Cetatenii romani si cei cu dubla cetatenie, romana si moldoveneasca, pot intra, de la sfarsitul acestei saptamani, in Republica Moldova doar cu cartea de identitate, dupa ce autoritatile din tara vecina au adoptat un act normativ in acest sens.

"Politia de Frontiera Vaslui a primit o informare telefonica de la autoritatile de frontiera din Republica Moldova prin care a fost instiintata ca cetatenii romani au posibilitatea trecerii frontierei doar pe baza unui act de identitate. Masura a fost luata in baza unei hotarari a autoritatile din tara vecina", a declarat, sambata, pentru Mediafax purtatorul de cuvant al Serviciului Teritorial al Politiei de Frontiera Vaslui, Irina Mirica.

Potrivit acesteia, traficul prin Vama Albita, cel mai mare punct de trecere a frontierei cu Republica Moldova, este, deocamdata, in limite normale, fara sa fie inregistrate cresteri pe sensul de iesire din tara.

Guvernul Republicii Moldova a adoptat in sedinta de marti Hotararea nr. 63/2015 prin care se amendeaza cadrul legislativ existent cu privire la documentele in baza carora este permis accesul cetatenilor straini in R. Moldova.

Astfel, se prevede acordarea unei facilitati unilaterale in favoarea cetatenilor Uniunii Europene, care vor avea posibilitatea de a intra pe teritoriul Republicii Moldova in baza cartilor nationale de identitate. Masura va intra in vigoare la data publicarii acestei hotarari in Monitorul Oficial al Republicii Moldova.