Muftiul Iusuf Murat a declarat pentru Hotnews ca motivul pentru care se doreste construirea cat mai rapida a unei moschei la Bucuresti este faptul ca, in Capitala, 90% dintre cele peste 17 moschei nu sunt autorizate de Muftiatul Cultului Musulam sau de Secretariatul General pentru Culte. Potrivit muftiului Murat, nu se stie ce se predica in aceste moschei in care vin “numai predicatori care au facut probleme”, o parte dintre ei fiind chiar expulzati. Iusuf Murat sustine ca un alt stat european va construi cea mai mare moschee din Uniunea Europeana, cu o suprafata de 78.000 de metri patrati, semnificativ mai mare decat cea care ar putea fi construita la Bucuresti cu o suprafata de 11.000 de metri patrati.

Muftiul Murat IusufFoto: Agerpres

Cand se vor finaliza, speram sa se finalizeze, acest proiect va fi, in primul rand, benefic pentru siguranta cetateanului care locuieste in municipiul Bucuresti. In Bucuresti, sunt peste 17 moschei din care 90% dintre ele nu sunt autorizate de catre noi si nu stim ce se predica in acele moschei. Deci, cetatenii Bucurestiului ar trebui sa aiba o temere acum, nu peste 3 ani cand se va finaliza acel lacas de cult. Intentia noastra este de a-i uni pe toti musulmanii si de a oficia aceste activitati religioasa la vedere ”, a declarat liderul spiritual al comunitatii musulmane din Romania pentru HotNews.ro.

Muftiul Iusuf Murat a declarat ca la ora actuala cea mai mare moschee din Uniunea Europeana se va construi int-o alta capitala europeana si va avea o suprafata de 78.000 de metri patrati, insa nu a dorit sa dezvaluie in ce capitala va fi construit edificiul.

“Bineinteles, in toate capitalele din Uniunea Europeana sunt moschei si la ora actuala cea mai mare moschee se va construi intr-o alta capitala europeana pe o suprafata de 78 de mii de metri patrati. [...]Nu va pot spune despre ce capitala este vorba. O sa vedeti dumneavoastra cand o sa se afirme aceea tara cu acel teren pe care l-a pus la dispozitia comunitatii musulmane. Si vreau sa va spun ca numarul musulmanilor din aceea tara este mult mai mic fata de musulmanii care traiesc in Romania,deci nici in procent de 10% nu sunt fata de noi si nu sunt nici bastinasi ca noi. Li s-a dat 78 de mii de metri patrati ” a explicat Murat raspunzand la intrebarea HotNews.ro daca s-a mai incercat construirea unei moschei similara celei din Romania.

Intrebat de ce s-a dorit construirea in Romania a celei mai mari moschei din Europa, Iusuf Murat a declarat ca se dorea construirea cat mai rapida a unei moschei la Bucuresti pentru a inchide celelalte moschei controlate de organizatii non-guvernamentale neautorizate, in care vin predicatori din alte tari care-i indoctrineaza pe membri comunitatii, precizand ca edificiul din capitala nu va fi cel mai mare din Europa.

Dar nu este cea mai mare moschee. Inca odata va spun, cea mai mare moschee se va construi pe 78 de mii de metri patrati intr-o alta capitala europeana, dar ne-am dori sa construim o moschee destul de incapatoare, ca moscheile celelalte, existente la ora actuala, si controlate de anumite organizatii non-guvernamentale si care nu sunt autorizate, sa le controlam si sa le inchidem pe celelalte. Aceasta a fost intentia. Daca dumneavoastra sau opinia publica si-a dorit ca acest lucru sa-l spunem public, asta o sa facem, dar nu va aduce nici un beneficiu societatii romanesti pentru ca noi voiam sa contruim cat mai repede ca sa inchidem moscheele celelalte. Dumneavoastra v-ar conveni sa vina un predicator dintr-o tara sa obtina o viza, nu de predicator religios, de business, sa predice, sa-i indoctrineze pe membri comunitatii. Asta voiam sa impiedicam noi, dar dumneavoastra nu ati inteles ati interpretat intr-un mod negativ. [...] Deci, a fost un lucru care era in beneficiu societatii romanesti si cine da cu piciorul acestui proiect ,si cine impiedica acest proiect, sa stiti ca in primul rand pericliteaza siguranta locuitorilor municipiului Bucuresti ”, a replicat Murat.

Liderul spiritual al musulmanilor din Romania a mai declarat pentru HotNews.ro ca motivul pentru care se doreste construirea lacasului de cult este de a “ controla activitatea religioasa islamica din municipiul Bucuresti” si a precizat in mai multe randuri ca nu isi doreste implicarea cultului religios pe care il conduce intr-un scandal politic.

"Avem o moschee, intr-adevar nu este incapatoare. Si le spunem: duceti-va la slujbele celorlalti care vin dinafara. Nu stim ce predica, vin numai predicatori cum au mai venit si au mai facut probleme, unii dintre ei chiar au fost expulzati. Si duceti-va, faceti pe stadioane, faceti in centrele voastre, in toate cartierele, sa se impanzeasca Bucurestiul cu cate o moschee. Deja, sunt 17.[...]. Noi o sa ne retragem, o sa ma mai gandesc. O sa vina si domnul prim-ministru. O sa discut si cu dumnealui. Noi nu vrem sa fim atrasi intr-un scandal poltici ca institutie. Suntem un cult, nici Biserica Ortodoxa nu isi doreste, nu ne dorim ca nici un cult sa nu fie atras intr-un asemenea scandal politic. [...]Exact, pentru a controla activitatea religioasa islamica din municipiul Bucuresti si pentru a inchide celelalte lacase de cult care sunt intr-un numar destul de mare si care nu sunt autorizate nici de muftiat si nici de catre Secretariatul General pentru Culte care este pe langa guvernul Romaniei. [...] Acesta este scopul construirii moschei in Bucuresti si a scolii. Tinerii nostri sa fie educati de acei preoti, de acei duhovnici foarte bine pregatiti si acreditati de statul roman, cu diplomele acreditate de statul roman. Nu de unii cu unii care au dat stema Romaniei jos. Aceste aspecte nu le stie presa, nu le stie mass-media, noi nu le facem publice, dar faptul ca asa fost contextul, recunosc, dar nu trebuie sa organizam mitinguri. Deci, daca se vor organiza mitinguri in Bucuresti, noi ne retragem, ne vedem de ale noatre, dar cine va suferi vom vedea pe viitor”, a mai adaugat Muftiul Iusuf Murat.

Intrebat daca are informatii care arata ca se doreste organizarea unor mitinguri in capitala, Murat a spus ca acest lucru se poate intampla, motivandu-si raspunsul prin existenta unor pagini de Facebook noi infintate care militeaza impotriva construirii acestui lacas de cult.

“Da, se poate.Am inteles ca s-a format si pe Facebook o pagina “Megamoschee”, nici nu exista mega-moschee. Si v-am spus, inca odata repet. Terenul este pe schimb de reciprocitate”, a raspuns Murat.

Iusuf Murat a sustinut ca ideea construirii acestei geamii a pornit in urma cu zece ani de la un schimb “de reciprocitate al unor terenuri” dintre statul turc si cel roman. Acesta a mai adaugat cava fi construita si o cantina pentru ajuturarea oamenilor saraci, unde se vor oferi doua mese pe zi celor care vin la slujbe, dar si celor care nu participa la manifestatiile religioase, indiferent de apartenenta religioasa. Muftiul spune ca inca nu s-au inceput lucrarile la edificiu, nefind luate inca nici autorizatiile necesare.

“In acest moment, din pacate, nu se afla in niciun stadiu. Se incearca ca din anumite parti si, mai ales, din mass-media centrala care nu prea ne cunoaste pe noi ca comunitate si care ne confunda pe noi ca am fi emigranti in Romania si vreau sa precizez un lucru. Nu suntem emigranti, strabunicii nostri au luptat pentru apararea integritatii statului roman si suntem cetateni romani si ne dorim acelasi drepturi”, a raspuns Murad intrebat fiind in ce stadiu se afla lucrarile in acest moment.

Banii pentru constructia moscheei vor veni de la statul turc, spune Muftiul, insa nu se stie cat va costa aceasta, neexistand un proiect in clipa de fata.

Fiind cetateani ai acestui stat era firesc fiindca este un proiect al nostru sa asteptam o finantare din partea autoritatilor romane, din partea contribuabilului roman, dar avand in vedere situatia care exista la ora actuala, situatia financiara si cu problemele financiare cu care ne confruntam noi, i-am rugat pe partenerii nostri, si spun partenerii nostri fiindca statul roman are un parteneriat strategic cu statul turc. In afara faptului ca exista acest parteneriat strategic, exista o comunitate si exista aceasta institutie pe care eu o reprezinta al ora actuala. Avem un parteneriat de colaborare cu departementul afacerilor religioase din Ankara si i-am rugat pe dumnealor sa ne sprijine in realizarea acestui proiect.

Intrebat fiind daca subiectul demarari acestui proiect a fost pus pe masa negocierilor in timpul vizitei presedintelui Turciei din aprilie, acesta a afirmat ca nu stie si ca nu doreste sa comenteze, insa stie “Foarte bine” ca acest aspect a fost discutat in timpul vizitelor efectuate de Traian Basescu la Ankara.

“De ce? Pentru ca Traian Basescu si cand era primar ne-a tot promis ca ne va acorda. Noi nu avem nici loc de cimitir. Dumneavoastra stiti? Suntem cetateni ai acestei tari, iar in capitala este singura capitala europeana care nu are un cimitir pentru comunitatea musulmana. Exista un cimitir al musulmanilor, dar al carui propietar este statul turc, este cimitirul eroilor. Actualul guvern Ponta ne-a pus in posesie acum cativa ani in urma, acum doi ani in urma, un teren cu destinatia cimitir. (...)“, a afirmat liderul religios intrebat fiind de ce considera ca dupa intalnirile lui Traian Basescu cu presedintele turc proiectul nu a fost concretizat.

Background

In 29 mai 2015 a intrat in vigoare hotararea de gunvern nr. 372/2015 prin care executivul trecea din administrarea RA-APPS in domeniul public al statului si administrarea Secretariatului de Stat pentru Culte a unui teren de peste 11.000 de metri patri cu o valoare de inventar de aproape 4 milioane de euro. Terenul situat in Bulevardul Expozitiei, aproape de centrul comercial Romexpo, a fost dat in folosinta pe o perioada 49 de ani catre Muftiatul Cultului Musulman din Romania pentru construirea unui complex de cladiri de interes public, dupa cum se arata in Hotararea de Guvern.

Dupa aparitia informatiei in presa, fostul presedinte al Romaniei Traian Basescu a criticat dur proiectul viitoarei moschei si pe primul-ministru Victor Ponta pentru decizia de oferi terenul in vederea construirii edificiului. Raspunsul Sefului Cultului Musulman din Romania a venit la scurt timp, Murat Iusuf, ceruandu-i fostului presedinte ““sa nu se implice Cultul Musulman intr-un conflict politic cu pretext religios”.