UPDATE DNA a demarat actiunea penala in cazul procurorului Emilian Eva. Acesta fusese interceptat cand negocia cumpararea de tablouri: Daca-ti iau eu Balasa ala, la cat mi-l dai?

de G.S.     HotNews.ro
Vineri, 26 iunie 2015, 10:34 Actualitate | Esenţial

UPDATE - DNA a dispus punerea in miscare a actiunii penale si luarea masurii controlului judiciar pe o durata de 60 de zile fata de inculpatul Emilian Eva, procuror in cadrul Parchetului de pe langa Tribunalul Iasi, acesta fiind acuzat de  efectuarea de operatiuni financiare ca acte de comert incompatibile cu functia in scopul obtinerii pentru sine de bani, bunuri, ori alte foloase necuvenite si de fals in declaratii, informeaza Directia Nationala Anticoruptie. (Comunicatul DNA integral la finalul articolului)

Procurorul Emilian Eva a fost interceptat in timp ce negocia pe telefonul nepotului sau cumpararea a doua picturi semnate ''Gheata'' si ''Balasa'', contra unor sume cuprinse intre 2.000 si 3.000 de euro, se arata in documentele de la dosarul instrumentat de procurorii DNA, potrivit Agerpres.

Procurorul Emilian Eva de la Parchetul de pe langa Tribunalul Iasi a fost pus sub control judiciar pe o perioada de 60 de zile de catre DNA, in dosarul in care este acuzat ca ar fi tranzactionat peste 200 de picturi, cu o valoare de piata de aproximativ 300.000 de euro, desi calitatea de magistrat este incompatibila cu efectuarea actelor de comert. 

El este urmarit penal pentru operatiuni financiare ca acte de comert incompatibile cu functia; executarea de falsuri ale bunurilor culturale mobile clasate, in scopuri comerciale sau daca au fost expuse in public; tainuire; folosirea in orice mod, direct sau indirect, de informatii ce nu sunt destinate publicitatii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informatii. 

DNA i-a identificat pe principalii furnizori ai procurorului Eva, in persoana lui Dan Nicolae Tesloianu, doctor la Spitalul Judetean "Sfantul Spiridon" din Iasi, cunoscut colectionar de arta de pe raza municipiului Iasi, precum si pe Tegzes Gabor, samsar de opere de arta, care isi desfasoara activitatea preponderent in zona Transilvaniei. 

Procurorul a mai fost sprijinit de nepotul sau, Ioan Eva, asistent medical in cadrul Spitalului de Boli Infectioase "Sfanta Parascheva" din Iasi; de fiica sa, Bianca Eva, studenta, precum si de fostul prieten al acesteia Alexandru Cretu. 

Potrivit documentelor, in 22 februarie 2015, Ioan Eva poarta o discutie telefonica cu Dan Nicolae Tesloianu, colectionar de opere de arta, iar de pe telefonul acestuia discutia este continuata de Emilian Eva. 

Procurorii arata ca din continutul discutiei rezulta ca cei doi negociau cumpararea de la terti prin intermediul procurorului, pentru Dan Tesloianu, respectiv cumpararea de catre Emilian Eva de la doctor, a doua picturi semnate ''Gheata'' si ''Balasa'', contra unor sume cuprinse intre 2.000 si 3.000 de euro. 

"Tesloianu: Alo! 
Eva Ioan: Ce faceti, domn doctor? 
Tesloianu: Uite, acuma merg spre casa. 
Eva Ioan: Haideti sa vi-l dau putin pe Emi la telefon. 
Tesloianu: Da, da. 
(in continuare, discutia se poarta intre Emilian Eva si Tesloianu n.n.) 
(...) 
Eva Emilian: Salut! Ce faci? 
Tesloianu: Uite, acuma plec si eu spre casa. 
Eva Emilian: Da? A cazut aia. Astia nu vor sa cedeze. Am stat acuma de vorba cu Ionut. 
Tesloianu: Dar ce? Tu la ce te refereai? 
Eva Emilian: La ala de Ghiata. 
Tesloianu: Nu mai, dar n-are rost. Adica la pretul ala... 
Eva Emilian: Auzi? Eu nu ma mai... daca-ti iau eu Balasa ala, la cat mi-l dai? Balasa, Sabin Balasa cu expertiza. 
Tesloianu: Mai, nu mai stiu cat am trecut, cat am facut eu. Deci exact... 
Eva Emilian: Nu mai ai hartia? Ca nu stiu, i-am lasat-o tot lui Ionut si n-o mai gaseste. 
Tesloianu: Mai, eu stiu ca Balasa, ca pot sa-ti spun deschis, ca n-am niciun interes, cu tine nu fac afaceri, cu tot cu expertiza eu cred ca am dat 1.500. Eu asa zic. Noi l-am pus la 3000 sau 2000, ceva de genul asta. Eu asa zic ca am dat pe el. Dar ma mai uit o data, ca sa nu spun prostii. Eu cred ca asa am dat". 

De asemenea, in documente, este redata si o convorbire telefonica de la aceeasi data intre Dan Tesloianu si Ioan Eva in cadrul careia colectionarul isi manifesta nemultumirea fata de procuror suspectandu-l de faptul ca, in intelegere cu anumiti experti, catalogheaza anumite picturi remise prin intermediul nepotului spre comercializare de catre el, ca fiind neautentice pentru a le cumpara la preturi derizorii si pentru a le vinde, pe cale de consecinta, la preturi care sa-i aduca venituri substantiale lui Emilian Eva. 

"Tesloianu : Am inteles. Mai, nu stiam, ca... ma tot suna, nu stiam de ce ma tot sunase si pe mine Emilian dimineata. De patru ori ma sunase. Cum i se pune lui pata, ca in esenta, ce vorbisem eu cu tine, ca hai sa vedem, ca poate ii dau eu, ca sa  le dea o mie la astia si o sa vada el si o sa vada el dupa aia cum se intelege cu ei... Bai, zic, na, nu stiu...Zic eu n-am niciun ban, Emilian. Dar fii atent, ramane intre noi discutia, ca sa nu... 

Ioan Eva: Pai da, aia-i problema, ca daca... acum nu mai pot sa fac nimica, ca... 

Tesloianu: Dar el oricum voia la pocneala, adica sa ia el o mie de euro, sa le dea la astia o mie de euro, pe urma sa trimit eu, sa iau lucrarea, s-o duc la madam Arama, sa spuna madam Arama ca de fapt, lucrarea este falsa si el sa zica "Bai, v-am dat o mie si cu asta basta!" Sau ceva de genul asta, cam asta era... intelegi, adica a adus lucrarea, eu o duc la expertiza, la expertiza spune ca-i falsa si atunci sa zica astia ca le dau o mie, ceva de genul asta. Nu stiu, a zis ca a vorbit si cu tine sau ca nu stiu ce ti-a propus tie, habar n-am, na... 
(...) 

Tesloianu: Si na, am plecat azi de dimineata, m-a sunat de patru ori. Bai, sigur are.. ca am facut legatura cu ce mi-ai zis, stii ca tu mi-ai zis ... el ma sunase ultima data la... noua (?), stii? Si mi-a zis ca "Hai, bai, uite ca mi-a venit o idee, ca mie imi place... Bai, dar magarii vor doua mii si ceva de euro, eu n-am de unde sa-ti dau atatia, dar uite ca ii dau eu o mie de euro lui Ionut sa mi-o aduca, o duci tu la una care-i experta ta, ii spune ca nu-i adevarata lucrarea si eu le spun ca... le zic ca le dau o mie, ca lucrarea-i o porcarie si asa..."I-am zis, 'bai Emilian, eu nu pot sa...In primul rand, zic, nu pot sa-i spun unei experte sa-mi dea o hartie la mana, adica, ca nu-i adevarata lucrarea, stii?' Ca zic, na... pana mea, adica iti dai seama, asa... Zic, nu stiu, adica mai bine ii explic ca lucrarea s-a dat, adica cel mai sfant, din punctul meu de vedere, stii? 

Ioan Eva : Asa e... 

Tesloianu: Bai, n-am fost... Te trezesti ca-ti face, adica pot sa spun... iti dai seama, el voia sa incerce exact ceea ce a vrut sa incerce prima data, adica poate ia lucrarile, da o suma de bani de cacat pe ele, dupa care le... (...) si dupa aia eventual sa bage un text ca de fapt lucrarea-i falsa si cum ar veni, ce vor astia? Adica sa mai faca eventual si galagie ca i-a dat o lucrare falsa si eventual sa o obtina gratis, stii, cum  mi-a spus si mie dupa doua lucrari, parca... fac si ei, parca i le-am dat... Tu stii foarte bine discutiile si cu alealalte de la Bucuresti, ca-s false... Pai na, tu le-ai luat, nu te-am obligat eu sa le iei, adica na... fac si eu... I-am zis ca cel mai sfant, dom'le, lucrarea deja e data, in fond oamenilor ... desi el a stiut ca voia sa vanda, doar nu voiau sa faca cadou. Deci au gasit intre timp un cumparator. Care-i problema? 

Ioan Eva: Imhi... Da, dar sa nu cumva sa afle vreodata ca noi am asa... ca ma muta, ne muta pe amandoi din Iasi, cred ca. 
  (...) 

Tesloianu:Trebuie sa se obisnuiasca si el cu ideea ca.. intr-un fel, ca... are impresia ca gata, treaba-i... Deci, el isi facuse planul: iti da tie o mie de euro, ii aduci lucrarea, eu vorbesc cu o experta care sa spuna - cu Ivona Arama - care sa spuna ca-i falsa lucrarea, el zice, vai, sa zicem mersi ca a dat o mie de euro, ca e o lucrare falsa si lasati-ma in pace s.a.m.d., adica na, tre' si el sa se obisnuiasca cu ideea ca nu se poate numai asa, adica numai cu smecherii de genul asta, stii? Care na, pana la urma nici nu sunt corecte, adica iti spun deschis, ca oricum n-am fi facut ce voia el, adica sa ma apuc sa ma duc eu la cineva care sa spuna ca lucrarea-i falsa. Eu acuma i-am spus: "Bine, bai Emilian, si daca-i falsa, oamenii o sa-ti spuna in fata: Bine, dom'le, da-mi lucrarea inapoi si poftim o mie de euro! Ei, nu, ca nu mai... ca dati iti dau o mie, n-o sa mai imi dai tu o mie de euro inapoi!".


Comunicatul DNA:

"Procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie - Sectia de combatere a coruptiei au dispus punerea in miscare a actiunii penale si luarea masurii controlului judiciar pe o durata de 60 de zile, incepand de la data de 26.06.2015 si pana la data de 24.08.2015, inclusiv, fata de inculpatul EVA EMILIAN, procuror in cadrul Parchetului de pe langa Tribunalul Iasi, cu privire la savarsirea infractiunilor de:

- efectuarea de operatiuni financiare ca acte de comert incompatibile cu functia in scopul obtinerii pentru sine de bani, bunuri, ori alte foloase necuvenite, 
- fals in declaratii. 

In ordonanta de dispunere a controlului judiciar se arata ca exista date si probe din care rezulta suspiciunea rezonabila ce contureaza urmatoarea stare de fapt: 

In intervalul noiembrie 2014 - iunie 2015, inculpatul Eva Emilian a tranzactionat sau a intermediat tranzactionarea unui numar de peste 200 de picturi, cu o valoare de piata de aproximativ 300.000 de euro, desi calitatea de magistrat este incompatibila cu efectuarea actelor de comert.

Concret, in intervalul noiembrie 2014 - aprilie 2015, inculpatul Eva Emilian a achizitionat, de la diverse persoane fizice, un numar de 94 de tablouri, unele semnate de pictori romani sau straini bine cotati pe piata de arta din Romania pe care, in mod direct sau prin intermediari, le-a lasat in custodie spre evaluare la o casa de licitatie din Bucuresti, dintre acestea un numar de 16 tablouri fiind evaluate la suma totala de 81.600 de euro.

La data de 12 ianuarie 2015, printr-un intermediar, inculpatul a obtinut de la Ministerul Culturii ￯ Directia Judeteana pentru Cultura Iasi, un certificat de export definitiv si a trimis in Regatul Unit al Marii Britanii 3 tablouri spre a fi valorificate prin intermediul unei case de licitatii aflate pe teritoriul statului mai sus mentionat.

In perioada ianuarie - februarie 2015, inculpatul Eva Emilian a postat prin intermediari, spre vanzare, pe un site de anunturi, un numar de 34 de tablouri presupus a fi semnate sau executate de catre pictori renumiti, solicitand suma totala de 51.800 de euro.

In intervalul 04 februarie - 22 iunie 2015, inculpatul a achizitionat sau a dus tratative in vederea achizitionarii, de la diverse persoane fizice sau galerii de arta, a cerut evaluari de la persoane cu expertiza in domeniu, a restaurat, apeland la diversi pictori/restauratori si a valorificat sau a incercat sa valorifice un numar de aproximativ 97 de tablouri.

Dintre acestea, 12 tablouri au fost evaluate de catre inculpatul Eva Emilian si alti intermediari la sumele de 84.500 de euro, 95.000 de lire sterline si 7.500 de lei. 

Din analiza declaratiei de avere pe anul 2015, data pe propria raspundere, a rezultat faptul ca, inculpatul Eva Emilian a facut in cuprinsul ei mentiuni necorespunzatoare adevarului care sunt in totala contradictie cu situatia de fapt descrisa mai sus.

Pe timpul cat se afla sub control judiciar, inculpatul Eva Emilian trebuie sa respecte urmatoarele obligatii:  
a) sa se prezinte la organul de urmarire, la judecatorul de camera preliminara sau la instanta de judecata ori de cate ori este chemat, 
b) sa informeze de indata organul judiciar cu privire la schimbarea locuintei, 
c) sa se prezinte la organul de politie desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere intocmit de organul de politie sau ori de cate ori este chemat,
d) sa nu depaseasca limita teritoriala a Romaniei, decat cu incuviintarea prealabila a organelor judiciare, 
e) sa nu se apropie de persoanele mentionate in ordonanta de dispunere a controlului judiciar si sa nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu acestea, 
f) sa nu se deplaseze la sediile a doua societati comerciale. 

Inculpatului Eva Emilian i s-a atras atentia ca, in caz de incalcare cu rea-credinta a obligatiilor care-i revin, masura controlului judiciar se poate inlocui cu masura arestului la domiciliu sau masura arestarii preventive.

In cauza, se desfasoara acte de urmarire penala si fata de alte persoane. 

In cauza, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Roman de Informatii. 

Inculpatului Eva Emilian i s-au adus la cunostinta calitatea procesuala si acuzatiile, in conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedura penala. 

Facem precizarea ca punerea in miscare a actiunii penale este o etapa a procesului penal reglementata de Codul de procedura penala, necesara in vederea propunerii unor masuri preventive, activitate care nu poate, in nici o situatie, sa infranga principiul prezumtiei de nevinovatie."










4209 vizualizari
  • +3 (7 voturi)    
    un (posibil ) infractor altfel... (Vineri, 26 iunie 2015, 10:44)

    newbunny [utilizator]

    nu incerc sa spun ca a facut ceva legal sau corect, dar macar omul are preocupari...artistice, nu a vandut calculatoare sau programe software institutiilor de invatamant la suprapret si nici nu obtinut sute de milioane de euro din tranzactii cu drepturi litigioase. In plus are un mare merit : l-a pus (impreuna cu judecatorii) pe Varan la inchisoare. Daca a gresit sa plateasca...
    • 0 (0 voturi)    
      Dewci tu aoeri un infractor (Vineri, 26 iunie 2015, 14:47)

      xrogo [utilizator] i-a raspuns lui newbunny

      ?
  • 0 (4 voturi)    
    Din cate stiu, secretul convorbirilor e garantat (Vineri, 26 iunie 2015, 11:26)

    Metec [utilizator]

    As zice ca presa care face public continutul unor comunicari private incalca dreptul la confidentialitatea acestora, prevazut de Constitutie. Implicit, persoana lezata s-ar putea adresa justitiei, pentru despagubiri morale.
    • 0 (2 voturi)    
      Da,este garantat, (Vineri, 26 iunie 2015, 14:46)

      xrogo [utilizator] i-a raspuns lui Metec

      mai ales pentru acest procuror,dar atunci cand el facea inregistrari secretul nu era garantat,ca vorba aia,procurorul face ce vrea!!!
      • 0 (0 voturi)    
        Daca are mandat, poate sa intercepteze! (Vineri, 26 iunie 2015, 15:13)

        Metec [utilizator] i-a raspuns lui xrogo

        Insa nu e normal, cred, sa apara interceptarile in presa. E o practica din ce in ce mai raspandita si mi se pare ingrijorator.
        • 0 (0 voturi)    
          Depinde (Sâmbătă, 27 iunie 2015, 17:27)

          Eu the first [utilizator] i-a raspuns lui Metec

          E dreptul populatiei sa fie informata, si e sarcina/datoria institutiilor statului sa informeze populatia asupra activitatii lor. DNA fiind institutie publica, tre' sa zica public cam cu ce se ocupa. Acuma, cum alege sa faca treaba asta as zice ca e treaba DNA, nu a mea, cata vreme informatia publicata e relevanta. Daca DNA a considerat ca publicarea inregistrarilor e cea mai buna forma de comunicare, io n-as pune la indoiala din prima decizia asta.

          Parerea mea e ca DNA a hotarat ca are un dosar suficient de solid incat nici macar publicarea inregistrarilor nu risca sa-l afecteze, pe de-o parte, iar pe de alta parte daca lumea vede continutul inregistrarilor, si mai capata si putin context despre derularea in timp a tranzactiilor, sansele sa fie acuzat de politie politica sunt mai mici decat daca doar zice ca ancheteaza procurorul care l-a dus la judecata pe Voiculescu.
    • 0 (0 voturi)    
      Nu e garantat decat de catre operator (Sâmbătă, 27 iunie 2015, 17:22)

      Eu the first [utilizator] i-a raspuns lui Metec

      N-are cum sa impuna statul reglementari pe linie tehnologica operatorilor de telefonie, mobila sau fixa.

      In schimb, ce e garantat prin lege e ca daca un procuror te suspecteaza de ceva necurat, se duce si-si sustine cauza in fata unui judecator, si judecatorul ii da mandat, procurorul iti va inregistra - legal - convorbirile telefonice.

      Io cre' ca prima data s-au sesizat ca omu' duce frecvent tablouri la vanzare - probabil, la cata prostie caracterizeaza hotii de la nivel inalt din Romania, n-a fost in stare sa pastreze secretul fata de familie, prieteni sau colegi - si de-acolo, dupa ce-au mers putin pe firul banilor, au avut un dosar suficient de solid incat sa le dea un judecator mandat. Dupa care normal ca i-au inregistrat convorbirile telefonice.
  • 0 (0 voturi)    
    oare (Vineri, 26 iunie 2015, 16:22)

    miculescu-rucar [utilizator]

    va ajunge coleg de celula cu felix?
    • 0 (2 voturi)    
      Manipularea HN.ro (Vineri, 26 iunie 2015, 20:40)

      Gigi Kent [utilizator] i-a raspuns lui miculescu-rucar

      Nu observi cat de evidenta e manipularea HN.ro? Din dorinta de a arata ca, iata dom'le ca Justitia functioneaza bine, se curata de elementele corupte din sanul sau, publica acest articol dar omite o informatie esentiala. Din intamplare desigur. Si anume ca domnul procuror este cel care a fortat evaluatorul DNA sa vina cu expertiza aceea bombastica din dosarul ICA - Voiculescu.


Abonare la comentarii cu RSS

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version