Premierul Victor Ponta a avut joi o convorbire telefonica cu omologul sau din Republica Moldova, Valeriu Strelet. Cei doi au discutat despre proiectele de infrastructura energetica si transporturi si au stabilit sa aiba o intalnire la Chisinau pana la sfarsitul lunii.

"Cei doi Prim Ministri au evaluat prioritățile de pe agenda bilaterală, în special cele ce privesc proiectele de infrastructură energetică și transporturi. In domeniul energetic, vor fi continuate proiectele de interconectare planificate și agreate prin Memorandumul încheiat în acest an si, în acest sens, s-a stabilit ca în perioada urmatoare sa aiba loc noi contacte la nivelul companiilor din domeniu.

Obiectivele si proiectele discutate in cadrul convorbirii telefonice de catre cei doi Prim Ministri vor trebui sa progreseze pana la desfasurarea viitoarei Comisii interguvernamentale pentru integrare europeana, din toamna acestui an.

Primul Ministru Victor Ponta si Primul Ministru Valeriu Strelet au stabilit sa se intalneasca la Chisinau in cadrul unei reuniuni de lucru, pana la sfarsitul lunii august, pentru continuarea dialogului pe temele prioritate de colaborare bilaterala" se arata in comunicatul guvernului.