Politistii de combatere a criminalitatii organizate si procurorii D.I.I.C.O.T. au surprins in flagrant delict un barbat in timp ce receptiona doua colete, din Spania, in greutate totala de 12,3 kilograme in care se aflau fragmente vegetale, de culoare verde olive, susceptibile a fi cannabis, informeaza un comunicat al Inspectoratului General.

Cultura de cannabis, desfiintata de Politie si DIICOTFoto: Politia Romana

Totodata, politistii au efectuat cinci perchezitii domiciliare pentru documentarea activitatii infractionale a persoanelor banuite de comiterea infractiunilor de trafic de droguri de risc, in urma carora au fost ridicate, in vederea expertizarii, 77 de plante despre care exista suspiciunea ca ar fi cannabis dintr-o cultura realizata intr-o padure din GIurgiu.

Conform DIICOT, barbatul care s-a prezentat sa ridice coletele este implicat si in cultura outdoor din Giurgiu.

Vineri, politistii Serviciului de Combatere a Criminalitatii Organizate Calarasi, sub coordonarea procurorilor din cadrul D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Calarasi, au desfasurat, pe raza localitatii Chirnogi, o actiune de prindere in flagrant delict a unui barbat, in timp ce acesta receptiona un colet din strainatate, despre care exista suspiciunea ca ar fi continut droguri de risc.

In fapt, politistii l-au surprins pe barbatul, in varsta de 41 de ani, din localitatea Radovanu, judetul Calarasi, in timp ce ridica, de la reprezentantul unei firme de curierat, doua colete de 12,3 kilograme in care s-ar fi gasit fragmente vegetale, de culoare verde olive, susceptibile a fi droguri de risc.

Coletele ar fi fost expediate din Spania de catre alt barbat, in varsta de 30 ani, din comuna Radovanu.

Tot la aceeasi data, politistii de combaterea criminalitatii organizate au efectuat cinci perchezitii domiciliare, pe raza judetelor Calarasi, Ilfov si Giurgiu, pentru probarea activitatii infractionale a persoanelor banuite de implicare in activitatile ilicite.

In timpul perchezitiilor efectuate, politistii au identificat o cultura outdoor de cannabis, cultivata intr-o padure de pe raza judetului Giurgiu, de persoanele banuite.

In urma activitatilor desfasurate, au fost identificate si ridicate, in vederea continuarii cercetarilor, 77 de plante de cannabis, aflate intr-un stadiu avansat de dezvoltare.

Cercetarile sunt continuate in cauza sub aspectul savarsirii infractiunii de trafic de droguri de risc, fata de trei dintre persoanele banuite de comiterea de infractiuni fiind dispusa masura arestarii, pentru 30 de zile.