Restrictii de circulatie in zona Pietei Constitutiei, pentru concertul lui Robbie Williams

de V.M.     HotNews.ro
Joi, 16 iulie 2015, 16:49 Actualitate | Esenţial

Robbie Williams
Foto: Facebook
Circulatia rutiera va fi restrictionata pe bulevardul Libertatii si pe bulevardul Unirii, incepand de joi seara si pana sambata dimineata, pentru concertul cantaretului britanic Robbie Williams care va avea loc, vineri, in Piata Constitutiei.

Traficul va fi restrictionat, de joi, ora 18.00, pana sambata, la ora 08.00, pe bulevardul Libertatii, intre Calea 13 Septembrie si bulevardul Natiunile Unite, si pe bulevardul Unirii, intre bulevardul I. C. Bratianu si Piata Constitutiei, a anuntat Brigada Rutiera a Capitalei, potrivit Mediafax.

In timpul restrictiilor de trafic pentru organizarea concertului care va fi sustinut, vineri, de Robbie Williams, soferii pot merge pe rutele ocolitore Calea 13 Septembrie - bd. Libertatii - Piata George Cosbuc - bd. Regina Maria, str. Izvor - str. Hasdeu - Splaiul Independentei si Bd. Unirii - Piata Unirii - Splaiul Independentei - str. Hasdeu - str. Izvor - Calea 13 Septembrie.

Cantaretul britanic Robbie Williams va veni in Romania joi seara, cu un avion privat, au declarat pentru Mediafax surse.

Avionul privat care il va aduce pe Robbie Williams in Romania va ateriza joi, la ora 18.10, la terminalul Tiriac Air din Aeroportul International "Henri Coanda", au precizat sursele citate.

Peste 60.000 de spectatori sunt asteptati la concertul pe care cantaretul britanic Robbie Williams il va sustine in Piata Constitutiei din Bucuresti, vineri seara.

Lucrarile de amenajare a scenei, care masoara 57 de metri lungime si 30 de metri adancime, au inceput pe 11 iulie. Intreaga productie este pregatita de 300 de membri ai staff-ului artistului si 150 de masinisti, iar paza va fi asigurata de 600 de agenti de securitate, potrivit unui comunicat remis, miercuri, de Telekom Romania, sponsorul principal al concertului.

Totodata, fanii artistului care nu pot sa ajunga la concert pot sa il urmareasca live, online, pe www.telekomtv.ro si prin intermediul aplicatiei de mobil Telekom TV. In acest sens, utilizatorii, clienti Telekom sau nu, sunt invitati sa isi rezerve unul dintre cele 50.000 de bilete virtuale pana vineri, la ora 13.00.

In plus, clientii Telekom care au serviciul de televiziune Telekom TV pot urmari live concertul la televiziunea Dolce Info (pozitia 100 SD sau 440 HD), vineri, incepand cu ora 20.00.

Inregistrarea pentru unul din cele 50.000 de bilete virtuale se poate face pe www.telekom.ro. Informatiile complete despre inregistrare, atat pentru clientii Telekom, cat si pentru cei care nu utilizeaza serviciile Telekom, sunt disponibile pe www.telekom.ro.

Concertul lui Robbie Williams face parte din turneul international "Let me Entertain You", care se desfasoara in peste 10 tari.

Accesul la concertul pe care cantaretul britanic Robbie Williams il va sustine in Piata Constitutiei din Bucuresti, vineri, este permis de la ora 16.00, potrivit organizatorilor evenimentului, D&D East Entertainment.

In deschiderea concertului sustinut de Robbie Williams vor sustine recitaluri artistul britanic Lemar si cantareata Delia.

Turneul "Let Me Entertain You" a debutat pe 25 martie, la Madrid, si a mai inclus show-uri in orase precum Barcelona (26 martie), Paris (30 martie), Moscova (12 aprilie), Bratislava (18 aprilie) si Tel Aviv (2 mai). Seria de concerte include cele mai cunoscute si de succes cantece ale lui Robbie Williams.

Robbie Williams, in varsta de 41 de ani, s-a bucurat de un succes urias dupa ce a parasit grupul Take That, lansand o serie de albume si de single-uri precum "Angels" si "Millennium" si semnand un contract cu casa EMI in 2002, in valoare de mai multe zeci de milioane de dolari. Insa, in momentul in care albumul sau "Rudebox" a fost lansat in 2006 - urmat de "Reality Killed the Video Star" in 2009 -, Robbie Williams era considerat o prezenta tot mai stearsa in peisajul muzicii pop britanice si esuase in incercarea sa de a se impune pe piata muzicala americana.

In 2010, Robbie Williams s-a reunit cu fostii lui colegi din grupul Take That, alaturi de care a inregistrat albumul de mare succes "Progress", promovat printr-un turneu extrem de profitabil in 2011. Cantaretul spune ca aceasta experienta l-a ajutat sa isi recapete increderea in propriile forte, convingandu-l de faptul ca inca mai poate sa aiba succes sustinand concerte pe stadioane mari, in calitate de artist solo.

Artistul britanic si-a lansat cel de-al saptelea album de studio, "Under the Radar Volume 1", la inceputul lunii decembrie 2014.










1885 vizualizari

Abonare la comentarii cu RSS

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Duminică