Cei sapte vasluieni care au violat o fata de 18 ani, obligati sa se prezinte zilnic la Politie. Decizia a fost luata dupa mediatizarea cazului

de Alina Neagu     HotNews.ro
Marţi, 21 iulie 2015, 18:05 Actualitate | Esenţial

Cei sapte tineri din judetul Vaslui, judecati dupa ce au sechestrat si violat, in 2014, o tanara de 18 ani pe un camp si intr-o masina, pana cand aceasta a lesinat, sunt obligati sa se prezinte zilnic la Politie, masura fiind dispusa, marti, de conducerea IPJ Vaslui, in urma mediatizarii cazului, anunta Mediafax. Conducerea Politiei Judetene Vaslui a dispus, marti, ca tinerii din localitatea Valeni sa se prezinte zilnic la postul comunal de politie pentru a semna intr-un registru.

Decizia schimbarii programului de a se prezenta la Politie in cazul celor sapte tineri, de la patru la sapte ori pe saptamana, a fost luata in urma mediatizarii cazului. De altfel, a dost lansata o petitie on-line, semnata pana acum de peste 100.000 de persoane, prin care se cere judecarea in stare de arest preventiv a tinerilor.

"Pana acum, cele sapte persoane aveau obligativitatea de a se prezenta la Postul de Politie Valeni de patru ori pe saptamana. De astazi (n.r. - marti), trebuie sa semneze zilnic o foaie de prezenta. Nimeni nu lipseste, toti cei sapte sunt acasa, desi se inducea ideea ca doi ar fi plecat de la domiciliu. Daca nu respecta masurile, atunci propunem schimbarea masurii preventive", a declarat, marti, seful Politiei Judetene Vaslui, Mihai Carp.

Potrivit acestuia, politistii vasluieni "si-au facut datoria" in cazul celor sapte tineri acuzati de viol: "Nu ne face cinste si onoare acest caz pentru ca iarasi aparem pe prima pagina a ziarelor. Sunt cu constiinta impacata ca noi, ca Politie, ne-am facut datoria. Restul, fiecare institutie sa-si faca treaba profesionist", a mai spus Mihai Carp.

Cei sapte tineri cu varste cuprinse intre 18 si 27 de ani, din localitatea vasluiana Valeni, sunt judecati, sub control judiciar, dupa ce ar fi sechestrat si violat, timp de mai multe ore, in noiembrie 2014, o eleva de 18 ani, care ulterior a fost transportata la spital.

Dupa aproximativ trei ore, victima a fost dusa acasa si i s-a recomandat sa nu povesteasca despre cele intamplate. Insa, eleva a marturisit parintilor ca a fost abuzata sexual, fiind sesizate atat Politia cat si Ambulanta, un echipaj medical transportand-o la spital.

Retinuti initial de catre politisti, cei sapte tineri au fost arestati preventiv de Judecatoria Vaslui la trei zile dupa viol. La inceputul lunii aprilie, aceeasi instanta a decis eliberarea, pe rand, din arestul Politiei a celor sapte vasluieni acuzati de viol, fiind plasati in arest la domiciliu. In 19 iunie, Judecatoria Vaslui a inlocuit masura arestului la domiciliu cu cea a controlului judiciar in cazul celor sapte tineri. Prin acea decizie, instanta i-a obligat pe cei sapte sa se prezinte la IPJ Vaslui in zilele stabilite prin programul de supraveghere. De asemenea, cei sapte tineri au primit interdictia de a parasi satul Valeni, de a merge in baruri, la adunari publice si in locuri de agrement, de a participa la manifestari sportive, culturale sau alte adunari publice si de a detine, folosi sau purta arme. Acestia sunt obligati, de asemenea, sa nu ia legatura cu tanara pe care au violat-o, cu parintii acesteia si cu martorii din dosar.

Cei sapte au fost trimisi in judecata in decembrie 2014, pentru viol si lipsire de libertate, iar urmatorul termen va avea loc in 14 august la Judecatoria Vaslui.

Pe 23 iunie, in urma unei sesizari facute de Asociatia pentru Implementarea Democratiei (AID), Consiliul Superior al Magistraturii a sesizat Inspectia Judiciara sa faca verificari privind eliberarea din arest a celor sapte tineri.

Pe 25 iunie, mai multe organizatii neguvernamentale si asociatii care promoveaza prevenirea si combaterea violentei sexuale au solicitat Ministerului Justitiei si Presedintiei sa se implice in cazul elevei din judetul Vaslui, dupa ce autorii au fost pusi in libertate de catre instanta. In acest sens, reteaua "Rupem tacerea despre violenta sexuala", din care fac parte 15 asociatii, grupuri si ONG, a transmis o scrisoare deschisa celor doua institutii ale statului intitulata "Nu uitati drepturile victimelor".










10746 vizualizari
  • +19 (19 voturi)    
    problema fratzicule (Marţi, 21 iulie 2015, 18:15)

    rrat [utilizator]

    E ca sunt un pericol pentru societate...De aceea avem judecatori oameni si nu roboti. Sa discearna intre un furt de gaini si un viol. Arestul preventiv serveste acest scop si apoi influentarea anchetei...dovada ca au amenintat victima sa nu vorbeasca, ar fi fost un argument suficient sa fie pastrati la frigider.

    nimeni nu vad ca isi da cu parerea pur si simplu juridic...pana si cererea CSM contine fraze nelalocul lor, gen detalii despre lesinul victimei...

    affaire à suivre
    • +8 (8 voturi)    
      confuzie juriidica (Marţi, 21 iulie 2015, 19:25)

      T-Ora [utilizator] i-a raspuns lui rrat

      Judecatoarea o fi fost mai afumata cand a studiat dosarul, ca se poarta prin zona, si o fi crezut ca e vorba de violarea unei gaini. Ce poti sa crezi intr-un asemenea grav!

      Halal Justitie!
  • +11 (19 voturi)    
    ! (Marţi, 21 iulie 2015, 18:26)

    tudorr [utilizator]

    Apa de ploaie! Aia trebuiau linsati de populatie si de parintii victimei, dar ce sa te astepti la un popor jegos cum suntem noi??? Moralitate, educatie, constiinta si respectul fata de ceilalti cetateni din jur?? Neeehhh, e Vaslui frate, Rromania! Ascultati multe din "melodiile" populare sa vedeti ce versuri au si te sperii, lumea e primitiva rau, masa de manevre la vot si nimic mai mult!
    • +8 (8 voturi)    
      Sunt impotriva oricarei forme de linsaj, dar (Marţi, 21 iulie 2015, 18:57)

      midufi [utilizator] i-a raspuns lui tudorr

      ce JEG de justitie avem la Vaslui, frate...
      RUSINE acestor judecatori... O fi vreunul dintre ei tata de fata?
      Uite colea petitia on line: http://www.petitieonline.com/stats.php?id=120115
      si vedeti si site-ul oficial: http://portal.just.ro/333/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=33300000000074094&id_inst=333
  • +6 (8 voturi)    
    inca o data (Marţi, 21 iulie 2015, 18:52)

    Conservator [utilizator]

    Faptul ca machomenii au ajuns sa fie chemati la Politie zilnic din cauza presiunii opiniei publice nu este in regula, desi asa pare la prima vedere.
    Sa va povestesc ce o sa se intimple in viitor? In viitor 6 tineri vor viola o fata si creierele noastre vor trata cazul cu mai putina presiune pentru ca ne vom fi obisnuit deja. Apoi 8 jumatati de oameni vor viola o fata si opinia publica va fi din ce in ce mai apatica si blazata.
    Secretul, draga opinie publica, e punerea presiunii pe modificarea legii. D-aia au fost inventate legile, ca sa nu stai toata ziua sa pui presiune pe Vasile, ca a furat un ou, pe Gigel ca a violat si pe Ponta, ca a plagiat. Ai o regula, o aplici, d-aia exista judecatori, sa aplice legea.
    Aaaa, nu ne convine ca judecatorul aplica legea dupa ureche? Pai hai sa punem presiune pe modificarea legii, sa nu mai aiba loc de intors judecatorul.
  • +9 (9 voturi)    
    De ce nu le spuneti numele celor sapte "viteji"? (Marţi, 21 iulie 2015, 18:53)

    midufi [utilizator]

    Scrieti-le numele, cu majuscule, de fiecare data, de ce sunteti timizi?
    Ei, cei sapte, nu au fost timizi.
    De ce nu publicati si numele judecatorilor care, cu atata gatie, le-au dat voie sa plece acasa linistiti, si carora nu le pasa ca cei sapte beau linistiti impreuna?
    Hai nu fi timida, dra Alina, esti femeie, ar trebui sa intelegi mai repede cat a suferit fata aceea, nu-i asa?
    De ce nu publicati de fiecare data si link-ul unde se poate semna petitia online mentionata in primul paragraf?
    Site oficial: http://portal.just.ro/333/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=33300000000074094&id_inst=333
    Petitie: http://www.petitieonline.com/stats.php?id=120115
  • +10 (10 voturi)    
    SILA (Marţi, 21 iulie 2015, 18:54)

    BartSimpson [utilizator]

    Acum cateva zile radeam de indieni cu violurile lor aproape reglementate de lege .. dar daca si aici e nevoie de petitii online ca sa fie ceruta arestarea unor violatori ... bye bye any chance to evolve !
  • +8 (8 voturi)    
    10 ANI (Marţi, 21 iulie 2015, 19:32)

    TheFreeOne [utilizator]

    Ar fi ok sa ia cate 10 ani de puscarie (fara posibilitatea de a iesi mai devreme) fiecare dintre faptasi ?
    • +2 (2 voturi)    
      nu (Marţi, 21 iulie 2015, 20:58)

      ColonelTurcescu [utilizator] i-a raspuns lui TheFreeOne

      OK ar fi sa-i legam de gat si sa-i expunem intr-un muzeu de arta fara apa si fara mancare, pentru ca lumea sa poata sa vina si sa-i scuipe pana mor de sete si de foame. Iar de cate ori devin inconstienti sa le dam cu alcool pe fata si sa le bagam o matura pe gat
    • +2 (2 voturi)    
      NU, 10 ani nu ar fi OK (Miercuri, 22 iulie 2015, 9:18)

      CosmiN_ [utilizator] i-a raspuns lui TheFreeOne

      AR FI MAI OK 20-25 DE ANI!
      Asta pt ca in societatea noastra dezvoltata nu pot fi trasi in teapa, sau/si arsi! Deci minim 20 de ani! Cu sex surpriza!
  • +6 (6 voturi)    
    >200 000 (Marţi, 21 iulie 2015, 19:43)

    The Great Cornholio [utilizator]

    http://www.petitieonline.com/signatures/cerem_arestarea_celor_7_baieti_violatori_din_vaslui/start/215490
  • +10 (10 voturi)    
    Ha ha,la poliția din sat? (Marţi, 21 iulie 2015, 19:44)

    vali47 [utilizator]

    Se vor prezenta zilnic să bea o bere cu polițistul.Dată de polițist.După cum au evoluat lucrurile polițiștii din sat par să protejeze infractorii.
  • +6 (6 voturi)    
    bine ca nu sunt judecator (Marţi, 21 iulie 2015, 20:51)

    manoman [utilizator]

    mi-ar crapa obrazul de rusine!
    halal breasla!
    mai vor si salarii si pensii si uite ce fac!!!
    • +2 (2 voturi)    
      Au vrut si au salarii si pensii speciale (Marţi, 21 iulie 2015, 22:47)

      ty [utilizator] i-a raspuns lui manoman

      si totusi doar justitia mai este monitorizata de UE, celebrul MCV. Acu capata salarii si pensii speciale parlamentarii, guvernanti, presedintele . . .
  • 0 (2 voturi)    
    Coruptia generalizata din Parchete si Tribunale (Miercuri, 22 iulie 2015, 7:56)

    floriniulian [utilizator]

    Tot dezastrul social -economic din aceasta tara se datoreaza coruptiei de aproape 100% din Parchete si Tribunale.

    Faptul ca asa zisa lupta anti-coruptie a tintit efectele si nu cauzele ...anume disolutia institutiilor statului Roman si vb de Parchet,Politie si Tribunale arata ca toata aceasta lupta este un circ de 2 lei pentru prosti.

    Cum si cu ce vrei sa lupti impotriva coruptiei cind aceste institutii sunt praf iar oamenii care le reprezinta sunt fara caracter,compromisi si care nu au facut nimic 25 de ani decit sa patroneze devalizarea acestei tari....cum?
  • 0 (0 voturi)    
    PEDEAPSA (Miercuri, 22 iulie 2015, 11:43)

    jidanul [utilizator]

    Pedeapsa pentru fiecare dintre violatori minim 10 ani si inca 5 ani pentru fiecare pentru grup infractional, fara drept de eliberare conditionata. Fiecare dintre violatori sa plateasca despagubiri banesti de 10000 de euro victimei si judecatorul/judecatorii sa plateasca aceasi suma de bani, adica 70000 de euro, ca despagubiri banesti, victimei, pedeapsa pentru eliberarea jivinelor in mod abuziv. Pentru cei care comit infractiunile care pun in pericol sanatatea psihica si fizica a unei persoane indiferent de motiv si cei care comit crime indiferent in ce mod, prin lovituri cauzatoare de moarte, cu arme albe, prin incalcarea regulilor de circulatie rutiera sau prin orice alt mod, trebuie sa fie condamnati pe viata, fara drept de eliberare conditionata. Iar daca judecatorii condamna oameni nevinovati acestia sa plateasca despagubiri banesti si sa fie destituiti demisi, eliminati din sistem.


Abonare la comentarii cu RSS

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version