Aproximativ 500 de bucuresteni i-au asteptat duminica in Piata Universitatii pe cei 1.000 de tineri care au venit din Republica Moldova pentru a participa la marsul pentru unirea Republicii Moldova cu Romania, la sosirea in fata Teatrului National fiind primiti cu paine, sare si flori, relateaza Mediafax.

Mars pentru unirea Romaniei cu MoldovaFoto: Mediafax

Bucurestenii care s-au adunat in Piata Universitatii pentru a-i intampina pe tinerii care au plecat de la Chisinau pentru a cere unirea Republicii Moldova cu Romania au venit imbracati in costume nationale sau si-au agatat, ca accesoriu, drapelul romanesc. Ei au adus steaguri tricolore, icoane ortodoxe si bannere inscriptionate cu mesajul "Vrem Unirea".

La intrarea tinerilor basarabeni in Piata Universitatii, bucurestenii i-au aplaudat si s-a scandat "Unire", "Romania", "Chisinau si Bucuresti, doua inimi romanesti", "Bine ati venit acasa", "Traiasca, traiasca, traiasca si infloreasca / Moldova, Ardealul si Tara Romaneasca".

Tinerii basarabeni au fost intampinati cu paine, sare, apa si flori si au fost imbratisati de bucurestenii care i-au asteptat la Universitate. Manifestantii au venit cu flori cu care au facut un pod pe sub care tinerii basarabeni au trecut mergand spre Teatrul National.

Dupa ce au cantat impreuna imnul "Desteapta-te, romane", cativa dintre manifestanti s-au prins in Hora Unirii, blocand circulatia rutiera in fata Teatrului National.

Tinerii basarabeni care au venit de la Gara de Nord au fost condusi de liderul unionist Anatol Ursu.

"Nu exista dorinta mai mare in Republica Moldova decat unirea cu Romania. Aveti in fata 1.000 de tineri care au venit pe jos din Republica Moldova. Aveti aici o oaste veritabila a lui Stefan cel Mare si ostile lui Stefan cel Mare au stiut un singur lucru: sa invinga. Am venit aici sa invingem, suntem generatia faptelor. Megem la Parlament, mergem la Cotroceni. Vocea noastra va fi auzita", a spus Anatol Ursu.

Inainte sa ajunga la Universitate, tinerii din Republica Moldova au scandat "Am venit sa te salut, fratele meu de peste Prut". In zona Bibliotecii "Mihai Eminescu", tinerii basarabeni au avut o confruntare cu jandarmii, dupa ce au vrut sa ocupe carosabilul, insa situatia a revenit in scurt timp la normal.

Manifestantii au plecat, in jurul orei 15.30, in mars din Piata Universitatii la Palatul Parlamentului si apoi la Cotroceni, unde vor fi primiti de reprezentanti ai Administratiei Prezidentiale. Acestia vor merge pe traseul Bulevardul Regina Elisabeta, Calea Victoriei, Bulevardul Natiunile Unite, Parcul Izvor, unde se vor opri pentru scurte alocutiuni. Apoi, manifestantii vor pleca pe Bulevardul Natiunile Unite, strada B.P. Hasdeu, Splaiul Independentei, Soseaua Cotroceni si se vor opri pe Bulevardul Geniului. In timpul marsului, circulatia va fi restrictionata pe traseul de deplasare a participantilor.

Inainte de a pleca in mars, manifestantii au scandat "Romania n-a avut granite la Prut" si "Romania mare, in vechile hotare".

Tinerii basarabeni si Platforma Unionista Actiunea 2012 solicita Presedintiei, Parlamentului si Guvernului Romaniei infiintarea unor institutii care sa gestioneze relatia cu Republica Moldova, in vederea urgentarii unirii celor doua state. Ei cer crearea unei comisii prezidentiale pentru analiza impactului unirii, a unei comisii parlamentare permanente comune Romania - Republica Moldova, dar si un oficiu pentru Republica Moldova care sa fie in subordonarea premierului Romaniei.

Cei aproximativ o mie de tineri din Republica Moldova au trecut Prutul sambata, pe podul feroviar de la Ungheni, refacand simbolic "Podurile de Flori" si fiind asteptati cu flori si colaci de romani din mai multe judete ale tarii.

Tinerii au ajuns la Punctul de Trecere a Frontierei cu Romania de la Ungheni, dupa ce au pornit, in 5 iulie, din Chisinau spre Bucuresti, dupa Marea Adunare Nationala, mergand pe jos intr-o incercare de a reface "Marsul lui Stefan cel Mare".

Presedintele Klaus Iohannis s-a aratat foarte impresionat de drumul pe care l-au facut tinerii de la Chisinau la Bucuresti, exprimandu-si convingerea ca oamenii de pe cele doua maluri ale Prutului se vor regasi intr-o buna zi in Uniune si in comuniune. Seful statul a aratat ca regreta ca nu este in tara pentru a-i primi la Cotroceni.

"Sunt foarte impresionat de drumul pe care il fac tinerii de la Chisinau la Bucuresti. Din pacate, nu voi fi in tara si nu ii pot intampina la Palatul Cotroceni, dar fiti convinsi ca mi-ar fi facut o reala placere", a scris, duminica, pe Facebook, presedintele Klaus Iohannis.

"Prin gestul lor temerar, ei au dovedit, cu toata forta unei generatii care se simte profund europeana, ca drumul nostru are o destinatie comuna. Vom dovedi tuturor ca, oricat de mult efort va trebui sa depunem si oricat va dura, ne vom implini visul de a fi impreuna in Europa. Sunt convins ca oamenii de pe cele doua maluri ale Prutului se vor regasi intr-o buna zi nu doar in Uniune, ci si in comuniune. Va multumesc pentru efortul vostru!", a mai scris seful statului.

Presedintele Klaus Iohannis este, duminica, la Sibiu, de unde va pleca spre Madrid, pentru o vizita oficiala in Spania.