Procurorul sef al DNA, Laura Codruta Kovesi, a precizat marti ca anchetatorii care instrumenteaza dosarul de coruptie in domeniul farmaceutic vor stabili, in urma perchezitiilor efectuate marti, modul in care s-au prescris si comercializat anumite medicamente, informeaza Mediafax.

"Actiunea vizeaza activitatea infractionala care s-a realizat pe teritoriul mai multor judete. Sunt implicate mai multe unitati sanitare. Pot sa va asigur insa ca in cadrul anchetei vom verifica toate aspectele necesare pentru a lamuri modul in care s-au prescris anumite medicamente, modul in care s-au achizitionat anumite medicamente si, acolo unde va fi cazul, unde vorbim de diagnostice sau alte aspecte privind viata sau sanatatea altor persoane, vor fi contactate si se vor lua si masuri de prevenire, daca este cazul", a declarat Kovesi, prezenta la o ceremonie organizata la Academia Tehnica Militara.

DNA face marti 61 de perchezitii in Bucuresti si in sapte judete.Potrivit unor surse judiciare citate de Mediafax, in dosar este vorba de medici si farmacisti care favorizau medicamentele mai scumpe pentru cancer, iar doctorilor li se plateau excursii, li se deconta participarea la simpozioane si primeau diverse bunuri si servicii