Peste 16.000 de medici au aderat la un grup de initiativa creat pe Facebook, unde discuta despre salariile mici din sistemul sanitar, dar si despre o posibila greva generala, semnaleaza Mediafax. Grupul se numeste "Medici gata de greva generala. Solicitam salarii decente!" si numara numara peste 16.200 de membri.

Exodul medicilorFoto: Laurentiu Diaconu-Colintineanu

UPDATE Ora 20:00Ministrul Sanatatii, Nicolae Banicioiu, a anuntat o intalnire cu sindicatele din sanatate si ale medicilor saptamana viitoare, dar si cu premierul Victor Ponta si cu ministrul Finantelor, Eugen Teodorovici, pentru a gasi solutii de majorare a veniturilor medicilor.

"Ma voi intalni saptamana viitoare cu reprezentantii sindicatelor din sanatate si ai medicilor, dar si cu premierul Victor Ponta si ministrul de Finante, Eugen Teodorovici, si sunt convins ca vom gasi solutii pentru majorarea veniturilor medicilor! Este o misiune in care vom reusi si cred ca am aratat in acesti ani ca imi respect angajamentele!", a scris sambata pe Facebook ministrul Sanatatii, Nicolae Banicioiu, citat de Agerpres.

"Chiar daca Inalta Curte a decis ca medicii sunt functionari publici, sunt convins ca impreuna - toate puterile statului - vom gasi o solutie pe care medicii o merita, pentru ca fara un sistem sanitar dezvoltat nu putem evolua ca natiune", a adaugat Banicioiu.

Membrii grupului creat pe Facebook solicita salarii decente si eliminarea statutului de functionar public al medicilor si dzbat subiecte precum infrastructura invechita, lipsa medicamentelor si a materialelor sanitare, precum si folosele materiale primite de la pacienti, declarate recent ilegale.

Pe grup este promovata si o petitie lansata de Grupul de initiativa pentru un act medical de calitate pe petitieonline.com si semnata pana in prezent de peste 1.700 de persoane.

In petitie se vorbeste despre "degradarea climatului de lucru din sistemul sanitar din tara noastra": "Cadrele medicale parasesc masiv tara, pacientii sunt profund nemultumiti de modul in care sunt tratati in sistem, decidentii sunt ezitanti, fara o strategie clara, sindicatele murmura ceva ce nu aude nimeni, Colegiul Medicilor tace si tacerea tuturor devine asurzitoare, complice si vinovata", arata initiatorii.

Colegiul Medicilor a criticat, vineri, decizia Inaltei Curti de Casatie si Justitie, care a decis ca medicii care lucreaza in sistemul public de sanatate nu pot primi plati suplimentare sau donatii de la pacienti, fiind asimilati functionarilor publici.

Medicii care lucreaza in sistemul public de sanatate nu pot primi plati suplimentare sau donatii de la pacientii lor, aceasta practica fiind in dezacord cu normele penale aflate in vigoare, potrivit unei decizii a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, publicata pe 5 august in Monitorul Oficial al Romaniei. "Stabileste ca fapta medicului din sistemul public de sanatate, care are calitatea de functionar public, in acceptiunea dispozitiilor art.175 alin.1 lit. b teza a-ll-a din Codul penal, de a primi plati suplimentare sau donatii de la pacienti, in sensul art. 34 alin. 2 din Legea nr.46/2003 privind drepturile pacientului, nu constituie o exercitare a unui drept recunoscut de lege care sa atraga incidenta dispozitiilor art.21 alin.1 teza I-a din Codul penal", au hotarat magistratii instantei supreme.

Potrivit deciziei ICCJ, chiar daca in articolul 34 alineatul 2 din Legea 46/2003 privind drepturile pacientului se arata ca "pacientul poate oferi angajatilor sau unitatii unde a fost ingrijit plati suplimentare sau donatii, cu respectarea legii", medicul nu le poate accepta, deoarece legea interzice totodata primirea unor plati suplimentare sau donatii de catre acestia din urma.