (Luni, 24 august 2015, 15:58)

    ana-pat [utilizator]

    Daca doctorii ( e cel mai recent exemplu ) ar avea 4-5000 euro pe luna nu ar mai pleca niciunul din tara. Cu stresul din garzi se descurca ei . Ca sa nu vorbim de anii de studii........ Si pe linga doctori mai gasim numeroase alte meserii la fel de stresante si la fel de prost platite .
    E bine sa nu rascolim rahatul prea mult ca incepe sa puta.


Abonare la comentarii cu RSS

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Duminică