Saptesprezece zboruri, dintre care 11 aterizari si sase decolari, de pe Aeroportul Otopeni, au fost afectate, miercuri, intre orele 11.00 si 13.00, pe durata grevei controlorilor de trafic, a declarat pentru Mediafax Teo Postelnicu, din cadrul Biroului de Presa al aeroportului.

Controlorii de trafic aerian au incheiat greva de avertisment de doua ore, iar zborurile de pe Aeropoertul "Henri Coanda" Otopeni amanate au fost reluate, angajatii Romatsa atentionand ca daca nu va fi incheiat contractul colectiv de munca, se va putea ajunge la greva generala.

Desfasurarea evenimentelor de miercuri:

14.12: Director Romatsa: "Suntem invitati astazi la ora 16.00 la sediul Ministerului Transporturilor impreuna cu partenerii sociali" / Presedintele Consiliului de Administratie al ROMATSA, Marcel Parvu, a demisionat

13:04 Purtatorul de cuvant al Aeroportului Henri Coanda, Valentin Iordache, a declarat ca pe perioada grevei nu s-a inregistrat "niciun incident" iar "pasagerii s-au comportat foarte civilizat, au inteles situatia".

Dintre cele 40 de curse care urmau sa fie operate in intervalul orar 11:00 - 13:00, 21 au fost dirijate astfel incat "gradul de operare a curselor a trecut putin de 50%", a precizat Iordache.

12:25 Premierul Victor Ponta s-a declarat "foarte ingrijorat" de greva si si-a exprimat speranta ca "azi maine" sa avem un nou ministru al Transporturilor, care sa discute cu sindicalistii.

"Nu e normal sa sufere pasagerii", a spus Ponta, in deschiderea sedintei de guvern, adaugand ca "prin dialog putem gasi soluitii ca sa nu mai apara niciun fel de probleme de acest gen".

12:15 Liderul sindicalistilor, Gabriel Tudorache, a afirmat ca informatiile conducerii ROMATSA potrivit carora pierderile generate de greva ar fi de 2 milioane de euro reprezinta o dezinformare, in conditiile in care compania va avea venituri totale in acest an de 170 milioane euro.

In prima ora de greva, s-a asigurat 33% din activitatea normala iar in cea de-a doua peste 50%, in urma unei solicitari a Bruxellesului.

El a acuzat din nou, intr-o declaratie de presa, conducerea ROMATSA ca intentioneaza sa mareasca artificial organigrama pentru a putea sa-si angajeze "rudele" si "amantele".

Incepand cu ora 13:00, greva de avertisment se va incheia urmand ca, in functie de evolutiile viitoare, sa se analizeze daca se va ajunge la o greva generala sau nu.

11:45 Conform graficului plecarilor si sosirilor publicat pe site-ului Aeroportului Henri Coanda, doua aeronave au aterizat dupa ora 11, cand a inceput greva, o cursa din Istanbul si una din Belgrad

11:00 Conform unei comunicari trimise de ROMATSA catre aeroportul Otopeni vor fi afectate in acest interval 19 curse. 21 de zboruri se vor desfasura conform programului obisnuit: 13 decolari si 8 aterizari (sursa - Digi 24)

10:10 Purtatorul de cuvant al Aeroportului Henri Coanda a declarat, la Realitatea TV, ca intre orele 11,00 si 13,00 nicio aeronava nu va decola sau ateriza.

Astfel, 22 aterizari si 18 decolari au fost amanate si o cursa catre Londra a fost anulata.

"Toate celelalte curse vor opera", a precizat Valentin Iordache, care a avertizat ca sunt posibile intarzieri in cursul dupa amiezii iar dupa ora 13,00 se va inregistra un varf de trafic.

"Speram sa avem intelegere si din partea pasagerilor", a spus acesta, inainte de a adauga: "Incercam ca niciuna din intarzieri sa nu depaseasca doua ore".

Sindicatului Controlorilor de Trafic Aerian ATCOR a anuntat in 9 iulie greva de avertisment.

"In momentul de fata nu mai avem un contract colectiv de munca. Incepand cu data de 30 mai, patronatul a refuzat, dupa aproximativ 80 de zile de negocieri sa mai continuam aceste negocieri. Reprezentantii sindicali din toata tara nu au mai avut posibilitatea sa stea aici (la Bucuresti, n.r.) si au trebuit sa plece acasa si in aceste conditii nu mai e nicio sansa, nu mai exista nicio cale de dialog, refuzand practic negocierile. Singura solutie pe care o avem este aceasta, sa declansam aceasta greva de avertisment, conform legii. Am ales acest lucru, desi legea ma obliga sa o anuntam cu 48 de ore inainte, noi am facut acest anunt cu o saptamana inainte, in speranta ca organele competente ale statului vor interveni si vor gasi o cale sa nu ajungem la acea greva de avertisment", a declarat atunci liderul sindicatului, Gabriel Tudorache.

Administratia Romana a Serviciilor de Trafic Aerian (ROMATSA) are in prezent 1.530 angajati. Intre 2.500 - 3.000 de aeronave tranziteaza, in fiecare zi, teritoriul Romaniei.

"Greva la noi presupune ca mergem la lucru, suntem obligati sa asiguram o treime din traficul aerian. Pe de alta parte, asiguram toate zborurile umane, de cautare si salvare, zborurile cu presedinti, monarhi, politia aeriana. Am anuntat atat Ministerul Transporturilor, Consiliul de Administratie, prim- ministrul, presedintele, Autoritatea Aeronautica Civila Romana si inclusiv forurile internationale. Am trimis acum doua-trei zile o scrisoare si am cerut si sprijinul prim-ministrului interimar, Gabriel Oprea. Din pacate, pana acum nu am primit nicio veste, nicio chemare la dialog", a spus Tudorache.

Sindicalistii au 14 revendicari pe care le solicita in noul contract colectiv de munca. Intre acestea, ei cer pensionarea la 55 de ani si introducerea unui articol prin care, dupa aceasta varsta, un controlor de trafic sa aiba posibilitatea sa fie trecut pe un alt post in ROMATSA pe masura pregatirii lui, in speta la o directie operationala sau de siguranta.

Pe de alta parte, directorul general al ROMATSA, Ion-Aurel Stanciu, a spus ca administratia si-a exprimat intentia de a accepta toate revendicarile sindicale.

"In data de 26 iunie a fost ultima zi de negociere in vederea incheierii contractului colectiv de munca, conform Protocolului de negociere, agreat de comun acord. Conducerea ROMATSA a comunicat inca de la tratative intentia ferma de a incheia contract colectiv de munca pe perioada 2015-2016, in beneficiul intreprinderii si al tuturor angajatilor. Tot atunci conducerea executiva a ROMATSA a anuntat in mod expres ca renunta la toate propunerile avansate pe perioada negocierilor si isi exprima intentia de a accepta toate revendicarile sindicale care au format obiectul conflictului colectiv de munca si care au fost discutate in cadrul procedurii de conciliere in prezenta reprezentantilor Inspectorarului Teritorial de Munca, cu precizarea ca este de acord cu incheierea contractului colectiv de munca 2015-2016, in forma propusa de Sindicatul ATSR, cu conditia legala de a fi adus la zi cu realitatea existenta la data negocierii, semnarii si intrarii in vigoare a hotararilor Consiliului de Administratie al ROMATSA", a declarat Stanciu.

Tot pe 9 iulie, ROMATSA a anuntat ca vrea sa atace in instanta decizia sindicatelor privind greva de avertisment.

"Comisia de Negociere a Patronatului intentioneaza sa atace in justitie actiunea de greva si sa ceara suspendarea acesteia motivul fiind ca, prin adresa nr. 20.973 din 26.06.2015, Comisia Patronatului si-a aratat disponibilitatea de a renunta in mod expres la toate propunerile avansate pe perioada negocierilor si isi exprima intentia de a accepta toate revendicarile sindicale care au format obiectul deschiderii conflictului colectiv de munca si care au fost discutate in cadrul procedurii de conciliere, in prezenta reprezentantilor ITM cu precizarea ca este de acord cu incheierea CCM 2015/2016 in forma propusa de sindicat, cu conditia legala de a fi adus la zi cu realitatea existenta la data negocierii, semnarii si intrarii in vigoare, conform Hotararii Consiliului de Administratie al RA ROMATSA", arata ROMATSA, intr-un comunicat.