Magistratii Tribunalului Galati au hotarat miercuri seara ca seful Serviciului de expertiza medicala din Braila, Ana Boala, si doctorul Rodica Tone de la acelasi serviciu sa fie plasati in arest preventiv pentru 29 de zile, iar doctorul Cristinel Andreicut in arest la domiciliu pentru aceeasi perioada, acuzatia fiind de luare de mita in forma continuata, informeaza Agerpres.

Avocatii apararii au contestat decizia, dosarul urmand sa fie trimis la Curtea de Apel Galati, si sustin ca inculpatii si-au recunoscut vina.

'Sunt deprimate, evident, mai ales in situatia in care sunt. Procurorii au cerut arestarea preventiva, iar noi am solicitat o alta masura, deoarece o masura trebuie luata. Si-au recunoscut vinovatia, cel putin clienta mea Ana Boala asta a facut', a declarat avocatul Emil Galan.

Potrivit unui comunicat de presa al DNA, procurorii au dispus punerea in miscare a actiunii penale a inculpatilor Ana Boala, medic specializat in medicina muncii, sefa Serviciului de Expertiza Medicala si Recuperare a Capacitatii de Munca Braila, pentru luare de mita in forma continuata (73 de acte materiale), Rodica Tone, medic specializat in medicina muncii in cadrul Serviciului de Expertiza Medicala si Recuperare a Capacitatii de Munca Braila, pentru luare de mita in forma continuata (72 de acte materiale) si Cristinel Andreicut, medic specializat in medicina muncii in cadrul Serviciului de Expertiza Medicala si Recuperare a Capacitatii de Munca Braila, pentru luare de mita in forma continuata (8 acte materiale).

DNA arata ca in perioada aprilie - iunie 2015, sefa Serviciului de Expertiza Medicala si Recuperare a Capacitatii de Munca Braila, Ana Boala, medic specialist de medicina muncii, avand ajutorul altor cadre medicale din subordine, dar si al altor persoane, a acordat grade de handicap in schimbul unor sume de bani (intre 50 si 500 de lei de pacient), persoanelor care nu se incadreaza in diagnosticele necesare, astfel incat acestea sa poata sa obtina pensii de handicap.

In aceeasi perioada si in acelasi scop, arata DNA, Rodica Tone a primit de la 72 de pacienti pe care i-a consultat in vederea evaluarii capacitatii de munca diferite sume de bani (direct sau introduse printre inscrisurile aflate in dosarele medicale), produse alimentare si nealimentare.

Totodata, marti, spun procurori DNA, Cristinel Andreicut a primit suma totala de 1.250 de lei, de la opt pacienti examinati in ziua mentionata (intre 50 si 200 de lei de pacient), in scopul indeplinirii atributiilor sale de serviciu, respectiv pentru examinarea clinica si pentru analizarea documentelor medicale, in vederea obtinerii pensiei de handicap.

Alte 24 de persoane, beneficiare ale pensiilor ilegale, sunt cercetate in stare de libertate.