SURSE Consilierul de stat Mirel Palada a cumparat de la RAPPS un apartament de 160 de mp situat la cativa pasi de Piata Romana. Palada refuza sa comenteze: "Si eu te iubesc"

de Mihai Ivascu, Claudia Pirvoiu     HotNews.ro
Joi, 25 iunie 2015, 14:00 Actualitate | Esenţial

Mirel Palada
Foto: Arhiva personala
Mirel Palada, consilier de stat al premierului Victor Ponta, a cumparat, anul trecut, un apartament de la RA-APPS pe strada Mihai Eminescu din capitala, intr-un bloc situat la aproximativ 250 de metri de Piata Romana, au declarat surse guvernamentale pentru Hotnews. Mirel Palada a refuzat, in mai multe randuri, sa raspunda oricarei intrebari, inchizand telefonul imediat dupa ce reporterul Hotnews s-a prezentat.  Intrebat daca a cumparat apartamentul prin licitatie sau negociere directa sau de ce a ales sa cumpere de la RA-APPS si nu din piata, acesta s-a limitat in a transmite un mesaj ironic: "Si eu te iubesc".

In perioada 30 mai - 23 decembrie 2014, Palada a cumparat, impreuna cu sotia sa, un apartament in Bucuresti cu o suprafata de 160 mp, reiese din ultimele doua declaratii de avere ale demnitarului. Acesta ar fi un imobil pe strada Mihai Eminescu, detinut de RA-APPS. Nu e clar cat a platit Mirel Palada pentru acest apartament si in ce conditii l-a cumparat (licitatie sau negociere directa)

Blocul de pe Mihai Eminescu
Foto: Hotnews
In plus, in blocul de pe Mihai Eminescu ar mai locui si presedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie, Livia Stanciu, sustin mai multi locatari.

La o solicitare Hotnews cu privire la imobile vandute pe strada Mihai Eminescu in 2014, RA-APPS a transmis o lista cu 29 de imobile, precizand pentru fiecare adresa, suprafata utila si terenul aferent, etapa de vanzare (licitatie sau negociere), pretul de pornire al licitatiei si pretul de vanzare. In raspunsul RA-APPS se arata ca "numele persoanelor fizice sau juridice care au adjudecat imobilele mentionate in tabelul anexat nu pot fi facute publice facute publice fara acordul, in scris, al acestora
Suma incasata de RA-APPS in anul 2014 pentru un apartament cu o suprafata utila de 143,31mp a fost de 149.000 euro, iar pentru unul de 171 mp suma s-a rdicat la 166.000 euro. Vezi mai jos lista cu preturilor apartamentelor vandute de RA-APPS pe strada Mihai Eminescu.

".

Apartamente RA-APPS str. Mihai Eminescu



Am incercat sa obtinem un punct de vedere din partea lui Mirel Palada, inclusiv prin intermediul retelei de socializare Facebook, unde consilierul premierului Ponta are o activitate intensa, insa, din nou, acesta a refuzat sa raspunda intrebarilor noastre. Intrebat fiind daca a cumparat apartamentul prin licitatie sau negociere directa sau de ce a ales sa cumpere de la RA-APPS si nu din piata, acesta s-a limitat in a transmite reporterului Hotnews un mesaj ironic: "Si eu te iubesc". Ulterior, Palada a decis sa restrictioneze accesul reporterului Hotnews la profilul sau de Facebook.
  • De unde bani. Din ultimele doua declaratii de avere ale consilierului primului-ministru reiese ca în perioada mai – decembrie 2014 acesta a lichidat un cont deschid în 2011 la BRD în valoare de 5.500RON si un împrumut acordat în nume personal în valoare de 57.000 euro. Familia Palada avea la sfarsitul lunii mai 2014 un venit anual de 204.866RON, respectiv 17.072 RON lunar.
Consilierul lui Victor Ponta mai detine impreuna cu sotia sa un apartament in Bucuresti cu o suprafata de 68 mp, achizitionat in 2002. In urma activitatii sale de la Secretariatul General al Guvernului, Palada, a castigat, in anul 2014, 18.326 RON. La aceasta suma se adauga 6.000 RON obtinuti de la CCSB (Compania de Cercetare Socilogica si Branding "Forum" SRL), societatea la care detine 750 de parti sociale in valoare totala de 7.500 de lei, si alti 113.274 RON castigati ca persoana fizica autorizata pentru prestarea de servicii de sondare a opiniei publice, se arata in ultimele declaratiile de avere si interese ale demnitarului.

Palada mai este asociat al firmelor SC Sociopol SRL, unde detine 19 parti sociale, SC Cercetare Consultanta Sociologica "Sociopol" SRL si  SC Paltel Group SRL, firma cu sediul social in judetul Prahova, la care detine 10 parti sociale. Acesta este si actionar la SIF Moldova SA, detinand actiuni in valoare de 2959 RON, SIF Oltenia SA, detinand 1200 de actiuni care valoreaza 2199 RON, si societatea la IMOTRUST SA ARAD, cu 3000 de actiuni.

In septembrie 2014, Mirel Palada a fost inlocuit din functia de purtator de cuvant de catre Victor Ponta dupa ce a lansat un atac foarte dur pe Facebook la adresa jurnalistilor pe care i-a catalogat drept "anti-guvernamentali" si afirmand ca a "executat electric" cu placere un jurnalist, blocandu-l pe Facebook, pe motiv ca "facea clabuci cu spume la mine pe pagina".

"Cum apare cate un subiect politic care invartoseaza spiritul bejboinic in opinanti, de zici ca-i catastrofa si dezastru mondial, cum mai scot capul cate doi-trei-zece-douazeci, depinde de intensitatea subiectului, de bezmetici acoperiti de pe lista mea care isi fac seppuku comunicational si trantesc cu cuvintele anti-guvernamentale in balta propagandistica la mine pe wall. Si uite asa mai frigem niste purcelusi anti-guvernamentali la protap si le dam block si mai bem o bere in cinstea sufletelor raposatilor care nu mai este. In seara asta era unul care acum era reporter la Gandul, iar inainte fusese la Hotnews, si care facea clabuci cu spume la mine pe pagina. Ce placere sa-l execut electric! Cata indemanare am sa omor prin blocare ziaristii obiectivi, deci anti-guvernamentali. Pufosilor, nici nu stiti cata placere imi provocati" este mesajul integral care a dus la inlocuirea lui Palada din functie.


Citeste mai multe despre   











[P] ​Accepta provocarea unui business fara hartii! E mai simplu decat crezi               

Activitatile noastre zilnice sunt din ce in ce mai orientate catre mediul electronic si online. Traim intr-un ritm care ne-a impus sa adoptam solutii eficiente si sigure pentru a plati facturi si taxe, a face cumparaturi, a verifica soldurile bancare, etc. Este o practica pe care am ales-o din dorinta de a simplifica lucrurile si pe care multi dintre noi ne dorim sa o regasim si in viata profesionala, unde cautam solutii pentru a depasi constrangerile de timp si spatiu atunci cand trebuie sa obtinem  o aprobare, sa  semnam rapid un contract sau sa accesam un document de la distanta.
13961 vizualizari
  • +23 (25 voturi)    
    Consilier la penal (Joi, 25 iunie 2015, 14:08)

    Ochii_pe_voi [utilizator]

    Cum ar putea fi consilierul unui plagiator si penal un om cinstit? Cujmea e ca aceasta creatura are tuperul sa iese pe ecran si sa ne dea lectii de onoare. El, un NESIMTIT, complice la toate golanieleile unui premier corupt, ajuns de risul plinsul Europei. Cit despre hotiile de la RA, ce sa mai vorbim? Aia trebuie bagati la puscarie TOTI!
    • +10 (10 voturi)    
      Palada (Joi, 25 iunie 2015, 14:53)

      _CK_ [utilizator] i-a raspuns lui Ochii_pe_voi

      Nu e doar nesimțit. Omul cred că are niște probleme de ordin psihic. Observând comportamentul lui public din ultimii ani, am ajuns la concluzia că acestui om îi lipsesc niște "filamente". Altfel, nu pot să îmi explic felul lui de a fi. E cam dubios.
    • +5 (5 voturi)    
      Scamatorul regelui si scamatoriile lui! (Joi, 25 iunie 2015, 14:54)

      pedepsitorul [utilizator] i-a raspuns lui Ochii_pe_voi

      O diversiune care trebuie sa ne schimbe atentia de la subiectul Ponta!

      Idiotul util a meritat cadoul!
    • +4 (4 voturi)    
      Un hot, si asta.... (Joi, 25 iunie 2015, 18:20)

      cartofil [utilizator] i-a raspuns lui Ochii_pe_voi

      Consilierul unui hot nu poate fi decat si el un hot. Daca mai cerceteaza un pic Hotnews, veti vedea ca impertinentul asta a ciugulit cel putin cateva zeci de mii de euro la apartament fata de pretul pietii.
  • +20 (22 voturi)    
    Puscarie, dulce casa (Joi, 25 iunie 2015, 14:17)

    dorel [anonim]

    Sa vezi tu Mirele ce gura plina de iubire o sa ai...
  • +25 (27 voturi)    
    daca cumperi de la stat (Joi, 25 iunie 2015, 14:18)

    eGerula [utilizator]

    ... cumperi de la mine si am dreptul sa stiu tot. Daca nu-ti convine, mars in alta tara si fa acolo ce vrei/poti.
  • +17 (19 voturi)    
    mare iubaret! (Joi, 25 iunie 2015, 14:20)

    vasea [anonim]

    N-ar trebui sa-i apara in declaratia de avere?
  • +21 (23 voturi)    
    Te-ai ciocoit cam repede Mirele Palanga ! (Joi, 25 iunie 2015, 14:20)

    Plagarus [utilizator]

    Cu un sef ce nu se mai poate tine pe picioare,tzutzarul Palada s-a grabit sa "gajbeasca " si el ceva.
  • +15 (17 voturi)    
    .... (Joi, 25 iunie 2015, 14:29)

    Zummm [anonim]

    Parvenitule ne-ntalnim la cotitura
  • +19 (21 voturi)    
    Mmm (Joi, 25 iunie 2015, 14:33)

    batmanss [utilizator]

    Presimt o dragoste la prima vedere cu DNA -ul !
  • -20 (24 voturi)    
    e lipsa de stiri (Joi, 25 iunie 2015, 14:40)

    demaGOGU [anonim]

    totusi; omul a achitat pretul pietei&zonei adica aprox 1000 EUR/m2!
    • +6 (6 voturi)    
      Si banutii? (Joi, 25 iunie 2015, 14:47)

      George [anonim] i-a raspuns lui demaGOGU

      Dar banutii de unde i-a avut? Intrebarea asta nu-ti da macar o umbra de indoiala asupra acestui personaj sinistru? Apropo, matale ai putea sa cumperi un apartament pus in vanzare de RAPPS?
    • +18 (18 voturi)    
      de unde? (Joi, 25 iunie 2015, 15:01)

      Martinezu [utilizator] i-a raspuns lui demaGOGU

      Pentru o stire completa e bine sa ne precizeze dl Palada de unde banii! Salariu? Mostenire de la bunica lu Chiliman si a lui Moisescu? Ruda cu matusa Tamara?
    • +8 (8 voturi)    
      Fals (Joi, 25 iunie 2015, 15:09)

      rakkone [utilizator] i-a raspuns lui demaGOGU

      Pretul zonei se obtine DOAR in urma unei licitatii, nu in urma impresiei unora despre cat ar fi pretul zonei. Orice altceva in afara de licitatie, cand se vinde un bun al statului adica al tuturor, e hotie!
    • +6 (6 voturi)    
      Bah voi nu sunteti normali la cap (Joi, 25 iunie 2015, 15:31)

      Locke Lamora [utilizator] i-a raspuns lui demaGOGU

      Nu e de mirare ca borfasii isi fac de cap de 25 de ani.
    • 0 (0 voturi)    
      pretul (Vineri, 26 iunie 2015, 13:37)

      baronul stanganbuch [utilizator] i-a raspuns lui demaGOGU

      zonei e pe la 1500 euro/m2.
  • -22 (26 voturi)    
    casa din Mihaileanu (Joi, 25 iunie 2015, 14:41)

    asdf [anonim]

    fiecare cu a lui
  • +6 (6 voturi)    
    Tirel Lambada (Joi, 25 iunie 2015, 14:44)

    George [anonim]

    Guvernul urmaritului penal este un guvern de borfasi si de descreierati. Priviti-l si ascultati-l pe Tirel Lambada asta si o sa va faceti o imagine cat se poate de limpede a ceea ce este guvernul urmaritului penal, Victor Ponta. Ce-ar mai fi de adaugat...?
  • +8 (8 voturi)    
    un jeg (Joi, 25 iunie 2015, 14:49)

    Razvan_M [utilizator]

    Toate gunoaiele care trec pe la conducere simt nevoia urgenta sa ciordeasca si ei cate ceva de la Romania. Unii isi iau cu ei acasa pixuri, altii simt nevoia sa cumpere imobile la preturi pe ochi frumosi.

    Pretul zonei trebuie platit prin licitatie, la bunuri publice, bai pupatori de c..ri guvernamentale!
  • +8 (8 voturi)    
    Preturi de Berceni, pentru apartament in Centru... (Joi, 25 iunie 2015, 14:53)

    SergiuPanait [utilizator]

    Evident, pentru un purtator de cuvant al celui mai cinstit Guvern al Romaniei....

    Sper sa ajunga unde merita si marele specialist Palada, cat si cel care a aranjat vanzarea la pretul asta....
  • +11 (11 voturi)    
    :) (Joi, 25 iunie 2015, 15:02)

    Xorciser [utilizator]

    E blocul diplomatilor de pe Eminescu, nu?
  • +9 (9 voturi)    
    Lupii tineri din PSD... (Joi, 25 iunie 2015, 15:26)

    math [utilizator]

    ..sunt mai presus de orice banuiala a justitiei dictatorului.

    Sova, Banicioiu, Ghita, Ponta, Negoita, Mazare vor scapa de puscarie si vor scapa tara din ghearele tiranului (Antena 3 nu mai stie sigur cine este tiranul: Basescu, Iohannis sau altul).

    Daca oamenii sunt competenti si cinstiti trebuie lasati sa conduca poporul indiferent daca se afla in Turcia, in puscarie, la Moscova. Iubim PSD neconditionat chiar si fara tigai si halate albe inscriptionate Asesoft.
  • +7 (7 voturi)    
    Vechiul proverb se aplica (Joi, 25 iunie 2015, 17:07)

    Romania, tara pomanagiilor [utilizator]

    "Prostul daca nu-i fudul, parca nu e prost destul."


Abonare la comentarii cu RSS





ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version