Solomon Wigler, retinut de DNA pentru luare de mita, a specificat in declaratia de avere postata pe siteul Primariei Capitalei, obiecte de cult de 500.000 de euro, ceasuri si bijuterii de 600.000 de euro si tablouri si sculpturi de 800 de mii de euro.

Extras din declaratia de avere a lui Solomon WiglerFoto: Hotnews

Potrivit declaratie de avere pentru 2013, ultima disponibila pe site-ul PMB, el consemneaza si un teren de 65.000 mp in Popesti-leordeni dobandit in 2007 la care este mentionat “vanzare SC TOP Imobiliare SRL - 600.000 RON”.

La sectiunea cladiri, Solomon Wigler a declarat trei imobile din Bucuresti, de 460, 80 si, respectiv, 350 mp.

Potrivit documentului, el detine trei autoturisme, un Audi Q5, un BMW X1 si un BMW X320D.

De asemenea, el a declarat depozite in valoare totala de 233.000 euro si 33.000 lei.

Solomon Wigler a precizat in declaratie ca a acordat si doua imprumuturi catre doua persoane fizice in valoare de 87.000 de euro, respectiv 42.000 euro.

Conform declaratiei, in 2012 el a incasat un salariu de 34.857 lei.

DNA l-a retinut pentru 24 de ore pe Solomon Wigler, consilier personal al primarului Sorin Oprescu pentru trafic de influenta.

Potrivit procurorilor, acesta a fost prins in flagrant miercuri seara, in timp ce primea o mita de 25.000 de euro.

Acesta ar fi primit, din 2012 si pana acum 204.000 de euro, bani pretinsi pentru a interveni pe langa consilieri ai municipiului Bucuresti si pe langa primarul Capitalei, pentru planuri urbanistice zonale pentru supermaketuri si pentru sensuri giratorii care sa deserveasca supermarketuri.