Membrii Consiliului Superior al Magistraturii vor completarea codurilor de procedura penala si civila astfel incat sa fie caz de revizuire a unei hotarari judecatoresti si situatia in care aceasta s-a intemeiat pe un articol declarat neconstitutional inaintea pronuntarii unei decizii definitive, scrie Mediafax.

Propunerea a fost formulata de membrii Comisiei nr. 1 din cadrul Consiliului Superior al Magistraturi (CSM) - Independenta si responsabilizarea justitiei, eficientizarea activitatii acesteia si cresterea performantei judiciare, integritatea si transparenta sistemului judiciar.

Comisia a constatat ca articolul 453 din Codul de procedura penala si articolul 509 din Codul de procedura civila se refera doar la situatia in care Curtea Constitutionala declara neconstitutionala o prevedere legala dupa ce hotararea a devenit definitiva.

"Or aceasta situatie pare sa creeze o inegalitate intre justitiabili in fata legii, dupa cum hotararea judecatoreasca definitiva a fost pronuntata inainte sau dupa decizia Curtii Constitutionale de declarare a neconstitutionalitatii unei dispozitii legale. O astfel de situatie nu este permisa de art. 16 alin. 1 din Constitutie", se arata in minuta sedintei Comisiei.

Conform documentului citat, Comisia a apreciat necesar ca revizuirea sau o alta cale extraordinara de atac sa fie accesibila si atunci cand decizia Curtii Constitutionale exista anterior hotararii judecatoresti definitive, iar aceasta din urma a fost pronuntata cu nesocotirea deciziei CC. Mai mult, Comisia a constatat diferenta de reglementare din cele doua coduri in privinta acestui caz de revizuire.

"Comisia a propus Plenului transmiterea punctului de vedere catre Ministerul Justitiei, impreuna cu solicitarea de promovare a unor proiecte de acte normative care sa vizeze completarea celor doua coduri de procedura astfel incat sa constituie caz de revizuire a hotararilor judecatoresti (sau caz de exercitare a altei cai extraordinare de atac) si situatia in care hotararea s-a intemeiat pe o prevedere legala ce a fost declarata neconstitutonala anterior pronuntarii hotararii judecatoresti definitive", se mai arata in minuta sedintei Comisiei.

In aceeasi sedinta, reprezentantii CSM au discutat si despre necesitatea completarii articolului 31 din Legea 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, cu trei alineate.