Insarcinatul cu afaceri al Ambasadei Statelor Unite la Bucuresti, Dean Thompson, a transmis miercuri un mesaj cu ocazia Zilei Independentei (4 iulie), in care arata ca "Maine sarbatorim ziua de nastere a natiunii noastre la ambasada cu cativa dintre prietenii nostri romani. Anul acesta celebram si 135 de ani de relatii diplomatice bilaterale. Prietenia noastra se bazeaza pe valorile transatlantice pe care le impartasim. Ne dorim ca toti romanii sa se bucure de pace si securitate, protejati de statul de drept, avand la dispozitie mijloacele necesare pentru a prospera si pregatiti sa profite de oportunitatile oferite de lumea din ce in ce mai globalizata in care traim. (...) Vom continua sa colaboram cu Romania pentru a garanta protejarea, consolidarea si pastrarea ideilor si institutiilor democratiei, libertatii si egalitatii, nu doar acum, ci pentru toate generatiile viitoare."

Redam integral mesajul lui Dean Thompson, Insarcinatul cu afaceri al Ambasadei Statelor Unite ale Americii la Bucuresti, cu ocazia Zilei Independentei:

"Acum 239 de ani, parintii nostri fondatori au adoptat Declaratia de Indepedenta. Ei credeau ca toti oamenii au fost creati egali, liberi sa gandeasca, sa se roage si sa traiasca asa cum doresc, ca destinul nostru nu va fi hotarat pentru noi, ci de catre noi. Ei au intemeiat mareata noastra natiune pe principiile egalitatii si libertatii.

Maine sarbatorim ziua de nastere a natiunii noastre la ambasada cu cativa dintre prietenii nostri romani. Anul acesta celebram si 135 de ani de relatii diplomatice bilaterale. Prietenia noastra se bazeaza pe valorile transatlantice pe care le impartasim. Ne dorim ca toti romanii sa se bucure de pace si securitate, protejati de statul de drept, avand la dispozitie mijloacele necesare pentru a prospera si pregatiti sa profite de oportunitatile oferite de lumea din ce in ce mai globalizata in care traim.

Vom explora toate oportunitatile de a ne uni eforturile cu ale romanilor pentru a sprijini obiectivele noastre comune si prietenia din ce in ce mai profunda. Vom continua sa colaboram cu Romania pentru a garanta protejarea, consolidarea si pastrarea ideilor si institutiilor democratiei, libertatii si egalitatii, nu doar acum, ci pentru toate generatiile viitoare.

Va multumesc! La multi ani de Ziua Independentei!"