Circa 200 de alesi locali din tara au fost pacaliti cu un seminar in SUA, pentru care au platit degeaba 1.200 de dolari. Primarul din Targu Neamt: Acum nu mai raspunde nimeni la telefon

de G.S.     HotNews.ro
Joi, 4 iunie 2015, 17:25 Actualitate | Esenţial

Aproape 200 de alesi locali din tara au fost pacaliti de patronul unei publicatii de administratie care le-a promis, contra sumei de 1.200 de dolari, ca vor participa la un seminar in SUA, informeaza Agerpres.

Daniel Harpa, primarul orasului Targu Neamt, a declarat ca si el este unul dintre cei care au cazut in plasa acestei reviste. 

'Aceasta revista de administratie publica a organizat in tara mai multe cursuri in domeniu si avea credibilitate. Ne-a spus ca, pentru 1.200 de dolari, suma care reprezenta transportul, vom merge la un curs in SUA. Au fost circa 200 de persoane, presedinti de consilii judetene, primari, administratori publici si reprezentanti ai prefecturilor, care au platit acesti bani. Iar acum nu mai raspunde nimeni la acel numar de telefon', a declarat Daniel Harpa, primarul de Targu Neamt, pentru Agerpres.

Potrivit acestuia, cei mai multi dintre pagubiti ar fi depus plangeri la Politie si Parchet. 

'Voi depune si eu plangere in acest sens. Noi am platit acesti bani acum trei luni si de atunci nu mai stim nimic. Acum vreo trei saptamani am primit la Primarie o hartie de la ei prin care isi cer scuze pentru situatie si ca a fost o incurcatura. Ne spunea ca vom primi banii inapoi dar nu s-a intamplat acest lucru', a declarat primarul de Targu Neamt. 

Din judetul Neamt, in aceeasi situatie mai sunt primarul municipiului Roman si administratorul public al orasului Targu Neamt, a mentionat sursa citata.












[P] ​Accepta provocarea unui business fara hartii! E mai simplu decat crezi               

Activitatile noastre zilnice sunt din ce in ce mai orientate catre mediul electronic si online. Traim intr-un ritm care ne-a impus sa adoptam solutii eficiente si sigure pentru a plati facturi si taxe, a face cumparaturi, a verifica soldurile bancare, etc. Este o practica pe care am ales-o din dorinta de a simplifica lucrurile si pe care multi dintre noi ne dorim sa o regasim si in viata profesionala, unde cautam solutii pentru a depasi constrangerile de timp si spatiu atunci cand trebuie sa obtinem  o aprobare, sa  semnam rapid un contract sau sa accesam un document de la distanta.
2817 vizualizari
  • +3 (3 voturi)    
    Tot de-ai lor (Joi, 4 iunie 2015, 17:34)

    Daniels22026 [utilizator]

    Patronul taparilor e precis unul din tagma lor. Bine le-a facut! Si-asa n-au platit din bani munciti de ei, n-au platit din salariile lor mizerabile, ci din bani furati din bugete.


Abonare la comentarii cu RSS

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Sâmbătă