Comisarii Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor (ANPC) au facut, luni, un control in complexul comercial Dragonul Rosu, in urma caruia au dat amenzi de aproape 700.000 de lei si au confiscat peste 140.000 de produse de peste 1,1 milioane de lei, transmite Mediafax.

Comisarii ANPC, sprijiniti de 40 de jandarmi din cadrul Jandarmeriei Romane, au desfasurat o actiune de amploare la un centru comercial din judetul Ilfov, iar in urma verificarilor au dat 125 amenzi in valoare de 694.500 lei, potrivit unui comunicat al autoritatii.

"Actiunile controlului au vizat operatorii economici care desfasoara activitati de comert. 100 de comisari ai ANPC au verificat respectarea drepturilor consumatorilor la comercializarea jucariilor, imbracamintei si incaltamintei. (...) Principalele abateri constatate au fost: lipsa informare a produselor si etichetarea necorespunzatoare", se arata in comunicat.

ANPC informeaza ca au fost oprite temporar de la comercializare, pana la remedierea deficientelor, 140.874 de produse in valoare de 1.105.470 lei, si s-au intocmit sase procese verbale de prelevare pentru diverse produse: haine copii si adulti, ciorapi, incaltaminte copii si adulti si prosoape.

"Neconcordanta elemntelor inscrise pe eticheta si lipsa informatiilor necesare au fost printre principalele abateri. S-au facut prelevari de produse care vor fi trimise la Laboratorul Larex pentru a verifica daca informatiile inscrise sunt sau nu adevarate. Sfatuiesc consumatorii sa fie foarte atenti de unde-si achizitioneaza produsele si sa solicite bonul fiscal pentru a justifica achizitionarea produselor in cazul in care vor sa faca o reclamatie. Astfel de controale vor continua, iar abaterile vor fi aspru sanctionate", transmite presedintele ANPC, Marius Alexandru Dunca.￯