22 de organizatii adunate sub egida retelei neguvernamentale Rupem tacerea despre violenta sexuala si a Retelei pentru prevenirea si combaterea violentei impotriva femeilor, trimit o scrisoare publica ministerelor si institutiilor cu atributii si responsabilitati in domeniul violentei sexuale, in care expun problemele actuale privind serviciile oferite victimelor. Acestea solicita autoritatilor la o intalnire de lucru in vederea stabilirii unui plan de actiune interinstitutional, cu participarea societatii civile, pentru asigurarea protectiei, asistentei de specialitate si respectarea drepturilor victimelor si supravietuitoarelor violentei sexuale.

  • Scrisoarea deschisa trimisa de reteaua neguvernamentala Rupem tacerea despre violenta sexuala si a Reteaua pentru prevenirea si combaterea violentei impotriva femeilor

Catre Cabinetul Primul Ministru,

Ministerul Justitiei,

Ministerul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale,

Minsiterul Afacerilor Interne,

Ministerul Sanatatii,

Ministerul Educatiei,

Consiliul Superior al Magistraturii

Prin aceasta scrisoare, Reteaua neguvernamentala Rupem tacerea despre violenta sexuala si Reteaua pentru prevenirea si combaterea violentei impotriva femeilor solicita organizarea unei intalniri de lucru in vederea stabilirii unui plan de actiune interinstitutional, cu participarea societatii civile, pentru asigurarea protectiei, asistentei de specialitate si respectarea drepturilor victimelor si supravietuitoarelor violentei sexuale. Un astfel de dialog intre ministerele si institutiile cu atributii si responsabilitati in domeniu, pe de o parte, si societate civila, pe de alta parte, este necesar pentru garantarea accesului la justitie si la servicii de asistenta pentru victimele violentei sexuale, inclusiv prin armonizarea practicilor existente cu normativele internationale de drepturile omului.

Ne exprimam revolta fata de modul in care a fost instrumentat si mediatizat cazul de viol in grup si lipsire de libertate din judetul Vaslui, precum si de lipsa unei reactii adecvate, coerente si ferme a autoritatilor la nivel national si local. Ne exprimam indignarea privind eliberarea inculpatilor din arest preventiv si judecarea lor in stare de libertate pe motivul lipsei antecedentelor penale, desi trei dintre acestia au recunoscut fapta, iar violul in grup constituie o agravanta. Presiunile exercitate de catre cei 7 agresori din Vaslui aflati in libertate si de catre familiile acestora asupra tinerei agresate nu ar fi avut loc daca legislatia romaneasca prevedea posibilitatea emiterii unui ordin de protectie. Din pacate, experienta tinerei nu este o exceptie. Femeile cu care intram in contact prin programele noastre ajung sa caute sprijin in afara unui sistem care le lasa vulnerabile in fata agresorilor. De asemenea, Reteaua Rupem tacerea despre violenta sexuala este ingrijorata de numeroasele cazuri de viol prezentate de mass-media in care nu au functionat masuri de protectie a victimelor pe parcusul procedurilor penale sau in care urmarirea penala a trenat, fapt ce a expus supravietuitoarea la re-victimizare in tot acest timp, desi statul are obligatia de a lua masuri pentru a evita acest lucru. In foarte multe cazuri, lipsa protectiei efective acordate victimelor inseamna ca acestea sunt supuse la presiuni, hartuite pentru o impacare cu agresorul, denigrate, blamate, fapte al caror efect este minimalizarea agresiunii sexuale si, implicit, a suferintei victimei.

In acelasi timp, consideram ca lipsa de vizibilitate a altor cazuri de violenta sexuala creeaza iluzia ca aceste tipuri de infractiuni sunt rare. In realitate, statisticile arata ca peste 600.000 de femei din Romaania au fost la un moment dat victime ale unor agresiuni sexuale, iar dintre acestea un numar infim beneficiaza de servicii psiho-sociale si acces efectiv la justitie. Consideram ca acest lucru se datoreaza barierelor legislative, administrativ-procedurale, dar si social-culturale: parcursul interinstitutional al supravietuitoarelor este anevoios si descurajant, acestea fiind uneori victimizate secundar de specialistii cu care intra in contact - politisti, medici-legisti, procurori, chiar judecatori - care le blameaza, direct sau indirect, pentru agresiune. De asemenea, goluri legislative conduc la lipsa protectiei efective in fata agresorilor sexuali si la o rata extrem de mica a condamnarilor, insotita de pedepse mici. In anul 2014 Politia Romana a inregistrat un numar de 875 de violuri, iar Parchetul a trimis in judecata 469 persoane fizice pentru aceasta infractiune. Insa numarul cazurilor de violenta sexuala este mult mai mare: la nivelul Uniunii Europene, mai putin de 14% din experientele cele mai grave de violenta de gen (cauzate fie de un partener, fie de un non-partener) sunt raportate, iar, dintre toate formele de violenta, cea sexuala constituie cel mai mare tabu. Alte probleme comune cu care se confunda victimele sunt: lipsa sanctiunilor administrativ-legale acolo unde legea sau codul deontologic profesional permite in cazuri de blamare a victimei; practica juridica deficitara - faptul ca agresorii scapa nepedepsiti, iar victimele nu beneficiaza de masuri de protectie - contribuie la descurajarea raportarii si, implicit, la incurajarea infractionalitatii sexuale. Asadar, putem vorbi de o cultura a tacerii in jurul violentei sexuale.

Identificam, de asemenea, alte lipsuri: in prezent, in Romania nu exista niciun centru de criza in caz de viol si violenta sexuala sau o linie telefonica de urgenta gratuita pentru victimele violentei de gen. De asemenea, lipsesc reglementari legale clare care sa asigure victimelor servicii gratuite de specialitate: consiliere psihologica imediata, de criza si pe termen lung, asistenta juridica, decontarea certificatului medico-legal, protocol privind asistenta medicala de urgenta pentru victimele violentei sexuale (tratament pentru combaterea bolilor transmisibile sexual, inclusiv HIV, contraceptie de urgenta etc) echiparea spitalelor cu seturi de prelevarea de probe in cazuri de viol ("rape kits").

Salutam semnarea Conventiei Consiliului Europei privind prevenirea si combaterea violentei femeilor si a violentei domestice (Conventiei de la Istanbul) si solicita grabirea procesului de ratificare a acesteia de catre Parlamentul Romaniei, intrucat prevenirea violentei, protectia victimelor si trimiterea in judecata a infractorilor reprezinta punctele cheie ale Conventiei. De asemenea, atragem atentia asupra prevederilor speciale pentru victimele violentei sexuale, din Directiva 29/2012 a UE de stabilire a unor norme minime privind drepturile, sprijinirea si protectia victimelor criminalitatii si necesitatea transpunerii acestora, pana la termenul limita de 16 noiembrie 2015. In mod particular, Directiva mentioneaza obligativitatea statului de a asigura un sprijin orientat si integrat victimelor violentei sexuale (Art. 3b) si protectie deosebita pentru victimele violentei sexuale, din cauza riscului ridicat de victimizare secundara si repetata, a riscului de intimidare sau razbunare asociat unor astfel de violente (Art. 17), precum si masuri de protectie speciale (Art. 18).

In acelasi timp, avem convingerea ca barierele cu care se confrunta victimele nu pot fi depasite decat printr-un efort colectiv si printr-un parteneriat interinstitutional de durata, care sa implice consultarea sectorului neguvernamental in elaborarea politicilor publice si in adoptarea masurilor menite sa protejeze victimele violentei sexuale si sa imbunatateasca serviciile adresate acestora. Asadar, solicitam convocarea unei intalniri de lucru cu reprezentanti ai institutiilor mai sus numite, pentru a discuta punctual cum se pot schimba legi, practici si mentalitati pentru a reda victimelor increderea in justitie, demnitate umana si solidaritate. Propunem ca urmatoarele puncte sa se gaseasca pe agenda preliminara a acestei intalniri de lucru:

  • Constituirea unui grup de lucru alcatuit din reprezentanti ai ministerelor vizate si experti, reprezentanti ai societatii civile, care sa se intruneasca periodic pentru a dezbate politici publice menite sa garanteze protectia victimelor si servicii adecvate pentru acestea;
  • Protectia efectiva a supravietuitoarelor violentei sexuale, prin imbunatatirea masurilor preventive din Codul Penal si introducerea unor masuri ca ordinul de protectie/restrictie pe tot parcursul procedurilor penale;
  • Transpunerea corecta a Directivei 29/2012 a UE inclusiv prin asigurarea serviciilor de asistenta psihologica, juridica, sociala si medicala de calitate, gratuite, corespunzatoare traumei suferite, si identificarea unor solutii de parteneriat cu organizatii din societatea civila cu experienta;
  • Infiintarea unui serviciu integrat pentru femeile victime ale violentei sexuale, in cadrul unitatilor de primiri urgente, care sa ofere un raspuns imediat, coordonat si integrat vicimelor, inclusiv asistenta medicala de urgenta, examinare medico-legala, informarea privind drepturile victimei si sprijin in vederea demersului juridic;
  • Prevenirea infractiunilor de agresiune sexuala, prin campanii de educatie cu impact pe termen lung, si descurajarea lor prin pedepse legale proportionale cu gravitatea faptei comise;
  • Adoptarea de norme de lucru interne si organizarea de activitati de formare pentru politisti, procurori, medici legisti, judecatori si alti specialisti care intra in contact cu supravietuitoarele violentei sexuale, pentru a evita revictimizarea acestora;
  • Garantarea mentinerii agresorilor care si-au recunoscut faptele in arest preventiv, in cazuri de agresiune sexuala; riscul re-victimizarii, precum si exercitarii de presiuni si amenintari asupra victimei, familiei si cunoscutilor ei este foarte mare si constituie, in cazurile de viol, hartuire sexuala, un pericol social real.
  • Introducerea unor masuri de monitorizare mult mai stricte dupa ispasirea pedepselor pentru violatori pentru a preveni recidivarea, inclusiv adoptarea consilierii psihologice a agresorilor pe termen lung, din finantare proprie (exceptand cazurile sociale), in vederea reintegrarii acestora si diminuarii comportamentului agresiv;
  • Infiintarea unei linii telefonice (helpline) apelabile non-stop pentru consilierea victimelor violentei de gen.

Ne exprimam speranta ca acesta sa constituie un prim pas intr-un parteneriat de durata intre institutiile statului si organizatiile neguvernamentale care apara drepturile femeilor. Asteptam raspunsul dumneavoastra, insotit de o propunere privind data si locatia intalnirii de lucru.

Cu stima,

Reteaua neguvernamentala Rupem tacerea despre violenta sexuala si

Reteaua pentru prevenirea si combaterea violentei impotriva femeilor, formate din:

Centrul de Actiune pentru Egalitate si Drepturile Omului (ACTEDO), Asociatia pentru Libertate si Egalitate de Gen (A.L.E.G.), Centrul FILIA, Asociatia Front, Asociatia pentru Promovarea Drepturilor Femeilor Rome E-Romnja, Institutul Est European pentru Sanatatea Reproducerii (IEESR), Asociatia Femeilor Impotriva Violentei AFIV-Artemis, CPE - Centrul Parteneriat pentru Egalitate, Societatea de Analize Feministe AnA, Grupul QUANTIC, Asociatia Pas Alternativ, Asociatia Psihosfera, Centrul de Mediere si Securitate Comunitara (CSMC), Asociatia VIVAD, Asociatia Atena Delphi, Asociatia Transcena, Fundatia SENSIBLU, Asociatia GRADO - Grupul Roman pentru Apararea Drepturilor Omului, Asociatia ANAIS, Asociatia pentru Promovarea Femeilor din Romania - Timisoara, Societatea Doamnelor Bucovinene - Suceava, Asociatia Romanian Women's Lobby.

Contact:

Reteaua Rupem tacerea despre violenta sexuala:

Email: rupemtacerea@gmail.com; Website: www.violentadegen.ro;

www.Facebook.com/rupemtacereadespreviolenta

Reteaua pentru prevenirea si combaterea violentei impotriva femeilor

Website: www.violentaimpotrivafemeilor.ro